Împrumuta telefoanele trecătorilor sub pretextul de a face un apel de urgență și fugea cu ele. Ce pedeapsă riscă un individ pentru isprăvile sale

Procuratura municipiului Chișinău a reprezentat acuzarea de stat într-o cauză penală, pornită pentru săvârșirea mai multor infracțiuni împotriva patrimoniului, care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare.

Așadar, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 05 mai 2023, un bărbat de 32 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de jaf și trei episoade de escrocherie,stabilindu-i-se o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a exercita activităţi ce ţin de gestionarea bunurilor materiale pe un termen de 2 ani.

Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la 13 aprilie 2022, aflându-se în sectorul Botanica al capitalei, s-a apropiat de un tânăr de 22 de ani şi sub pretextul de a efectua un apel telefonic a dobândit de la acesta telefonul său mobil, după care a fugit de la fața locului, ignorând cerinţa victimei de a-i restitui telefonul.

         Tot inculpatul, în lunile aprilie și octombrie ale anului 2022, după aceeași schemă infracțională, a mai sustras telefoanele a trei victime.      

  Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate.

 Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Un grup de orci a scufundat un iaht în Strâmtoarea Gibraltar

Un iaht care naviga prin strâmtoarea Gibraltar a fost atacat de un grup de orci. Ambarcațiunea s-a scufundat în largul coastelor. Cei aflați la bord au declanșat alarma și au fost salvați de un alt vas aflat în apropiere, scrie evz.ro.

Un grup de orci au scufundat un iaht care naviga în apropierea Strâmtorii Gibraltar, la aproximativ 26 de kilometri distanţă de Capul Spartel din Maroc. În ajutorul membrilor care se aflau la bordul navei a fost trimis un elicopter.

Potrivit mai multor surse media spaniole, printre care cotidianul El Pais, care citează Serviciul spaniol de salvare maritimă, cei care se aflau la bordul iahtului lung de 15 metri au auzit inițial o serie de lovituri înfundate în dimineața zilei de duminică, asupra carenei ambarcațiunii.

Orcile au deteriorat cârma ambarcațiunii. Odată ce apa a început să intre la bordul iahtului, marinarii au apelat serviciile de urgență.

Ministerul Transporturilor din Madrid a anunțat că în sprijinul marinarilor au intervenit un elicopter trimis din Spania și un petrolier aflat în apropiere. La o oră după apelul către serviciile de urgență, echipajul a fost transferat în siguranță la bordul petrolierului. Cu toate acestea, iahtul nu a mai putut fi salvat și s-a scufundat la scurt timp după aceea.

Deși au fost denumite de obicei „atacuri”, oamenii de știință preferă să folosească termenul „interacțiuni” pentru a descrie acest comportament al balenelor care a fost observat doar în acea zonă maritimă.

S-ar putea ca animalele să fi avut un comprtament jucăuș, însă există posibilitatea ca acesta să fie și o reacție la o experiență negativă anterioară cu o altă ambarcațiune.

În ultimii patru ani au avut loc șapte incidente de acest tip

Acesta este al șaptelea incident de acest gen înregistrat după 2020. Conform ipotezelor oferite de experiții care studiază comportamentul acestor animale inteligente, orciile s-au lovit pur și simplu de iaht.

Aceiași cercetători susțin că orcile implicate în acest incident fac parte dintr-un grup de 37 de exemplare care trăiesc în apele situate între nordul Peninsulei Iberice și Strâmtoarea Gibraltar, conform informațiilor oferite de sursa citată. Cu toate astea, motivul pentru care orcile au reacționat astfel de-a lungul ultimilor ani nu este cunoscut.

A încercat să mituiască polițiștii, după ce a fost prins fără permis și beat criță la volanul unui BMW

A propus mită polițiștilor, după ce a fost depistat fără permis și în stare de ebrietate avansată la volanul unui BMW.

În cadrul activităților de patrulare desfășurate în raionul Orhei, pe o stradă din Dișcova, polițiștii au somat oprirea unui BMW condus haotic.

Persoana de la volan a ignorat cerințele polițiștilor și a accelerat, refuzând să oprească.
După repetate avertismente, acesta a oprit pe un drum secundar.

La volanul mașinii se afla un tânăr de 25 de ani, locuitor al raionului Orhei, care nu deține permis de conducere.

În timpul discuției, polițiștii au sesizat un miros puternic de alcool, fiindu-i solicitată tânărului testarea alcoolscopică.
Pentru a nu fi documentat, acesta a încercat să ofere polițiștilor mită, cu toate că a fost avertizat cu privire la consecințele penale.

Testarea alcoolscopică a stabilit o concentrație de 1.13 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

O moldoveancă, găsită moartă în locuința din Italia. Corpul neînsuflețit a fost descoperit de iubitul său

O femeie în vârstă de 50 de ani, originară din R. Moldova, dar care muncea în Italia, a fost găsită moartă în apartamentul său de pe via Garibaldi, situată în localitatea Cisterna, provincia Latina din Lazio.

Cel care a făcut tragica descoperire a fost partenerul femeii, care locuiește în apartamentul alăturat ei, scrie rotalianul.com.

Potrivit unei publicații locale el a găsit-o fără suflare în după-amiaza zilei de ieri, 13 mai 2024.Imediat după ce a descopeit cadavrul, bărbatul a alertat serviciile medicale de urgență la numărul 118, dar echipa medicală sosită la fața locului nu a putut decât să constate decesul femeii.De asemenea, la locuința femeii moldovence au intervenit și carabinierii din Cisterna, care au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele morții.

Din primele verificări reiese că decesul ar fi survenit din cauze naturale. Cu toate acestea, investigațiile continuă pentru a clarifica contextul exact în care a avut loc tragicul eveniment, având în vedere că femeia nu prezenta probleme de sănătate cunoscute.

Autoritățile nu au oferit încă informații suplimentare, dar vor continua cercetările pentru a exclude orice posibilitate de faptă criminală.

Ancheta este în curs de desfășurare și se așteaptă rezultatele autopsiei pentru a confirma cauza exactă a morții.

Noaptea Muzeelor în toată țara! Vezi lista evenimentelor din Capitală
Articolul anterior
Iubire manifestată prin bătaie! Pedeapsa primită de un bărbat din Fălești care și-a omorât soția în bătaie
Articolul următor