Israel. Aplicație pentru telefonul mobil care avertizează dacă te apropii de o persoană infectată cu coronavirus

Ministerul Sănătăţii din Israel a dezvoltat şi a pus în funcţiune o aplicaţie pentru telefonul mobil care avertizează atunci când cineva se apropie de o persoană contaminată cu COVID-19, relatează luni agenția EFE, preluată de Agerpres.

separator
Aplicaţia, intitulată „Maguen” (scut), se poate descărca gratuit de pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi a fost dezvoltată pentru a frâna răspândirea bolii în această ţară care a înregistrat aproximativ 1.200 de cazuri şi deocamdată un singur deces.

„Această aplicaţie va prelua datele de localizare şi le va compara cu locuri prin care au trecut persoane contaminate cu noul virus”, se arată în instrucţiunile programului, care precizează că utilizatorul va primi o notificare în cazul în care acesta ajunge în locuri prin care a trecut vreo persoană afectată de această boală.

Utilizatorul aplicaţiei trebuie să-şi dea acordul pentru a i se permite geolocalizarea, date pe care mulţi sunt de acord să le furnizeze în cazul altor aplicaţii precum Waze, pentru a putea obţine cea mai bună rută, pentru a face cumpărături sau pentru a comunica.

Sistemul Maguen conţine date de localizare a celor infectaţi şi a persoanelor care au intrat în contact cu ei, o informaţie ce cuprinde inclusiv deplasările lor cu două săptămâni înainte de punerea diagnosticului. Aceste date rămân înmagazinate în telefon şi sunt împărtăşite cu Ministerul Sănătăţii, însărcinat cu lansarea alertelor pertinente.

Autorităţile israeliene utilizează aceste mijloace tehnice ale serviciilor secrete pentru a urmări prin intermediul mobilelor locurile prin care au fost bolnavii (cu două săptămâni înainte testarea pozitivă) şi a persoanelor suspectate că ar putea fi infectate. Utilizarea acestui instrument, care se foloseşte în lupta antitero, a fost criticată ca urmare a atingerii aduse dreptului la intimitate a persoanelor.

Coronavirusul, care a afectat grav China în ianuarie şi februarie , continuă să se extindă, fiind înregistrate peste 294.000 cazuri în întreaga lume, în timp ce numărul deceselor a ajuns la aproape 13.000, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Israelul a adoptat restricţii severe în ultimele săptămâni, fapt ce a dus la paralizarea în mare parte a vieţii cotidiene şi a activităţii economice.

Georgia a adoptat legea „agenților străini” inspirată din Rusia. Protestele violente din țară continuă

Georgia a adoptat marţi  un proiect controversat de lege privind „influenţa străină”, în pofida unor manifestaţii de amploare împotriva acestui text care, potrivit criticilor, deturnează această ţară de la Uniunea Europeană şi o orientează către Moscova, relatează AFP. Protestele s-au ținut lanț în ultimele zile, 50.000 de persoane participând la acestea, scrie digi24.ro

Conform noii legi, orice ONG sau organizaţie media ce primeşte din străinătate cel puţin 20% din finanţarea sa va fi obligată să se înregistreze ca „organizaţie ce urmăreşte interesele unei puteri străine”, potrivit Agerpres.  Miercurea trecută, deputaţii georgieni au votat în a doua lectură, cu 83 de voturi pentru şi 23 voturi contra, textul în cauză pe care partidul aflat la putere, Visul Georgian, dorea să îl vadă adoptat definitiv până la jumătatea acestei luni. Preşedinta ţării Salome Zurabişvili, care este în conflict cu partidul aflat la putere, ar urma să se opună prin veto. În Georgia, numeroase proiecte de promovare a democraţiei funcţionează cu bani din partea Uniunii Europene sau a SUA. Partidul Visul Georgian susţine că scopul legii este o mai mare transparenţă, în timp ce criticii se aşteaptă ca legea să fie folosită pentru a opri fluxul acestor fonduri şi pentru a persecuta forţele pro-occidentale. 

Un grup de orci a scufundat un iaht în Strâmtoarea Gibraltar

Un iaht care naviga prin strâmtoarea Gibraltar a fost atacat de un grup de orci. Ambarcațiunea s-a scufundat în largul coastelor. Cei aflați la bord au declanșat alarma și au fost salvați de un alt vas aflat în apropiere, scrie evz.ro.

Un grup de orci au scufundat un iaht care naviga în apropierea Strâmtorii Gibraltar, la aproximativ 26 de kilometri distanţă de Capul Spartel din Maroc. În ajutorul membrilor care se aflau la bordul navei a fost trimis un elicopter.

Potrivit mai multor surse media spaniole, printre care cotidianul El Pais, care citează Serviciul spaniol de salvare maritimă, cei care se aflau la bordul iahtului lung de 15 metri au auzit inițial o serie de lovituri înfundate în dimineața zilei de duminică, asupra carenei ambarcațiunii.

Orcile au deteriorat cârma ambarcațiunii. Odată ce apa a început să intre la bordul iahtului, marinarii au apelat serviciile de urgență.

Ministerul Transporturilor din Madrid a anunțat că în sprijinul marinarilor au intervenit un elicopter trimis din Spania și un petrolier aflat în apropiere. La o oră după apelul către serviciile de urgență, echipajul a fost transferat în siguranță la bordul petrolierului. Cu toate acestea, iahtul nu a mai putut fi salvat și s-a scufundat la scurt timp după aceea.

Deși au fost denumite de obicei „atacuri”, oamenii de știință preferă să folosească termenul „interacțiuni” pentru a descrie acest comportament al balenelor care a fost observat doar în acea zonă maritimă.

S-ar putea ca animalele să fi avut un comprtament jucăuș, însă există posibilitatea ca acesta să fie și o reacție la o experiență negativă anterioară cu o altă ambarcațiune.

În ultimii patru ani au avut loc șapte incidente de acest tip

Acesta este al șaptelea incident de acest gen înregistrat după 2020. Conform ipotezelor oferite de experiții care studiază comportamentul acestor animale inteligente, orciile s-au lovit pur și simplu de iaht.

Aceiași cercetători susțin că orcile implicate în acest incident fac parte dintr-un grup de 37 de exemplare care trăiesc în apele situate între nordul Peninsulei Iberice și Strâmtoarea Gibraltar, conform informațiilor oferite de sursa citată. Cu toate astea, motivul pentru care orcile au reacționat astfel de-a lungul ultimilor ani nu este cunoscut.

A încercat să mituiască polițiștii, după ce a fost prins fără permis și beat criță la volanul unui BMW

A propus mită polițiștilor, după ce a fost depistat fără permis și în stare de ebrietate avansată la volanul unui BMW.

În cadrul activităților de patrulare desfășurate în raionul Orhei, pe o stradă din Dișcova, polițiștii au somat oprirea unui BMW condus haotic.

Persoana de la volan a ignorat cerințele polițiștilor și a accelerat, refuzând să oprească.
După repetate avertismente, acesta a oprit pe un drum secundar.

La volanul mașinii se afla un tânăr de 25 de ani, locuitor al raionului Orhei, care nu deține permis de conducere.

În timpul discuției, polițiștii au sesizat un miros puternic de alcool, fiindu-i solicitată tânărului testarea alcoolscopică.
Pentru a nu fi documentat, acesta a încercat să ofere polițiștilor mită, cu toate că a fost avertizat cu privire la consecințele penale.

Testarea alcoolscopică a stabilit o concentrație de 1.13 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Al doilea caz de infectare cu Covid-19, la grădinița din raionul Anenii Noi
Articolul anterior
Un preot din Chișinău, amendat cu 25 de mii lei. La slujbă nu s-a respectat distanța socială
Articolul următor