Judecătoarea Maria Tertea de la sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău, reținută în flagrant cu mită, împreună cu cel care i-a oferit banii, a fost eliberată din funcție. O decizie în acest sens a fost luată marți, 22 martie, de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM, scrie cotidianul.md.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au analizat contestația împotriva Hotărârii Plenului Colegiului disciplinar din 5 noiembrie 2021, emisă în privința judecătoarei Maria Tertea de la Judecătoria Chișinău. Astfel, magistrata a fost eliberată din funcție.
Maria tertea a fost reținută în flagrant, pe 22 martie 2021, în baza unor informații, potrivit cărora, ar fi pretins 15 mii de dolari de la conducătorul unui agent economic pentru a interveni pe lângă alți colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un litigiu civil. În cadrul acțiunilor de urmărire penală, procurorii de comun cu CNA, au documentat acțiunile ilicite ale judecătoareai, aceasta fiind reținută și învinuită de primirea a 11 mii de dolari din suma inițial pretinsă.
Într-un alt episod, potrivit rechizitoriului, susținând că are influență asupra procurorilor, magistrata a pretins de la conducătorul aceleiași firme o mie de dolari SUA pentru a interveni la adoptarea unei decizii într-un proces penal care ar avantaja interesele respectivului agent economic.
Fiind audiați de procurori, omul de afaceri și-a recunoscut parțial faptele incriminate, iar magistrata nu şi-a recunoscut vina, refuzând de a face declarații.