Premierul italian Giuseppe Conte a semnat vineri noaptea un nou decret care prevede prelungirea măsurilor sanitare adoptate pentru stoparea răspândirii noului coronavirus, până pe 7 septembrie.
Principalele reguli la care trebuie să se supună populaţia sunt purtarea măştii în spaţiile închise şi în mijloacele de transport, respectarea distanţei de un metru în orice context şi evitarea creării de aglomeraţie, scrie Mediafax.
Deschiderea stadioanelor şi discotecilor se amână tocmai pentru a evita crearea aglomeraţiei.
Noul decret vine şi cu o veste bună pentru amatorii de croaziere care vor reporni de la 15 august cu reguli foarte stricte. Înainte să urce la bord, turiştilor li se va măsura temperatura.
Autorităţile sanitare pot decide în orice moment să supună testelor orice persoană care prezintă simptomele noului coronavirus.
În actualul decret se menţin şi restricţiile de intrare în Italia pentru persoanele care provin din 13 ţări care nu aparţin Uniunii Europene şi care prezintă un risc major de exportare virusului.
Acestea sunt Republica Moldova, Armenia, Bahrein, Bangladesh, Brazilia, Bosnia Herzegovina, Chile, Kwait, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană.