Preţul celui mai aşteptat smartphone va şoca amatorii telefoanelor de top din întreaga lume.
iPhone 13 se anunță a fi un smartphone spectaculos și foarte mulți fani ai gigantului din Cupertino îl așteaptă cu sufletul la gură. Terminalul ar trebui dezvăluit în mod oficial la mijlocul lunii viitoare și, cu un pic de noroc, după câteva săptămâni, va ajunge și în magazine, scrie unimedia.md cu referire la playtech.ro.
iPhone 13 ar putea veni cu un detaliu absolut șocant. Ar putea fi mai ieftin decât smartphone-urile lansate de Apple în 2020, decât iPhone 12. În mod evident, există și posibilitatea ca prețurile să fie neschimbate, dar sursele CNET sunt optimiste, că Apple ar putea să coboare un pic valoarea de achiziție.
Chiar dacă majoritatea clienților de iPhone nu se plafonează de preț atunci când plănuiesc o eventuală achiziție, particularitatea cu pricina reprezintă poate cel mai important detaliu din mentalul colectiv când se discută de viitorul gadget.
Deși încă nu avem o dată de lansare oficială, site-urile de specialitate au început deja să speculeze cu privire la prețul noului iPhone pe baza informațiilor ajunse online în ultima perioadă și a politicilor anterioare ale Apple privind prețurile telefoanelor sale. Ca referință, nu este de așteptat ca iPhone 13 să vină cu îmbunătățiri tehnice majore față de iPhone 12, primul model cu capabilități 5G.
Va fi interesant de văzut dacă iPhone 13 va costa aproximativ la fel de mult ca iPhone 12, a cărui model de bază începe de la prețul de 799 de dolari, varianta mini. În ceea ce privește scăderea prețului, aceasta se bazează pe un trend evident din piață. Samsung și Google pentru modelele Galaxy S20 FE și Pixel 5 au tras prețurile mult în jos. De exemplu, Samsung Galaxy S21 scos la vânzare în ianuarie a avut un preț mai mic cu vreo 200 de dolari față de predecesorul său.