În seara zilei de azi pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost alertați să intervină la stingerea unui tren de pasageri, care a luat foc în apropierea de localitatea Scumpia, raionul Fălești.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:48 de minute. La fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, pompierii au stabilit că flăcările au cuprins locomotiva unui tren cu două vagoane, de pe ruta Ungheni- Bălți.
În vagoane se aflau mai mulți pasageri. Din fericire, oamenii au reușit să părăsească singuri vagoanele la scurt timp după izbucnirea incendiului.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul în cel mai scurt timp astfel evitând răspăndirea focului. Focul a ditrus 80% din locomotiva.
Pasagerii trenului nu au avut de suferit, iar mașinistul și asistentul mașinistului au fost preluați de serviciul asistența medicală urgentă pentru investigațiile medicale ulterioare la spitalul raional Ungheni.
Potrivit primelor informații, se presupune că aceștea s-au intoxicat cu produsele de ardere. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmeaza a fi stabilite.