Joe Biden, moment de candoare cu un copilaș care a început să plângă în timpul discursului său. „Îmi plac bebelușii mai mult decât…”

Președintele american Joe Biden a fost fotografiat în timp ce încerca să calmeze un bebeluș care a izbucit în plâns în timpul discursului său din cadrul evenimentului aniversar pentru Affordable Care Act.

În timp ce Biden ținea un discurs la Casa Albă, fiul congresmanului Jimmy Gomez a început să plângă, moment în care acesta s-a ridicat de pe scaun și a vrut să părăsească sala, pentru a nu-i deranja pe ceilalți.

Parlamentarul a fost oprit, însă, de Joe Biden.

„Este în regulă, ne plac bebelușii – nu trebuie să vă faceți griji pentru asta. E în regulă, e în regulă’, a dat asigurări președintele.

profimedia-0764732623
Biden hosts event for 13th anniversary of the Affordable Care Act

„De fapt, îmi plac bebelușii mai mult decât oamenii”, a adăugat el.

Apoi, Joe Biden l-a luat pe micul Hodge în brațe, l-a strâns la piept și apoi a început să se strâmbe la el pentru a-l înveseli. Imediat, copilul de doar patru luni a început să râdă.

În trecut, candidații la președinție obișnuiau să sărute capetele bebelușilor atunci când concurau pentru o funcție. Interacțiunea de joi i-a determinat pe unii din sală să glumească că acesta este un semn că Biden va candida din nou în 2024, scrie digi24.ro, conform DailyMail.

Joe Biden on Affordable Care Act - Washington
profimedia-0764725551
profimedia-0764726077

Victimele violenței sexuale vor fi susținute printr-o campanie socială lansată de UNFPA

Victimele violenței sexuale sunt încurajate să se adreseze în primele 72 de ore în sistemul de sănătate pentru a beneficia de suport medical. În spitalele din țară și în centrele de sănătate pentru tineri există medicamente pentru prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală și a sarcinii nedorite. Aceste medicamente și consumabile sunt disponibile atât pentru populația autohtonă, cât și pentru persoanele refugiate din Ucraina, a menționat Victoria Ciubotaru, medic obstetrician-ginecolog la Institutul Mamei și Copilului, în cadrul ceremoniei de lansare a campaniei de mobilizare împotriva violenței sexuale „Prinde aripi. Set Free”, transmite IPN.

Medicul a spus că în experiența sa profesională a întâlnit mai multe cazuri de violență sexuală. În pofida faptului că violența sexuală este un fenomen care afectează atât femeile, cât și bărbații, indiferent de grupul de vârstă, statistica oficială arată că cel mai frecvent victimele violenței sexuale rămân a fi femeile tinere, de vârstă reproductivă, a precizat Victoria Ciubotaru. Ginecologul a remarcat că actualmente sistemul de sănătate are ca niciodată oportunități de a oferi servicii calitative victimelor violenței sexuale, deoarece spitalele raionale, municipale și unele spitale republicane au fost dotate cu medicamente și consumabile necesare pentru aceste situații. Este important ca populația să cunoască despre aceasta.

Datele Inspectoratului General al Poliției arată că ponderea infracțiunilor raportate de violența sexuală a crescut de la 1,67% până la 2,36% în perioada 2016-2022. Daniel Mazepa, șef de secție în cadrul Direcției prevenire a Inspectoratului Național de Securitate Publică, a menționat că deseori membrii comunității știu despre victimele violenței, dar nu se implică din frică sau din informare insuficientă. Și atât poliție, cât și psihologii, asistenții sociali, medicii, directorii de școală, profesorii au misiunea de a distribui această informație importantă și a crește gradul de conștientizare asupra fenomenului violenței. „Ne alăturăm acestei campanii lansate de UNFPA. Suntem în prima linie și acordăm tot suportul victimelor și potențialelor victime ale violenței sexuale și tuturor formelor de violențăˮ, a spus șeful de secție.

Nigina Abaszada, reprezentanta rezidentă UNFPA în Moldova, a declarat că  această campanie constituie o posibilitate de mobilizare socială pentru o mișcare care ar pune capătul violenței sexuale. „Vorbim despre femei și fete ale căror istorii sunt nespuse, ale căror aripi sunt nedesfăcute. Ele într-un fel sunt reduse la tăcere în această viață a lor. Violența sexuală poate să îmbrace diferite forme, poate să apară sub formă de atacuri sexuale, hărțuire, viol, exploatare, tot feluri de infracțiuni comise online. Și toate acestea, indiferent de forma lor, au un efect absolut devastator și asupra supraviețuitorilor acestor infracțiuni, dar și asupra familiilor lor, comunităților și asupra întregii noastre societăți. De obicei, victimele violenței sexuale se confruntă de stigmatizare, rușine, acest lucru făcând dificil pentru ele accesarea sprijinului și a serviciilor de care au nevoieˮ, a afirmat Nigina Abaszada.

Reprezentanta rezidentă UNFPA în Moldova a adăugat că pentru femeile și fetele cu dizabilități, pentru refugiate riscul violenței sexuale este multiplicat, iar impactul este și mai profund. „Noi ne propunem să desfășurăm această campanie având ca scop trei elemente: să sporim gradul de sensibilizare și de informare pentru victime privitor la serviciile și sprijinul care este disponibil pentru ele, să promovăm un răspuns și un sprijin și mai multă compasiune din partea prestatorilor de servicii și din partea comunităților pentru aceste femei și fete și să amplificăm vocile victimelor și a supraviețuitorilor violenței sexuale prin intermediul profesioniștilor, prestatorilor de serviciu cu care noi lucrămˮ, a explicat Nigina Abaszada.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a afirmat că violența de orice gen, inclusiv cea sexuală, nu poate să aibă nicio justificare. „Trebuie să înțelegem că această este o problemă comună, este o problemă a întregii societăți. Nu poți să construiești o societate prosperă, o societate care se uită cu optimism în viitor, atunci când violența este printre noiˮ, a declarat premierul.

În octombrie 2021, Moldova a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie (denumirea oficială a Convenției de la Istanbul). În ultimii ani, UNFPA Moldova, în cooperare cu instituțiile din țară, au reușit să consolideze și să dezvolte servicii de sprijin pentru supraviețuitorii violenței sexuale. Printre acestea, centre de asistență și reabilitare, linii telefonice de urgență, dar și kit-uri post-viol pentru tratamentul profilactic al supraviețuitorilor de viol, administrat în primele 72 de ore.

Turneul actorilor români în Republica Moldova. Intrare liberă!

„Turneul actorilor români” în Republica Moldova se va desfășura în perioada aprilie – septembrie și va cuprinde prezentarea unui număr de opt producții în săli de spectacole din Chișinău, Cahul și Bălți, cu intrare liberă. Acesta este primul turneu itinerant al Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București în Republica Moldova, transmite IPN.



Prima piesă prezentată în cadrul proiectului este „Figuranta”. Aceasta se va juca pe 28 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Fără Nume din Chișinău. Piesa este un one-woman-show de excepție semnat de Tania Popa, care aduce în fața publicului povestea tragi-comică a Aniei, o actriță aspirantă a cărei viață se împarte între cariera în teatru și neîmplinirile din viața personală.

Criticii din România apreciază spectacolul drept o interpretare emoționantă a unei teme psihologice sensibile, cu variaţii explozive între durere, emoţie, autoironie şi comedie. Spectatorii vor asista la o oră de meditație şi monolog asupra unei vieţi zbuciumate a unei tinere mame ajunse în prăpastia dezamăgirii şi a luptei ei cu viaţa și sărăcia pentru a-și împlini visele şi a-și păstra speranţa într-un viitor mai bun.

Piesa a fost scrisă de actorul Andreas Petrescu, special pentru Tania despre care declară că „Tania Popa este o bombă cu ceas. O bombă cu ceas de lux. Nu ştii niciodată când va exploda, iar atunci când o face, reacția e puternică, mătură totul în jur”.

Proiectul „Turneul actorilor români” are scopul de a aduce publicul din Republica Moldova cât mai aproape de cultura și limba română. Acesta este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) și organizat în parteneriat cu Ministerul Culturii din Republica Moldova.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

TikTok anunță război dezinformării! Vezi ce videoclipuri elimină imediat

TikTok luptă cu dezinformarea de pe platforma sa și interzice conținutul care contravine „consensului științific stabilit”, transmite playtech.ro.

TikTok: MSPs urged to remove Chinese-owned app from phones - BBC News

Luna trecută, TikTok și-a actualizat regulile comunității pentru a adăuga politici care interzic videoclipurile cu informații greșite despre schimbările climatice în aplicație. După cum notează The Daily Beast, schimbarea a intrat în vigoare pe 21 aprilie. Potrivit anunțului platformei, TikTok nu va mai permite conținut care „subminează consensul științific bine stabilit” cu privire la criza climatică.

Cu toate astea, platforma de socializare TikTok va permite în continuare oostarea de videoclipuri care abordează discuții despre schimbările climatice, cum ar fi politicile guvernamentale legate de acestea, atât timp cât acestea nu contravin consensului științific. Cu toate acestea, va începe să șteargă conținutul care încalcă noua sa politică, iar orice utilizator care caută informații despre climă va fi direcționat către „informații autorizate” pe care TikTok a decis să le distribuie, în parteneriat cu Națiunile Unite.

Ca referință, în anul 2022, cercetătorii de la NewsGuard au publicat un raport despre dezinformare. Astfel, ei au descoperit că TikTok este plin de informații false despre, printre alte subiecte, schimbările climatice, iar căutarea termenului aduce sugestii de căutare precum „schimbările climatice dezmințite” și „schimbările climatice nu există”. Pentru context, în perioada de vârf a pandemiei, căutarea videoclipurilor cu Covid-19 au adus, de asemenea, sugestii care includ „vaccin covid HIV”.

În plus, dezinformarea a fost răspândită în special în timpul sezonului alegerilor prezidențiale din SUA, pe platformă. Acesta a sfârșit prin a elimina peste 300.000 de videoclipuri legate de alegeri și peste 50.000 de videoclipuri care împărtășeau informații greșite despre Covid-19.

Așadar, atunci când TikTok și-a introdus noua politică privind schimbările climatice, a adăugat și noi reguli care acoperă tehnologia AI care creează conținut. Toate media manipulate sau create digital pe TikTok trebuie acum să vină cu eticheta corespunzătoare, cum ar fi „fals” sau „alterat”.

O mamă și-a ucis ambii băieți, iar apoi și-a luat zilele. Vecinii nu înțeleg de ce a recurs femeia la un astfel de gest: „Păreau complet normali, o familie fericită”
Articolul anterior
Un copil de 13 ani a pornit o mașină fără chei și a plecat la plimbare
Articolul următor