Săptămâna trecută, în grădinițele din capitală au fost înregistrate între 15 și 18 grade. În această situație, regulamentul prevede că grădinițele pot fi conectate la agentul termic de îndată ce administrațiile instituțiilor preșcolare vor solicita acest lucru.
„Sectoarele au raportat că temperatura medie în grupe este de 15-18 grade, dar această situație a fost în săptămâna anterioară, atunci când temperaturile erau mai mari decât în ultimele zile, când atestăm o scădere a temperaturii de afară. Regulamentar, dacă avem temperatura mai mică de 18 grade, ar urma să conectăm instituțiile de educație timpurie la agentul termic. Cu referire la instituțiile secundare, de cele mai multe ori solicitarea vine după vacanța de toamnă, care începe din 26 octombrie. Dacă vom avea solicitări din partea managerilor instituțiilor secundare, vă anunțăm suplimentar”, a declarat șeful Direcției Generale Educaţie, Tineret şi Sport, conform www.jurnal.md.
Șefii de la Termoelectrica spun că instituția este pregătită pentru a porni căldura în grădinițe sau școli și așteaptă decizia autorităților municipale.
„Din punct de vedere tehnic, noi suntem gata pentru a conecta instituțiile preșcolare, școlile și alte instituții de primă importanță. Urmează autoritatea publică locală să decidă. Ulterior, noi vom purcede în comun cu reprezentanții direcțiilor respective să conectăm consumatorii”, a precizat Vasile Leu, director general interimar al Termoelectrica.