Horia Brenciu a “incendiat” scena Palatului Național din Chișinău! (FOTO)

Un artist care reușește să țină sala în aplauze timp de 3 ore, este un mare talent! Să dansezi și să glumești la ultimul concert din turneu, de parcă ar fi la primul, demonstrează o mare pasiune  față de muzică, dar mai ales, față de publicul pentru care o faci.

separator
IMG_1397

Aseară, scena Palatului Național a fost incendiată de Horia Brenciu și HB orchestra. Așa cum a promis interpretul, a cucerit definitiv publicul de la Chișinău, prin sinceritatea din scenă, prin emoțiile pe care le trăiește cu fiecare cuvânt cântat, prin energia debordantă, cu libertatea de a face tot ce-i spune inima.

7G9C8858 7G9C8894 7G9C8913

Și dacă publicul de la noi este obișnuit să vina la un concert, iata ca de acestă dată a asistat la un show de excepție, cu voci deosebite, cu instrumentiști care cântă cu vocea și vocaliști care joacă precum niște actori cu experiență. Acest concert a fost pe placul publicului din Chișinău, pentru că a aplaudat (cu mici pauze) tot spectacolul. Horia nu doar că s-a ținut de cuvânt când a promis că va aduce surpreze la Chișinău, dar și atunci când a promis că Julie Mayaya va ajunge împreună cu el să cunoască mai aproape publicul din România și Moldova.

IMG_1469 IMG_1495

Părinți și copii, bunei și perechi de îndragostiți, tineri și cei din generațiile mai mari, interpreți și politicieni – toți au devenit spectatori alintați de muzica marca Horia Brenciu. Deși spectacolul a luat sfârșit la ora 22.30, copii au dansat în faţa scenei și au adus flori interpretului, pâna la ultimul cântec. Și cine dacă nu copiii sunt cei mai sinceri la toate și inclusiv la alegerea muzicii și a interpreților.

IMG_1384“Îi mulţumesc lui Horia Brenciu pentru energia care mi-a oferit-o aseara… nu pentru o zi, nu pentru o lună, ci pentru mult timp înainte. Am avut ocazia să văd un spectacol inedit, un show bine regizat, un dialog permanent cu spectatorii și nu doar dialog, ci mai degrabă i-am descoperit talentul de dirijor al cărei orchestre era chiar publicul adunat la Palatul Național. Eu chiar am avut ce învăța, o lecție bună pentru artiștii de acasă…”, a spus Corina Țepeș.

7G9C8906 7G9C8926 7G9C8959

Spectacolul ”Fac ce-mi spune inima”, cu lansarea albumului ”40”, a trecut prin 14 orași din România și s-a încheiat la Chișinău. Interpretul recunoaște că nu în zadar a ales orașul nostru pentru a pune punct turneului din acest an.

7G9C8931

”Aici oamenii sunt dulci ca mierea și te primesc cu brațele deschise. În fața lor poți să cânți și să dansezi până dimineață și ei tot nu te lasă să pleci. Este pentru a doua oară când vin la Chișinău, dar cu siguranță nu și ultima. Vreau să intru în casa fiecarui spectator, că tare îmi este drag”, a spus Horia Brenciu.

7G9C8970
 
7G9C8979 7G9C8997 7G9C9015 IMG_1249 IMG_1251
IMG_1256 IMG_1258 IMG_1264 IMG_1317 IMG_1340
IMG_1343 IMG_1349 IMG_1375 IMG_1414 IMG_1440
IMG_1462

Natalia Bodiu

Putin nu-l mai poate forța pe Zelenski să semneze un acord nefavorabil

Situația de pe câmpul de luptă nu este deloc una atât de dificilă pentru ucraineni, încât Kievul să poată fi forțat să semneze, cu orice preț, un acord de pace nefavorabil cu Putin, se arată într-o analiză publicată de Kyiv Independent.

Conform unei analize publicate din surse ucrainene, bazate pe analizarea datelor satelitare, Rusia mai dispunea în aprilie de 3.463 de tancuri stocate în aer liber la diverse depozite de blindate și 1.253 de tancuri la fabrici speciale unde sunt reparate sau recondiționate blindate. În plus, Rusia mai dispunea, conform aceleiași analize, de 2.000 de tancuri în depozite acoperite. Conform Oryx, armata rusă a pierdut până acum în Ucraina 3.942 de tancuri (din care peste 2.800 complet distruse). Industria rusă de apărare se bazează pe două fabrici de tancuri, care pot produce/recondiționa anual în jur de 500 de blindate.

„Vladimir Putin a reafirmat că partea rusă este gata să reia procesul de negociere cu Ucraina fără nicio condiție prealabilă”, a declarat sâmbătă Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă ruse. Cu toate acestea, președintele rus și-a repetat în mod regulat cerințele maximaliste cu privire la Ucraina: controlul asupra celor cinci regiuni ucrainene pe care Moscova le revendică, renunțarea Ucrainei la aderarea la NATO și demilitarizarea acesteia.

Reacția Kremlinului a venit la puțin timp după ce președintele SUA, Donald Trump, l-a atacat pe Vladimir Putin, pe care l-a amenințat cu sancțiuni, după ce l-a acuzat că „nu vrea să oprească războiul” din Ucraina. Reacția lui Trump – exprimată într-un mesaj publicat pe rețeaua socială Truth Media – a venit după ce președintele american a participat sâmbătă dimineața la funeraliile papei Francisc, unde a avut și o scurtă întâlnire între patru ochi cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Nu a existat niciun motiv pentru ca Putin să tragă cu rachete în zone populate de civili, în orașe, în ultimele zile. Mă face să cred că poate că el (Putin) nu vrea să oprească războiul, doar mă duce de nas tot timpul, motiv pentru care trebuie tratat diferit, prin «Sancțiuni Secundare» și «Bancare». Prea mulți oameni mor”, a scris Trump pe rețeaua socială.

Accident grav în ajun de Blajini

Potrivit unui martor care a surprins accidentul, produs la ieșirea din Peresecina, automobil de model Mercedes ML s-a răsturnat într-un șanț, în localitatea Peresecina, raionul Orhei. 

Poliția nu a oferit, deocamdată, detalii.

sursa: unimedia.info

Cea mai mare majorare a prețurilor la locuințe din ultimii 16 ani

Veaceslav Ioniță, spune că piața de la noi este una specifică, iar companiile de construcții nu pot scădea prețul și din cauza intermediarilor, scrie tv8.md. Iar prețurile au crescut anul trecut cu aproape 20 de procente.

În primul trimestru al anului au fost vîndute cu 700 de apartamente mai puțin, față de aceeași perioadă a anului trecut. Veaceslav Ioniță, expert economic: „Pe piața primară în 2024 am terminat cu aproape 1600 de euro metrul pătrat în variantă albă, varianta finală trebuie să mai adăugați 20 la sută și ieșiți aproape la 2000 de euro și piața secundară este 1130 de euro. Observăm că noi din 2009 pînă în 2016 am avut o scădere a prețurilor în municipiul Chișinău, iar în 2024 am avut cea mai mare creștere de preț începînd cu 2008.”

Expertul economic crede că prețurile mari pentru locuințele din Chișinău sînt alimentate de doi factori: scumpirea considerabilă a materialelor de construcție, dar și faptul că între dezvoltatori și cumpărători există intermediari, care-și însușesc și 20 la sută din preț.

În aceste condiții, Ioniță crede că este puțin probabil ca locuințele să se ieftinească. În cel mai bun caz, creșterea va încetini.

Bacteriile radioactive ar putea vindeca cancerul pancreatic!
Articolul anterior
Descoperă-le pe “miresele” acestei luni!
Articolul următor
Close menu