Sud-vestul Franţei este afectat de inundaţii puternice, de câteva zile. Şapte departamente sunt în stare de alertă ca urmare a creşterii cotelor apelor. Trei persoane au murit înecate, după ce au fost luate de puhoaie.
În departamentul Gironde, pompierii francezi lucrează la foc continuu. Din cauza ploilor torenţiale din ultimele zile, râul care străbate zona a ieşit din matcă, inundând zeci de imobile.
Majoritatea localnicilor au fost evacuaţi de echipele de intervenţie, care au putut ajunge la ei doar cu bărcile. În unele locuri, salvatorii au luat-o pe jos, chiar dacă apa le trecea de brâu. Bertrand Laulon, pompier: „Ca măsură de precauţie am încercat să evacuăm cât mai multe persoane, pentru că dacă trebuie să intervenim în timpul nopții, având în vedere cantitatea mare de apă existentă, poate fi periculos și pentru noi. Așadar, am încercat să evacuăm cât mai multe persoane, dar unii oamenii nu vor să plece de acasă, așa că am venit să ne asigurăm că au strictul necesar.”
Mai la sud, în departamentul Landes, oamenii se confruntă cu aceeaşi problemă. În unele locuri, apa a ajuns să măsoate aproape 5 metri şi jumătate, un nivel care nu s-a mai atins în zonă din anul 1974.
Didier Sakellarides, primarul oraşului Peyrehorade: „Ieri în jurul orei 14:30 i-am evacuat pe toţi cei care locuiesc de partea cealaltă a podului. Unii dintre ei au fost cazați într-un centru comunitar, iar alții au mers să stea cu familia sau cu prietenii. Apa e în continuă creștere.”
Din cauza viiturilor, autorităţile le-au cerut localnicilor să rămână acasă, să se deplaseze cu maşina doar în caz de forţă majoră şi să dea dovadă de prudenţă extremă.
În weekend, cel puţin cinci persoane au fost rănite de copacii prăbuşiţi în timpul furtunilor violente, care au răvăşit mai multe regiuni de pe coasta Atlanticului. Peste 12.000 de locuinţe au rămas fără curent electric, iar în oraşul Bordeaux, de exemplu, vântul a bătut cu peste 140 de kilometri pe oră. În plus, meteorologii francezi au avertizat că în munţii Alpi există un risc de avalanşă ″puternică″.