În acest an, Ziua Limbii Române va fi sărbătorită altfel, printr-o Mare Dictare Națională! Cetățenii sunt îndemnați să participe la două concursuri de cunoaștere a limbii române.
Competiția este organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și este deschisă tuturor cetățenilor.
Primul este cel de eseuri: „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene”. Eeseul nu trebuie să depășească 500 de cuvinte, lucrările trebuie să fie trimise până pe 24 august, aici: dictare@mec.gov.md.
Concursul de eseuri la tema „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene” este deschis până pe data de 24 august, ora 00.00. Vor fi desemnați 5 câștigători, care se vor evidenția prin creativitate, originalitate și argumentare clară.
Câștigătorii concursului de eseuri vor fi premiați în cadrul evenimentului de deschidere a Marii Dictări Naționale.
Cea de-a doua competiție este „Marea Dictare Națională”, în cadrul căreia se va dicta un text selectat din cadrul concursului de eseuri „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene”, iar pe lângă acesta, va include și un text despre limba română.
Evenimentul va avea loc pe 31 august, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, iar toți doritorii de a participa la această competiție trebuie să se înscrie accesând următorul link: https://bit.ly/dictarenationala.
La dictare vor fi invitate primele 500 de persoane care se vor înregistra la concurs, acesta fiind numărul maxim de participanți.
Finaliștii Marii Dictări Naționale vor fi premiați la începutul lunii septembrie.
Un astfel de eveniment are loc anual la Paris. Mai mult, aceștia au reușit să adune 5000 de oameni și să obțină recordul Guiness, pentru cele mai multe persoane care scriu după dictare.