Fostul șef de stat, Igor Dodon, susține că în opoziție situația la moment este și mai rea decât la cea de la putere. Totodată, ex-președintele consideră că opoziționerii, chiar dacă au schimbat principiile și ideologia „au puține șanse să meargă mai departe”. „Tendința nu este bună, în general, dar vom discuta împreună, ce facem mai departe. Trebuie să recuperăm spiritul de luptă pe care l-am avut mai înainte”, a declarat Dodon, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TVC 21, conform Unimedia.info.
„M-am dat deoparte și i-am dat o șansă. La momentul plecării mele, partidul avea un rating înalt și perspective destul de bune. Vreau să spun că nu trebuie să vă fie frică de putere. Este imposibil de nogociat cu ei, dar trebuie să vă mențineți pozițiile”, a declarat Dodon.
Totodată, Igor Dodon susține că în următoarele săptămâni ar putea avea loc noi proteste. „Dacă de această dată se vor uni toți cei din opoziție și vor ieși nu zeci, dar sute de mii, atunci va exista baza de a unifica opoziția într-un proiect comun”, a mai spus fostul șef de stat.