Un incendiu de amploare în izbucnit duminică, 20 noiembrie, în jurul orei 15.00, la un depozit cu două etaje din piața Komsomolskaia din Moscova, scriu agenția TASS și ziarul Kommersant. Suprafața afectată de foc este de aproximativ 2.000 de metri pătrați. Șapte persoane au fost evacuate din clădirea în flăcări, a transmis serviciul de presă al Ministerului rus pentru Situații de Urgență, scrie Libertatea.
Potrivit autorităților, șapte persoane au fost deja evacuate, iar două sunt încă blocate în interior. În stingerea incendiului au fost implicate trei elicoptere Ka-32 ale Centrului de Aviație din Moscova. În total, 80 de pompieri cu 20 de echipamente, autospeciale de stingere și scări sunt la fața locului.
„Împrejurările incidentului și informațiile despre victime sunt în curs de clarificare. Nu este afectat traficul”, a informat Departamentul de Transport Metropolitan din capitala Rusiei.
Locuitorii raportează că există un miros persistent de sulf în zona de urgență. Un laborator mobil operează la locul situației de urgență pentru a măsura aerul pentru excesul de substanțe nocive.