Imagini tulburătoare cu un urs care a fost ținut într-o cușcă la zoo timp de 20 de ani

Un urs trăiește acum liber, într-o rezervaţie, însă are în continuare un comportament deviant, după 6 ani de libertate. Are lungi momente de letargie şi se plimbă obsesiv în cerc, ca deţinuţii, ca şi cum ar fi într-o cuşcă.

Un ONG a făcut publice imagini tulburătoare cu ursul care a stat 20 de ani în captivitate la Grădina Zoologică Piatra Neamţ. „Timp de 20 de ani, Ina a avut parte de jumătate de piscină, jumătate de adăpost şi jumătate din spaţiul de plimbare. Practic, a trăit doar pe jumătate la Grădina zoo din Piatra Neamţ – la propriu şi la figurat. A împărţit cu sora ei, Anca, un singur ţarc. Acesta era prevăzut cu un singur bazin de apă, un singur bârlog şi un singur teren „de plimbare”, iar ursoaicele erau… două. Unica soluţie găsită de administrator a fost preluată din şah – o rocadă săptămânală între cele două surori”, este povestea ursoaicei Ina, prezentată pe site-ul Asociaţia „Milioane de Prieteni}. După ce ONG-ul a făcut ani la rând mai multe sesizări, administraţia locală a renunţat la ursul care a fost adus în rezervaţie în octombrie 2014.

De atunci are tot ce-i trebuie pentru a se comporta ca un urs liber: copaci, loc de scăldat şi un bârlog numai pentru ea, scrie asociaţia care face public un video care arată însă trauma prin care trece ursoaica în continuare. „Când mergeţi la o grădină zoologică care are spaţii minuscule pentru animale, să vă aduceţi aminte de mişcările Inei! Mintea ei a rămas captivă într-o cuşcă imaginară, aceeaşi care a ţinut-o prizonieră timp de 20 de ani. Aceasta este imaginea traumei care uneori nu se vindecă şi nu se uită niciodată!”, este mesajul tulburător transmis de asociaţie pe pagina de Facebook.

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

De ce i-a plăcut Cleopatrei de Edward Sanda? Artistul a oferit primul interviu în țara noastră, în care s-a aflat totul despre el
Articolul anterior
Fenomen spectaculos la Odessa deasupra Mării Negre
Articolul următor