Sâmbătă, pe data de 11 mai, în incinta Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”, va avea loc
Expoziția de grafică şi un Master-Class al remarcabilului plastician Emil Childescu. Toți doritorii sunt invitați, începând cu ora 11.00, la evenimentul de artă.
Autor a circa 5.000 de opere, executate în diferite tehnici, Emil Childescu este un adevărat manifest în învăţământul artistic basarabean, organizator al procesului creator contemporan, Maestru al Artelor, Laureat al Premiului Naţional pentru artele plastice, cu multiple opere în colecţii publice şi private, atât din ţară cât şi peste hotarele ei.
Începând cu anul 1965, devine membru al UAP din RM. Artistul a avut numeroase expoziţii personale internaţionale şi naţionale în multiple muzee, pinacoteci şi centre expoziţionale.
În expoziție va fi prezentată o serie de lucrări valoroase realizate în pastel, preponderent de natură statică, elucidând încă odată posibilităţile nemărginite ale manifestării acestui material de artă, cât și sursa inepuizabilă de pasiune pentru frumos și simplitate ale plasticianului.
Realizate cu un simț și gust artistic aparte, lucrările artistului vin să ofere din punct de vedere metodic, profesional și artistic o nouă experiență elevilor LAAP „Igor Vieru”, fiind un adevărat exemplu de afirmare profesională și artistică.
Master-class-ul oferit elevilor LAAP „Igor Vieru” se va desfășura după lansarea expoziției în unul dintre atelierele de creație. Administrația Liceului nu poate decât să fie onorată de un asemenea eveniment, remarcabil atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice, și vă invită, cu mare drag, să exploraţi experienţa unui mare om al culturii plastice basarabene.