„Harry Potter” va fi tată. Actorul Daniel Radcliffe şi iubita lui așteaptă primul lor copil

Actorul britanic Daniel Radcliffe, devenit celebru pentru rolul din „Harry Potter”, şi iubita lui, la rândul ei actriță, se pregătesc să devină părinţi pentru prima oară, scrie presa română.

Daniel Radcliffe | Biography, Movies, & Facts | Britannica

Un reprezentant al starului din Harry Potter a confirmat sâmbătă informaţia pentru agenţia de presă PA.

Radcliffe, în vârstă de 33 de ani, care a jucat rolul titular în franciza cinematografică realizată pe baza seriei de romane de succes semnate de J.K. Rowling, şi actriţa americană Erin Darke, în vârstă de 38 de ani, se pregătesc să devină părinţi pentru prima oară.

Cei doi s-au cunoscut, potrivit relatărilor din presă, pe platourile de filmare ale peliculei Kill Your Darlings (2013).

Daniel Radcliffe and Girlfriend Erin Darke Make Rare Red Carpet Appearance  Together at TIFF

Radcliffe, care a mai jucat în pelicule precum The Woman in Black (2012) şi comedia din 2016 Swiss Army Man, îşi împarte timpul între Marea Britanie şi Statele Unite, unde locuieşte cu Erin Darke.

Erin Darke, originară din Michigan, este cunoscută pentru rolul din serialul Good Girl Revolt (2015), iar recent a apărut în serialul Prime Video The Marvelous Mrs Maisel.

Alerte de viscol și ninsori în aproape toată România: mii de locuințe au rămas fără curent electric

Meteorologii au emis alerte de viscol și ninsori în aproape toată țara. 7 județe sunt sub cod roșu, primul din acest sezon rece. În rest, sunt coduri portocaliu și galben. În zonele înalte ale lanțului carpatic  vântul suflă cu putere și ninge viscolit, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 12.16 Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic de vineri dimineaţă. Echipele Reţele Electrice Banat se află pe teren pentru a remedia avariile. În judeţele Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin sunt afectate, în total, 61 de localităţi.

ACTUALIZARE 11.10 În judeţul Caraş-Sverin, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea mai multor acoperişuri luate de vânt sau în pericol de cădere, în Reşiţa şi în Caransebeş, dar şi pentru îndepărtarea copacilor rupţi de vânt sau căzuţi. Între localităţile Şoşdea şi Măureni, un stâlp de electricitate a fost doborât de vânt. Peste 4.000 de locuinţe au rămas fără energie electrică.

Moldovenii cu cetățenie română vor putea călători fără viză în China începând cu 30 noiembrie anul acesta

China a anunţat vineri că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters citat de Digi24.

China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, citat de News.ro. China va extinde, de asemenea, perioada de şedere fără viză de la 15 zile la 30 de zile pentru cetăţenii tuturor celor 38 de ţări din cadrul programului său fără vize, a anunţat televiziunea de stat CCTV. China a acordat anterior regimuri de scutire de vize Coreei de Sud şi unor ţări europene pentru a stimula turismul şi comerţul în contextul unei economii în declin.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a sesizat în cazul copilului de doar un an bătut cu cruzime de mama sa

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, s-a sesizat din oficiu referitor la cazul de violență asupra unui copil de un an și două luni, reflectat recent în mass-media, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest context, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului reamintește că, în conformitate cu prevederile Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului, părinții sau reprezentanții legali poartă responsabilitatea principală pentru creșterea și dezvoltarea copilului, iar statul are obligația de a le oferi tot sprijinul necesar pentru a-și îndeplini acest rol.

De asemenea, articolul 19 din aceeași Convenție subliniază obligația statelor de a lua toate măsurile necesare pentru a proteja copiii împotriva violenței, abuzului sau neglijării, fie că acestea au loc în familie sau în alte medii.

Ombudsmanul Copilului face apel la autoritățile publice să depună toate eforturile necesare pentru a crea un mediu sigur și protector pentru toți copiii din Republica Moldova. În același timp, subliniază importanța sprijinirii părinților prin servicii specializate și a sensibilizării comunității cu privire la protecția copiilor împotriva oricărei forme de violență.

Halterofila Nicoleta Cojocaru a ocupat locul 4 la Campionatul Mondial de juniori din Albania
Articolul anterior
Germania, paralizată de una dintre cele mai mari greve din ultimele decenii
Articolul următor