Îngrozitor! 7 tineri morți în Rusia și două persoane în comă, după ce au băut alcool sanitar

Idee fatală pentru cei care au participat vineri, 20 noiembrie, la o petrecere lângă Iakuțk, Rusia. Rămași fără băutură, tinerii au vrut să continue distracția și au băut alcool sanitar. Șapte persoane au murit, iar alte două sunt în comă.

separator

Din cauza restricțiilor cauzate de pandemia de coronavirus, vânzarea de alcool este în prezent sever restricționată în Rusia, transmite Libertatea.ro.

Când alcoolul s-a epuizat în timpul unei petreceri din satul Tomtor, la care erau prezente 9 persoane, cineva a avut ideea de a se ”completa” cu dezinfectant.

Oaspeții s-au repezit să dea pe gât alcoolul sanitar, cu o concetrație de 69% metanol.

S-au otrăvit. În ciuda faptului că au fost transportați cu un avion la un spital din Iakuțk, șapte sunt morți, iar doi sunt internați în stare gravă.

O femeie de 41 de ani și doi bărbați, de 27 și de 49 de ani, au murit vineri. Sâmbătă, au decedat alți trei bărbați (28, 32, 69 de ani), iar o a șaptea persoană a murit duminică, în urma otrăvirii. Celelalte două persoane sunt în critică, iar șansele de supraviețuire sunt minime.

După acest incident, guvernul regional a cerut oamenilor să nu mai bea dezinfectant.

Cel mai mare număr de externări într-o zi: 1.444 de pacienți tratați de Covid-19 vor continua reabilitarea la domiciliu
Articolul anterior
Situație dramatică în SUA. Garda Națională a fost mobilizată pentru a transporta cadavrele celor răpuși de Covid-19
Articolul următor
Alte articole interesante