Incident pe Aeroportul Otopeni! Șase curse Tarom au fost anulate, pentru că piloții nu s-au prezentat la lucru

Tarom, compania aeriană de stat, a anulat șase curse avia în ultimele ore. Este vorba despre trei curse care trebuiau să decoleze noaptea trecută și alte trei în această dimineață.

Pasagerii așteaptă în Aeroportul Otopeni, neștiind ce se va întâmpla și cum vor ajunge la destinație. Ei spun că nu au primit nici o explicație concludentă din partea reprezentanților companiei.

Tarom a anulat mai multe curse

Compania aeriană de stat a anunțat că mai multe curse aeriene au fost anulate, în prima zi a săptămânii. Acest lucru s-a întâmplat din cauză că piloții nu s-au prezentat la lucru. Oficial, compania Tarom susține că membrii echipajelor ar avea probleme de sănătate.

Conform unor surse din interiorul companiei, în realitate ar fi vorba despre un protest mascat. Piloții din cadrul companiei de stat reclamă salariile prea mici și programul de lucru prea încărcat, conform evz.ro care citează Digi 24.

Inițial, compania Tarom a anunțat că toate zborurile către și dinspre Cairo, Amman și Beirut programate sunt anulate din cauză că membrii echipajelor sunt indisponibili temporar. Ar fi vorba despre șase curse, trei dinspre București, care trebuiau să decoleze noaptea trecută, și celelalte trei pereche, din destinațiile respective:

  • ROT101/2 OTOPENI -CAIRO- OTOPENI;
  • ROT167/8 OTOPENI -BEYRUT- OTOPENI;
  • ROT187/8 OTOPENI -AMMAN-OTOPENI.

Două cămine studențești din Capitală vor fi renovate capital

Două cămine studențești din municipiul Chișinău vor fi renovate capital. Unul aparține Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, iar altul – Universității de Stat din Moldova. Acțiunile date sunt prevăzute în amendamentul la Acordul de finanțare (Proiectul Învățământul Superior), aprobat ieri în ședința Guvernului, scrie știri.md.

Vom renova capital un cămin la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și unul la Universitatea de Stat din Moldova. Iar pentru a putea atrage mai mulți studenți străini și a consolida capacitățile financiare ale universităților noastre vom susține eforturile de internaționalizare a instituțiilor de învățământ superior. Vom da prioritate specialităților cu profil pedagogic, inginerești, tehnologiilor informaționale, medicinei veterinare. Principalii beneficiari ai acestor investiții vor fi patru universități mari din Chișinău”, a declarat ministrul  Educației și cercetării, Dan Perciun.

Mai concret, va fi asigurată acreditarea a 16 programe în limba engleză, consolidarea cunoștințelor de limbă engleză pentru 300 de cadre didactice, elaborarea suportului curricular și a materialelor didactice în conformitate cu standardele internaționale, consolidarea capacităților instituțiilor de învățământ superior care oferă programe internaționale. 

De menționat că proiectul „Învățământul Superior din Moldova” este implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială în perioada 2020-2025, având o valoare totală de peste 35.000 de euro. În cadrul proiectului, șapte instituții de învățământ superior și șase colegii pedagogice beneficiază de modernizări ale infrastructurii instituțiilor și ale programelor de studii conform cerințelor pieței muncii.

Totodată, aproape 3.000 de manageri și cadre didactice universitare au fost instruite în a elabora curicula, monitoriza și asigura calitatea, evalua calificările în învățământul superior. 

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, printre rezultatele implementării proiectului se numără și elaborarea a peste 300 de standarde de calificare pentru programele de licență, masterat și doctorat în 18 domenii de studii, precum și digitalizarea registrelor diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior în perioada 1992-2008, un volum de aproximativ 270.000 de înregistrări, care va oferi un instrument eficient de verificare și validare a documentarelor de studii.

Fraudă în Aeroportul Chișinău: tineri din Turcia și Siria depistați cu acte false

Doi tineri din Turcia și unul din Siria au încercat să traverseze frontiera Republicii Moldova având acte străine cu semne de falsificare. Cetățenii turci au ascuns identitatea autentică, prezentând pașapoarte grecești neveridice. Cazurile au fost înregistrate pe Aeroportul Internațional Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Cetățeanul Siriei de 28 de ani s-a prezentat pe direcția intrare în Moldova, în data de 11 septembrie, la ruta care a sosit din Georgia, Tbilisi. În cadrul controlului de documente, străinul a comunicat că este în tranzit spre Ucraina, în acest sens prezentând un permis de ședere ucrainean, eliberat pe numele său. La verificare adițională, cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul conține indici clari de falsificare. În context, cetățeanul sirian a primit refuz de intrare în Moldova.

Cei doi cetățeni ai Turciei de 30 de ani și, respectiv, de 23 de ani, intenționau să ajungă în Marea Britanie, prezentându-se astăzi, 12 septembrie, la ruta „Chișinău-Londra”. Aceștia s-au legitimat la controlul de documente în baza pașapoartelor grecești. Acționând conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus controlului suplimentar atât pașapoartele și persoanele, cât și bagajele acestora. Ca urmare, a fost constatat că pașapoartele sunt falsificate, iar asupra străinilor depistate documente de identitate turcești autentice. În fapt, cetățenii turci au făcut cale întoarsă, fiindu-le refuzată ieșirea din Moldova.

Documentele cu indici de falsificare au fost ridicate și transmise spre expertiză, cercetările continuă.

Stare de urgență la Bălți în urma unor alunecări mari de teren

La Bălți a fost instituită stare de urgență, în legătură cu alunecările de teren de pe strada Sfântul Nicolae. Totodată Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a municipiului a adoptat o serie de măsuri pe termen scurt și lung pentru a gestiona criza. Municipalitatea menționează că alunecările de teren au fost provocate de lucrările de reparații a apeductului efectuate de ÎM „Regia Apă-Canal Bălți”, iar deocamdată nu poate fi determinată cu exactitatea mărimea pagubelor, scrie Știri.md.

CSE a adoptat și o serie de măsuri. În primul rând, au fost evacuate persoanele ale căror gospodării se află în zona de risc și le-a fost oferit adăpost. De asemenea, strada Sfântul Nicolae a fost închisă pentru circulația tuturor tipurilor de vehicule.

„Toate serviciile implicate acționează prompt pentru ameliorarea situației și pentru prevenirea extinderii problemelor. Rugăm cetățenii să rămână calmi și să respecte instrucțiunile oferite de autorități și de serviciile implicate în gestionarea acestei situații de urgență. Primăria municipiului Bălți va oferi constant informații actualizate despre evoluția acestei situații. Îndemnăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale și să evite răspândirea sau încrederea în informații false”, se menționează într-un comunicat al Primăriei Bălți.

Amintim că ieri, 11 septembrie, în centrul orașului au avut loc alunecări mari de teren. La fața locului au intervenit primarul de Bălți, Alexandr Petkov, dar și alți oficiali, iar ulterior a fost convocată o ședință urgentă la Primărie.

Slăbiciunile matinale: ce ascund
Articolul anterior
Un nou tip de escrocherie în Republica Moldova! 35.000 de euro furați într-o singură zi prin această metodă
Articolul următor