Învățătorii și profesorii moldoveni se pregătesc pentru instruirea la distanță

Astăzi, 6 iulie, a avut loc evenimentul de deschidere a Conferinței Naționale „Educație Online”, care se va desfășura în perioada 6-11 iulie. Scopul conferinței este instruirea și formarea în mediul online a cadrelor didactice, privind utilizarea resurselor și a instrumentelor digitale în procesul de predare la distanță.

separator

Ministrul Igor Șarov a mulțumit cadrelor didactice și partenerilor implicați în dezvoltarea proiectului Educație Online pentru receptivitate, dedicație și profesionalism.

„Educatieonline.md s-a anunțat din start a fi, dar și rămâne în continuare un proiect ambițios, de amploare și cu un impact valoros. Aproximativ 27.400 de profesori din cadrul învățământului general din republică vor putea utiliza în munca lor o infrastructură mai calitativă a învățământului, creată pe baza platformei educatieonline.md. Estimativ, un număr de 331.000 de elevi din instituțiile de învățământ din întreaga țară, precum și 9.874 de copii cu dificultăți de învățare și dizabilități vor avea acces la programul școlar, elaborat într-o nouă formă, care le va permite să urmeze programul educațional în clasă, dar și la distanță, accesând materialul didactic de pe platforma educatieonline.md”, a afirmat oficialul.

În context, ministrul Igor Șarov a menționat că investiția în resursa umană este valoroasă, de aceea Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va sprijini instruirile, formările continue a cadrelor didactice pentru a asigura un proces de predare – învățare – evaluare calitativ.

Pe parcursul celor cinci zile ale conferinței online, cadrele didactice vor avea posibilitatea să participe la o serie de sesiuni live, webinare și tutoriale, care vor cuprinde o gamă largă de instrumente și platforme web, ce pot fi folosite în procesul de predare la distanță, într-un mod interactiv și creativ.

Experții din Republica Moldova, România, Rusia și SUA vor avea drept repere: Metodologia predării la distanță; instrumentele și platformele de predare la distanță; instrumentele web pentru crearea activităților interactive; integrarea cărților digitale și a materialelor 3D în procesul de predare-învățare-evaluare; instrumentele și procedeele de evaluarea la distanță etc.

Focuri de armă în sectorul Botanica. Fostul sportiv, Ion Șoltoianu, ținta unei tentative de asasinat

Fostul sportiv, Ion Șoltoianu, a fost ținta unui atac armat. Cazul a avut loc noaptea trecută, pe strada Trandafirilor, din sectorul Botanica al capitalei, susțin usrsele PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor, Ion Șoltoianu se întoarcea acasă, o persoană necunoscută a efectuat focuri de armă în direcția sa, dar din fericire nu l-a nimerit.

Pistolarul a aruncat arma și a dat bir cu fugiții de la fața locului, au mai menționat sursele.

Amintim că fostul sportiv Ion Șoltoianu, învinuit de șantaj, a fost eliberat din arest, în luna martie a anului trecut, în baza unei decizii a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, după ce a fost examinat demersul procurorului privind schimbarea măsurii preventive în privința inculpatului.

Anterior, Ion Șoltoianu a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor, șantaj și deținere ilegală de arme.

Kickboxerul moldovean a fost acuzat de uciderea polițistului Ion Stratulat, în septembrie 2011, la o terasă din centrul capitalei. În detenție Ion Șoltoianu a petrecut 8 ani, fiind eliberat după ce pe 1 ianuarie 2019 au intrat în vigoare modificări la Codul de Procedură Penală. Acestea stabileau că persoanele deținute cel puțin 10 zile în condiții inumane ori degradante pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri bănești.

La începutul lunii aprilie 2023, fostul sportiv a ajuns din nou pe mâna poliției. De data aceasta a fost reținut pentru că ar fi pretins prin șantaj peste cinci milioane de lei de la un fost coleg deținut. Dosarul de învinuire a fost trimis în instanța de judecată în luna octombrie, acestuia fiindu-i incriminate trei capete de acuzare.

Șoltoianu mai este cercetat și într-un dosar de agresiune fizică al unui bărbat în martie 2022.

Bunuri nedeclarate în cantități comerciale, depistate de vameșii de la Leușeni într-un microbuz care venea din Germania

La pista de intrare în țară a postului vamal Leușeni, șoferul mijlocului de transport de model “Volkswagen Crafter” a selectat culoarul verde de control “nimic de declarat”, menționând că transportă doar bunuri personale.

În cadrul controlului vamal al microbuzului, printre bagajele transportate au fost depistate diverse bunuri în cantități comerciale, printre care ceasuri inteligente, drone și alte dispozitive electronice, nedeclarate autorității vamale.

Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar șoferul, un moldovean în vârstă de 29 de ani riscă să fie sancționat conform prevederilor art. 43¹, 287 alin. (10) din Codul Contravențional.

45 de aeronave chineze, detectate de aeronavele din Taiwan în ultimele 24 de ore

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat joi că a detectat 45 de aeronave chineze în 24 de ore, o cifră record de la începutul anului și la o zi după ce Taiwan a desfășurat forțe în afara coastelor sale din cauza manevrelor militare chineze, informează AFP.

Avioanele au fost reperate în apropierea insulei în cele 24 de ore până la 06:00 ora locală joi (22:00 GMT miercuri), potrivit numărătorii ministerului publicate joi.

Cu o zi înainte, Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că Beijingul a efectuat „exerciții cu foc real” fără notificare prealabilă într-o zonă situată la aproximativ 74 de kilometri sud de insulă.

Taiwan a denunțat o încălcare „flagrantă” a normelor internaționale de către China și și-a mobilizat forțele aeriene, terestre și navale în replică.Ministerul chinez de Externe a declarat miercuri că Beijingul a înființat o zonă de exerciții pentru „antrenament de tragere”.

În ultimii ani, China a crescut numărul avioanelor de luptă și al navelor de război desfășurate în jurul insulei, pe care o consideră parte a teritoriului său. Beijingul nu a exclus folosirea forței pentru a prelua controlul.

Disputa dintre Beijing și Taipei datează de la războiul civil dintre luptătorii comuniști ai lui Mao Zedong și forțele naționaliste ale lui Chiang Kaď-chek, care s-au refugiat pe Taiwan în 1949 după înfrângere.

S-a stins din viață marele muzician și compozitor Ennio Morricone
Articolul anterior
Doi copii din Cahul s-au intoxicat cu detergent și pesticide
Articolul următor