Italienii golesc rafturile magazinelor. În Milano, Torino și alte localități se închid școlile, grădinițele, universitățile și oficiile

Italia este prima țara din Europa care plasează orașe întregi în carantină în încvercarea de a opri răspândirea coronavirusului. Cele mai afectate sunt regiunile Lombardia și Veneto, din nordul Italiei, peste 10 orașe au fost plasate în carantină. De mâine, școlile și universitățile sunt închise, iar competițiile sportive anulate.

separator
În aceste condiții orașele sunt de-a dreptul pustii, rafturile magazinelor sunt goale, iar în farmacii nu se mai găsesc măști sau substanțe dezinfectante.

În imaginile publicate de presa italiană se vede cum rafturile supermarketurilor din Milano au fost golite, oamenii încercând să-și facă provizii în eventualitatea în care alte măsuri restrictive ar fi impuse de autorități.

Și în Tirolul de Sud, grădinițele și universitățile sunt închise până la 2 martie, potrivit La Repubblica.

În Venezia Giulia, toate activitățile de la universități sunt oprite până pe 1 martie. În Emilia Romagna, universitățile sunt închise până pe 29 februarie.

Mai multe cazuri noi de îmbolnăvire au fost confirmate fără să aibă legătură cu focarul original, motiv pentru care unii specialiști cred că virusul COVID-19 se transmite precum gripa.

O altă veste venită de la autoritățile sanitare complică și mai mult situația. Se pare că perioada de incubație a virusului ucigaș nu este de 14 sau 24 de zile cum s-a anunțat initial, ci de 27 de zile. Aceasta ipoteză ar complica semnificativ eforturile de oprire a răspândirii bolii.

În plus, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că nu toate cazurile de îmbolnăvire confirmate par să aiba legatură cu persoane care au călătorit in China. Apărut în decembrie, la Wuhan, coronavirusul s-a propagat în 25 de ţări, cu noi focare în Europa şi Orientul Mijlociu.

Trei persoane au murit până acum, în Italia din cauza coronavirusului. Până la ora transmiterii acestei știri, numărul îmbolnăvirilor raportat de autoritățile italiene a depășit 150.

surse: www.b1.ro; www.protv.md

Războiul tarifar amenință economia globală: Scădere masivă pe bursele din Asia

În această dimineață, piețele asiatice au fost lovite de o undă de șoc economic major în contextul în care noile tarife impuse de președintele american Donald Trump încep să producă efecte la nivel global, scrie tvrmoldova.md.

Bursa de la Tokyo a deschis cu o cădere bruscă – indicele Nikkei a scăzut cu peste 8%, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele opt luni. Indicele mai larg Topix a pierdut și el peste 7,5% din valoare, declanșând îngrijorări serioase privind stabilitatea economică a regiunii.

Șocul economic s-a extins rapid și în alte piețe importante ale Asiei: în Coreea de Sud, Kospi a scăzut cu aproape 5%, iar tranzacționarea a fost suspendată temporar pentru a evita panicarea investitorilor. În Taiwan, indicele Taiex a căzut cu aproape 10%, iar bursele din Australia și Noua Zeelandă au înregistrat și ele pierderi de peste 6%, respectiv 3,5%.

Aceste scăderi masive vin pe fondul unei escaladări rapide a războiului tarifar global lansat de Trump, care a impus recent un tarif general de 24% asupra importurilor din Japonia – una dintre cele mai loiale țări aliate ale SUA. 

Tariful urmează să intre în vigoare în această săptămână, iar autoritățile japoneze recunosc că efectele se vor resimți dureros, în special în industria auto și de tehnologie. Premierul japonez Shigeru Ishiba a declarat că guvernul va lua toate măsurile posibile pentru a proteja economia și locurile de muncă.

La nivel global, reacția investitorilor a fost una negativă și puternică. Săptămâna trecută, bursele americane au pierdut peste 5,4 trilioane de dolari în valoare de piață în doar două zile – cea mai mare scădere din ultimii cinci ani. Duminică seară, contractele futures pe acțiunile americane indicau o continuare a declinului.

Tensiunile au crescut și mai mult după ce China a anunțat vineri un tarif de represalii de 34% asupra tuturor mărfurilor americane, semnalând o escaladare serioasă a războiului comercial. Analiștii economici avertizează că o astfel de spirală tarifară între marile economii ale lumii ar putea duce nu doar la o recesiune globală, ci și la dezechilibre comerciale pe termen lung. În concluzie, piețele globale trec printr-un moment de cotitură.

Miza nu este doar economică, ci și geopolitică – pentru că fiecare decizie de tarif riscă să reaprindă vechi tensiuni și să destabilizeze un sistem comercial internațional deja fragil. Cum vor răspunde SUA, China și aliații lor în următoarele zile vă decide dacă ne îndreptăm spre o corecție temporară sau o criză economică de proporții.

Republica Moldova este tot mai aproape de a îndeplini visul tinerilor care, la 7 aprilie 2009, au ieșit în stradă pentru un viitor european și prosper

Republica Moldova se află tot mai aproape de a îndeplini visul tinerilor care, la 7 aprilie 2009, au ieșit în stradă pentru un viitor european și prosper. În anii care au urmat am avut noi tentative în care politicieni declarați pro-europeni au tot vândut această țară Kremlinului, a spus președintele Parlamentului, Igor Grosu, în debutul ședinței Legislativului de luni, scrie tvrmoldova.md.

„Acum 16 ani, la 7 aprilie, mii de tineri au ieșit în stradă pentru a cere dreptul de a trăi într-un stat liber și democrat. Acum 16 ani, moldovenii  au spus răspicat că viitorul Republicii Moldova este în marea familie europeană. Cu toții am crezut că ne vom mișca mai repede, dar în anii care au urmat am avut noi tentative în care politicieni declarați pro-europeni au tot vândut această țară Kremlinului”, a declarat Igor Grosu. 

„Nu avem dreptul moral să ne abatem de la acest drum și trebuie să muncim mai departe, pentru că de noi depinde ce se va întâmpla cu Moldova în următorii ani.”

Oficialul a mai făcut referire și la alegerile parlamentare din acest an, subliniind că „moldovenii știu cine ne vrea binele și cine ne vrea răul”.

La 7 aprilie 2009, mii de tineri nemulţumiţi de rezultatul alegerilor parlamentare, care îi dădeau pe comunişti învingători cu o majoritate covârşitoare, au ieşit la un protest paşnic în centrul Chişinăului. În scurt timp, manifestaţia a degenerat în violenţe. Provocatori din rândurile protestatarilor au început să devasteze sediile Parlamentului şi Președinției, rănind mai mulţi poliţişti care încercau să menţină ordinea publică. 

Moartea lui Valeriu Boboc este singurul deces recunoscut oficial de autorităţi, deşi sunt suspiciuni că ar mai fi murit unii tineri. Conform datelor Procuraturii Generale, după evenimentele din aprilie 2009, au fost pornite zeci de procese penale, însă doar câteva au fost finalizate fiind găsite persoanele vinovate.

Potrivit Amnesty International pe 7 aprilie 2009, peste 600 de persoane au fost maltratate, reţinute şi bătute cu cruzime, nu au beneficiat de o justiţie independentă şi echitabilă, au fost deţinute în condiţii inumane, fără apă şi mâncare. 

Autorităţile de atunci au evaluat la 146 de milioane de lei pagubele produse după distrugerea sediilor Preşedinţiei şi Parlamentului, a mai multor mijloace de transport, a mobilierului şi tehnicii de calcul.

Cine ar fi a doua doctoriță, reținută în cazul decesului proprietarei Monalisa: Ar fi fugit atunci cu Porcshe-ul

Roman Babuțchi, soțul Liubei Babuțchi, femeia de afaceri care a decedat în timpul unei proceduri într-un salon de frumusețe din capitală, a dezvăluit, pentru UNIMEDIA, cine este persoana reținută în cazul decesului soției sale și cum era cât pe ce să scape de justiție. „Natalia Socoliuc a fost medicul care i-a făcut injecții în zona gâtului Liubei. Încă din prima zi am fotografiat mașina Nataliei și pe ea împreună cu Ecaterina Maniuc. Ambele discutau lângă mașina Nataliei. Când Natalia m-a văzut, s-a schimbat la față și a plecat rapid”, a relatat Roman.

colaj foto: omniapres

„Despre Natalia Socoliuc: Încă din prima zi, când totul s-a întâmplat, am fotografiat mașina Nataliei Socoliuc și pe ea împreună cu Ecaterina Maniuc. Ambele discutau lângă mașina Nataliei. Când Natalia m-a văzut, s-a schimbat la față și a plecat rapid. La acel moment, nu știam cine este.   

Ulterior, de la locul incidentului a încercat să plece Ecaterina Maniuc, dar i-am blocat drumul, pentru că știam sigur că este implicată. Când am întrebat în salon cine este femeia cu Porsche-ul (referindu-mă la Natalia Socoliuc), mi s-a spus că e doar o clientă și că nu are nicio legătură.  

După ce am vorbit cu mai mulți martori, am aflat că Natalia Socoliuc a fost medicul care i-a făcut injecții în zona gâtului Lubei”, a dezvăluit Roman Babuțchi.

Roman susține că soțul Nataliei ar fi medicul care a realizat procedura de fertilizare in vitro pentru Ecaterina Maniuc, la clinica privată la care a fost dusă după ce a fost reținută.

„Acum, atât el, cât și Natalia, încearcă să-și folosească toate legăturile pentru a demonstra că ea nu are nicio implicare.  Cu toate acestea, un număr mare de martori deja au spus clar că Natalia Socoliuc a fost acolo și este implicată”, ne-a mai spus soțul Liubei Babuțchi.   

„Toate informațiile pe care le descopăr le transmit poliției și încerc să ajut cât pot”, a declarat Roman.

La 3 aprilie, încă o persoană a fost reținută în dosarul femeii de afaceri Liubovi babuțchi,  într-un salon de frumusețe din capitală.

În aceeași zi, aceasta a fost dusă la judecată. Procurorul a declarat că femeia deține studii în medicină, dar nu era angajata salonului Dr. Serebrova.

Doctorița a primit 30 de zile de arest la domiciliu, potrivit purtătoarei de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.

Liubovi babuțchi a murit într-un salon de frumusețe pe data de 30 ianuarie. Potrivit informațiilor, decesul ar fi survenit în timpul unei proceduri. Poliția a pornit o cauză penală.

Acesta s-a dovedit a fi proprietara magazinului ”Mona Lisa Boutique” amplasat într-un centru comercial din Capitală. Actorul Emilian Crețu, care are în garderoba „Dorei” o colecție de rochii create la Mona Lisa Boutique, a postat o fotografie pe rețele, pe care a semnat-o: „Liubița, Dumnezeu să te ierte”. Detalii șocante au ieșit la iveală despre decesul femeii de 35 de ani. Aceasta este înregistrată oficial ca salon de înfrumusețare și servicii de coafură, dar pe său profilul din Instagram sunt publicate imagini video nu doar cu proceduri de cosmetologie, ci și cu operații estetice pentru mărirea sânilor, liposucție, corecție abdominală, operații care sunt efectuate numai sub anestezie generală.

Proprietara clinicii a fugit de la fața locului la cinci minute după ce ambulanța a plecat cu aceasta la Institutul de Medicină Urgentă.

Moldovenii care vin din Italia nu trec niciun control la aeroportul Chișinău
Articolul anterior
Șeful Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, despre apariţia coronavirusului în România: ,,Puţin probabil să nu se întâmple”
Articolul următor
Close menu