Imagini din avion cu Autostrada Moldovei. Care este termenul de finalizare a șoselei de mare viteză

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a făcut publice sâmbătă imagini din avion cu lucrările care au loc la Autostrada Moldovei A7. Șoseaua d emare viteză va fi gata în anul 2026, scrie adevarul.ro

„Dacă zburați de la București la Iași, puteți vedea cum prinde contur Autostrada Moldovei A7 pe toată lungimea traseului de la Ploiești la Iași“, a scris secretarul de stat pe Facebook. Termenul final de realizare a A7 este anul 2026.

Secretarul de stat a precizat însă că ținta autorităților este ca 322 de kilometri până la Pașcani să fie gata până în 2025, cu un an mai devreme decât este prevăzut termenul în Planul Național de Redresare și Reziliență.

Autostrada Moldovei (A7) are 437 de km, de la Ploieşti (Dumbrava/A3) şi până la Siret, la graniţa cu Ucraina. Traseul propus este: Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani – Suceava – Siret. De la Ploieşti până la Paşcani (aproximativ 335 de km), respectiv 13 loturi, a fost prinsă pe finanţare prin PNRR.

Peste 305 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7) sunt în construcţie, odată cu semnarea contractelor de execuţie pentru cele trei loturi ale autostrăzii Bacău – Paşcani, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Contractele pentru execuţia celor trei loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău au fost câştigate de un constructor român. 

Peste 2.300.000 lei aduși în Moldova din Moscova, prin contrabandă, în beneficiul unui grup criminal organizat

Ofițerii Serviciului Vamal, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor PCCOCS, anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu circa 130.000 dolari (peste 2.300.000 lei) aduși în țară de pasagerii sosiți din Moscova.

Prin comparație cu captura de contrabandă cu valută din 22 aprilie anunțată de autorități, acum banii au fost introduși în țară de către pasagerii a două curse avia, prin Istanbul, la sfârșit de aprilie și început de mai 2024.  Potrivit oamenilor legii, cei aproape 50 de pasageri au fost transportați centralizat la Aeroport, cu autocarele – atât la plecare, cât și la revenire, atunci când au adus banii.Persoanele au avut rol de cărăuși ai banilor, astfel încât autoritățile să nu cunoască despre originea și scopul folosirii acestor bani. Astfel, la revenire, persoanele au fost percheziționate la vama Aeroport, iar banii au fost indisponibilizați în calitate de probă în dosarul penal. De asemenea, au fost ridicate pentru cercetare și telefoane mobile (de modele identice, prezumându-se preliminar că le-ar fi fost oferite în scopul comunicării la subiectul introducerii ilegale a banilor în țară).Acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii originii și destinației banilor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanții procedurale, potrivit legii.

  

Trei copii au ajuns în comă alcoolică la spital după ce au furat de la părinți o sticlă de rachiu și au băut-o

Caz șocat în Suceava. Trei copii au ajuns la spital în comă alcoolică, după ce ar fi furat o sticlă cu țuică și au băut până li s-a făcut rău, scrie digi24.ro.

Cei trei copii sunt din județul Harghita și au mers împreună cu familiile lor la rude în Suceava, la Gura Humorului. Minorii au fost la un pas de moarte după ce au decis să se distreze departe de ochii părinților și au băut împreună o sticlă de 2 litri plină cu rachiu. Cei trei copii au fost duși la camera de gardă a Spitalului din Gura Humorului, iar apoi au fost transferați la Spitalul Județean din Suceava. Aceștia prezentau stări de somnolență și vărsturi. Li s-au făcut perfuzii și și-au revenit, iar acum sunt ținuți sub supraveghere medicală până când starea lor de sănătate se va ameliora.

Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat

Peisajul din tabloul „Gioconda” de Leonardo da Vinci a stârnit dezbateri nesfârşite, unii istorici de artă sugerând că priveliştea a fost imaginară şi idealizată, iar alţii susţinând că există diverse legături cu anumite locuri din Italia, scrie stirileprotv.ro.

Acum, un geolog şi istoric de artă renascentistă crede că a rezolvat în sfârşit misterul uneia dintre cele mai faimoase picturi din lume. Ann Pizzorusso şi-a combinat cele două domenii de expertiză pentru a sugera că Leonardo a pictat mai multe caracteristici recognoscibile ale oraşului Lecco, situat pe malul lacului Como, în regiunea Lombardia din nordul Italiei.

Pizzorusso a comparat podul lui Leonardo, lanţul muntos şi lacul din „Mona Lisa” cu podul Azzone Visconti din Lecco, din secolul al XIV-lea, cu Alpii de sud-vest care domină zona şi cu Lacul Garlate, despre care se ştie că a fost vizitat de Leonardo în urmă cu 500 de ani.

„Asemănările sunt de netăgăduit”, a spus ea. „Sunt atât de încântată de acest lucru. Chiar simt că este un home run”.

Teoriile anterioare au inclus o afirmaţie din 2011 potrivit căreia un pod şi un drum din Mona Lisa aparţin oraşului Bobbio, un orăşel din nordul Italiei, şi o descoperire din 2023 potrivit căreia Leonardo ar fi pictat un pod în provincia Arezzo.

Dar concentrarea asupra podului, a spus ea, nu a fost suficientă. „Podul arcuit era omniprezent în toată Italia şi Europa şi multe dintre ele arătau foarte asemănător. Este imposibil să identifici un loc exact doar pornind de la un pod. Toţi vorbesc despre pod şi nimeni nu vorbeşte despre geologie.

„Geologii nu se uită la picturi, iar istoricii de artă nu se uită la geologie”, a adăugat ea. „Istoricii de artă au spus că Leonardo şi-a folosit întotdeauna imaginaţia, dar puteţi da acest tablou oricărui geolog din lume şi va spune ceea ce spun eu despre Lecco. Chiar şi un non-geolog poate vedea acum asemănările”.

Ea a remarcat că rocile din Lecco sunt calcaroase şi că Leonardo şi-a reprezentat rocile într-o culoare alb-cenuşie – „ceea ce este perfect, pentru că acesta este tipul de rocă de acolo”. Ea a adăugat că, spre deosebire de Lecco, nici Bobbio şi nici Arezzo nu au un lac: „Aşa că avem dovezi cu adevărat perfecte la Lecco”.

Cercetările sale anterioare despre Leonardo au implicat studierea ambelor versiuni ale Fecioarei de pe stânci – cea din Luvru de la Paris şi replica din Galeria Naţională din Londra. Până în 2010, Galeria Naţională a crezut că cea pe care o deţinea era în principal opera unor asistenţi, dar, după ce a restaurat-o, a declarat că este posibil ca Leonardo să fi pictat el însuşi întregul tablou.

Analiza lui Pizzorusso a vegetaţiei şi geologiei din peisajul din jurul figurilor centrale a relansat dezbaterea. Ea a concluzionat: „Botanica din versiunea de la Luvru este perfectă, prezentând plante care ar fi prosperat într-o grotă umedă şi întunecată. Însă plantele din versiunea londoneză sunt inexacte. Unele nu există în natură”.

Ea a remarcat că Leonardo le-a insuflat întotdeauna elevilor săi importanţa reprezentării exacte a naturii. Pentru ultimele sale cercetări despre „Mona Lisa”, a vizitat Lecco, mergând pe urmele lui Leonardo: „Ştim din caietele sale că a petrecut mult timp explorând zona Lecco şi teritoriul aflat mai la nord”.

Michael Daley, director al organizaţiei ArtWatch UK, a declarat despre concluziile lui Pizzorusso: „Pentru că are cunoştinţe ştiinţifice de bună credinţă, atunci când observă lucruri la Leonardo – cel mai ştiinţific artist din toate timpurile – acestea sunt importante.

„Istoricii de artă speculează cu toţii cu privire la locul în care a fost pictată „Mona Lisa”. Oricine vede un pod crede că a fost acolo. Dar Pizzorusso a fixat în mod convingător locaţia cu dovezi ale prezenţei lui Leonardo în zonă, geologia acesteia şi, desigur, un pod”.

Jacques Franck, un fost consultant al Luvru pentru Leonardo, a declarat: „Nu mă îndoiesc nicio secundă că Pizzorusso are dreptate în teoria sa, având în vedere cunoaşterea perfectă a geologiei ţării italiene – şi mai precis a locurilor în care Leonardo a călătorit în timpul vieţii sale, care ar putea corespunde peisajului muntos din Gioconda”.

În acest weekend, Pizzorusso şi-a prezentat dovezile la o conferinţă de geologie din Lecco. „Sunt euforică în legătură cu aceste descoperiri şi există o posibilitate aproape certă ca Leonardo să fi pictat exact din locul în care se desfăşoară conferinţa noastră”, a spus ea.

22 de antreprenori din țară vor primit granturi, de până la 2 mil de lei, pentru a-şi eficientiza energetic afacerile
Articolul anterior
Un cuplu aflat în luna de miere în Hawaii a fost abandonat în ocean, în timpul unei sesiuni de scufundări
Articolul următor