Italia a început testarea unui vaccin împotriva noului coronavirus. 90 de voluntari au făcut astăzi, 24 august, primele injecții.
Experimentul se desfășoară sub atenta observație a Institutului de Boli Contagioase Spallanzani din Roma. La selecția pentru voluntari s-au prezentat peste 4.000 de persoane din care au fost alese 90 cu o stare perfectă de sănătate, relatează cotidianul La Repubblica.
Vaccinul este produs de compania biotehnologică italiană ReiThera, se află în prima fază de experimentare și este limitat la un număr de 90 de voluntari.
Prima persoană care a primit vaccinul a fost o femeie în vârstă de 50 de ani care a declarat. „Am încredere în știința italiană și sper ca persoanele din țara mea să fie un pic mai responsabile”, a spus ea.
După administrarea inițială care a avut loc astăzi, pentru cei 90 de voluntari vor urma 8 vizite pe parcursul a 7 luni pentru a se verifica dacă vaccinul are sau nu reacții adverse.
Jumătate dintre cei 90 de voluntari au între 18 și 55 de ani, iar cealaltă jumătate au peste 65 de ani. O parte din teste vor avea loc la Policlinica Rossi din Verona.
Dacă totul decurge bine, primele imunizări în rândul populației vor avea loc la primăvara anului viitor.
Directorul științific al Institutului Spallanzani, Giuseppe Ippolito, a declarat:
„Vom aplica un protocol complex și scrupulos care va garanta securitatea maximă a acestui vaccin”.