Povestea Yuliei Gorina, o tânără din Republica Belarus, ar putea fi subiect de film: la vârsta de 4 ani, a fost pierdută de tatăl ei în timpul unei călătorii cu trenul, de la Minsk la Asipovici.
După îndelungi căutări, părinţii s-au gândit că fetiţa e moartă, dar 20 de ani mai târziu, partenerul Yuliei a găsit familia acesteia, tastând pe Google cuvintele „fata din tren”.
A fost găsită în gară, cel mai probabil după ce a fost furată de lângă tatăl ei
După ce a dispărut din trenul care mergea spre Asipovici, Yulia a fost găsită în gara din Ryazan, Rusia, în anul 1999, ea locuind și acum în acest oraș. Femeia nu-și amintește cum a ajuns în Rusia, dar a fost probabil furată, în timp ce tatăl ei dormea, pentru că își aduce aminte de un cuplu cu care călătorea, dormind în case abandonate, pentru că se fereau de poliţie.
Poliţiștii care au găsit-o în Ryazan nu au putut să-i identifice părinţii, așa încât fata a ajuns într-un orfelinat, iar ulterior a fost dată spre adopţie unei familii.
Yulia și-a găsit familia după două 20 de ani, după ce partenerul ei, Ilya Kryukov, a căutat pe Google informaţii despre o fetiţă pierdută în Belarus, iar detaliile găsite se potriveau cu povestea tinerei. Un test ADN a confirmat că Yulia este fiica lui Victor și a Lyudmilei Moiseenko, prima întâlnire cu familia având loc la sediul poliţiei din Marjina Horka, Belarus, scrie semneletimpului.ro, cu referire la www.msn.com.
„Eram cu toţii în lacrimi. Nici nu puteam vorbi, doar plângeam și ne îmbrăţișam. Părinţii mi-au spus că m-au căutat multă vreme și că au sperat că mă vor găsi într-o zi. Mama m-a îmbrăţișat continuu. M-a pus să stau în poala ei, de parcă aș fi fost un copil. Am vorbit până la ora 3 dimineaţa, apoi prietenul meu și cu mine ne-am întors în Rusia. Mă aștepta propria mea fiică”, a povestit Yulia, la rândul ei, mamă.
Astfel s-a încheiat povestea unei căutări febrile, de ambele părţi, care părea fără sorţi de izbândă după ani lungi în care n-a fost găsit niciun indiciu. Yulia povestește că a fost tot timpul în căutarea familiei ei, verificând internetul și posibilele informaţii despre cazul ei, dar nu a reușit să prindă niciun fir care s-o ajute.
„Douăzeci de ani înseamnă o viaţă întreagă, dar nu mi-am pierdut niciodată speranţa. Am crezut și, în cele din urmă, ne-am găsit”, povestește Ludmila, mama Yuliei. Femeia spune că au căutat-o pe fetiţa lor pretutindeni, verificând fiecare tren care mergea de la Minsk la Asipovici, vorbind cu pasagerii, căutând prin fântâni, magazine ori case pustii.
„A fost mai mult decât îngrozitor să trăim toţi acești ani cu durerea de a nu ști ce s-a întâmplat cu fiica noastră. În cele din urmă, ne-am mutat din casă. Nu puteam rămâne în casa în care, cu doar câteva zile în urmă, ea se juca și râdea”, spune femeia, mărturisind că a urât după această tragedie trenurile și gările.
