Aerisiți bine fiecare încăpere în care stați mai mult de două ore, chiar dacă purtați mască. Fără ventilație, virusul Sars-Cov 2 poate fi transmis chiar și între persoane care au mască într-un birou sau o sală de clasă. Este concluzia cercetătorilor spanioli țară în care rata de infectare a ajuns la 4,86 la mia de locuitori.
În Germania sau Austria copiii care merg la școală fac orele cu ferestrele deschise aproape în permanență chiar dacă le este frig.
Conform ghidurilor Consiliului Național de Cercetare Spaniol întocmite pe baza unor cercetări ale Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Statele Unite şi de la Universitatea din Colorado guvernul iberic a cerut ventilarea sistematică a sălilor de clasă în şcoli. Chiar dacă afară e tot mai frig.
O reprezentare grafică arată că într-o clasă în care nimeni nu poartă mască şi un profesor vine infectat, după două ore, se pot infecta jumătate din cei 24 de elevi, dacă ferestrele rămân închise. În aceleaşi condiţii, dacă toată lumea poartă mască, specialiştii spanioli sugerează că tot pot fi infectate doar 5 persoane, din cele 24, în două ore. În schimb, dacă toţi poartă masca şi încăperea este bine ventilată, cel mult o persoană, cea mai apropiată de persoana infectată, poate lua virusul, după 2 ore.
Când încăperea nu este bine aerisită, chiar dacă cel infectat rămâne pe loc, poate crea în doar 60 de minute în jurul său un adevărat nor. Virusul poate fi luat prin ochi, dacă e purtată masca. Fără ea, particulele infecţioase invizibile se comportă similar fumului de ţigară, pe care îl inspiră fumătorii pasivi, susţin epidemiologii spanioli.
Fără ventilaţie, aerosolii rămân suspendaţi în aer şi devin tot mai denşi, aşa că specialiştii recomandă că persoanele din încăpere să stea cât mai mult pe loc, pentru a evita norul format.
Cercetătorii spanioli au explicat şi ce se poate întâmpla în vizitele făcute acasă, pe baza unor date primite de la o Universitate din Korea de Sud. La o întâlnire între 6 prieteni, cineva e infectat. Stau toţi într-o sufragerie deloc ventilată şi, după 4 ore, se infectează. Chiar dacă poartă mască, dar ferestrele sunt închise, tot iau virusul 4 din cele 5 persoane sănătoase.
Dacă sugraferia este bine ventilată, cel mult o persoană va fi infectată. Autorităţile spaniole precizează că o treime din cazurile de contaminare din peninsulă au avut loc între rude şi cunoştinţe care s-au vizitat acasă.
Specialiştii vest europeni au dat recomandări şi pentru baruri şi restaurante, unde ar trebui să se facă permanent o bună ventilaţie, naturală sau prin sisteme profesionale. Norul de particule format ar fi mult diminuat, în condiţiile în care, oricum, oamenii renunţă la mască atunci când mănâncă şi beau.
Trebuie evitate şi strigătul ori cântatul în spații închise şi slab ventilate.
Cercetătorii japonezi au fost primii care au arătat că picăturile mari pe care le expulzăm atunci când tuşim sau strănutăm constituie principalul vector de transmisie.