Lilu: ,,Câte emoții, prima pască coaptă și primele ouă vopsite ecologic în atâtea culori”

În acest an, profitând de timpul maxim petrecut alături de familia sa, Lilu s-a pregătit de Paște ca o gospodină adevărată. Dacă în ceilalți ani, mergea cu familia la țară și toate responsabilitățile erau pe seama mamei, anul acesta prezentatoarea TV a trebuit să treacă de una singură testul la bucătărie și s-a descurcat de minune.

separator

Lilu a copt pentru prima oară o pască și a vopsit ouă cu ingrediente naturale. Vedeta și-a împărtășit emoțiile cu prietenii săi virtuali:

,,Doamne câte emoții – prima pasca coaptă din viața. La telefon de la mama am primit instructajul. Chiar dacă in ceilalți ani eram alături de ea prin Bucătărie sau Sarai când cocea pasca, niciodată nu am făcut-o eu de la A pana la Z. Fiecare gospodina e regina între “blidele” sale.

Știu ca aluatul cere nu doar mâini bune de frământat dar și inima curată, gânduri liniștite și zâmbete pe buze. Stare buna, asta mai pui in aluat nu doar faina, drojdie, ou, apa, sare, zahăr. Am frământat cu oleaca de frică. Și dacă nu îmi iese. Ma consolam cu ideea, ca faina, brânza și timp mai am mâine. Dacă nu iese, macar o pregătire temeinica am avut.

După, am învelit vasul in care stătea boțul de pâine și speranța. L-am înfășurat binișor și l-am pus pe geam, sa se încălzească la soarele blând de Aprilie. Peste fiecare 20 de minute ridicam prosopul (vechi de peste 60 de ani, țesut de surorile lui tătuca) sa văd dacă creste.

Pufos. Hu, e bine. Jumătate de drum e făcut. Acum trebuie sa împletesc. Am lăsat uleiul făcut de tata, la moara din sat, sa se prelingă printre degete și la treaba. Sper sa fie la fel de ușor și plăcut ca și împletitul cosițele fetelor. Încă zeci de minute de așteptare. Momente in care am avut timp sa gândesc. Sa mulțumesc pentru ca am avut din ce face și ca am avut cu ce face. Despre asta e Paștele – sa mulțumești pentru viața, șansa, familie, timp”.

De asemenea, vedeta a vopsit ouăle pentru masa de Paști. Și cum este o militantă adevărată a produselor ecologice, Lilu a dezvăluit secretele sale:,,Mama natura ne oferă atâtea soluții sanatoase atât pentru noi cât și pentru planeta. Va dați seama câte chimicale sunt in coloranții din comerț – iar ulterior aceste substanțe ajung in organismul copiilor nostri.
Iată cum am reușit sa obțin culori frumoase cu ajutorul legumelor și condimentelor.

Culoarea roșie – din cojile a 7-8 cepe roșii și o sfecla roșie mică. Se fierb cojile de ceapa și sfecla. După scurgi apa rămasă, fără coji, dacă rămân se pot depune pe oua și nu ies colorate uniform. In apa colorata am pus la fiert ouăle timp de 10 min. Apoi am lăsat încă timp de 2 ore.

Albastre – din frunzele de varza roșie. Eu am folosit o căpățâna mică, am pus-o la fiert vreo 20 min. Iarasi in apa colorata strecurata am pus la fiert ouăle. 10 min la fiert. Dupa ce le-am luat de pe foc le-am lăsat încă vreo 2 ore.

Galbene – din curcuma, am cumpărat un pliculeț de condiment (din market) probabil erau vreo 30 de g. Iarăși am fiert ouăle in apa cu curcuma și le-am mai lăsat vreo 2 ore. După ce se usucă pentru a le oferi strălucire le puteți tampona cu un prosop înmuiat in ulei.

Important: pentru culoare cât mai pronunțată alegeți oua cu coaja albă. Spălați si degresati ouăle înainte de folosire. Lăsați ouăle in apa rece vreo 20 min înainte de a le pune la fierbere, ca sa nu se spargă. Pentru a se prinde culoarea mai bine am folosit câteva linguri de oțet la fiecare fiertura. Pentru culori mai pronuntate, și dacă aveți loc destul in frigider – le puteți lasă pe noapte in apa colorată”.  

Vladimir Putin include în lege noțiunea de „genocid împotriva poporului sovietic”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat legea care prevede conceptul de „genocid împotriva poporului sovietic”, comis în al Doilea Război Mondial, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Kremlinului se arată că legea federală va reglementa păstrarea memoriei, securitatea și întreținerea mormintelor victimelor acelui genocid. Totodată, aceasta stabilește un mecanism de căutare a locurilor de înhumare și a mormintelor comune, pentru a aduce omagiu  victimelor.

Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Conform statisticii, peste 26 de milioane de cetățeni ai fostei URSS, dintre care opt milioane de soldați, au decedat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cinci noi poduri vor lega România și Moldova. Primul va fi „Podul de Flori” de la Ungheni

Încep lucrările la primul pod peste Prut construit după Revoluție, iar alte patru sunt în faza de proiectare, afirmă Sorin Grindeanu, ministru al transporturilor și infrastructurii din România . Pe 26 aprilie, la Ungheni, va fi lansată oficial construcția Podului de Flori, un nou punct de legătură rutieră între Republica Moldova și România, transmite IPN.

Evenimentul este unul simbolic și marchează începutul unui proiect de infrastructură așteptat de zeci de ani. Podul de la Ungheni va fi primul dintre cele cinci noi poduri planificate între cele două maluri ale Prutului. Autoritățile din ambele țări subliniază atât importanța practică, cât și valoarea istorică și simbolică a acestei construcții.

Ministrul transporturilor și infrastructurii din România, Sorin Grindeanu, a declarat că începerea lucrărilor reprezintă un moment important. Proiectul presupune construirea a două poduri rutiere, câte unul pentru fiecare sens de mers, cu termen de finalizare estimat pentru a doua jumătate a anului 2026. Aceste poduri vor continua traseul autostrăzii A8, care va lega Chișinăul de Iași și mai departe de Pașcani și Târgu Mureș, facilitând astfel conexiunea cu rețeaua rutieră europeană.

„Dar mai vreau să anunţ un lucru, avem încă patru poduri la stadiul de proiectare. Anul viitor se va termina proiectarea şi, odată cu ele, vom avea cinci noi poduri peste Prut, ceea ce e un lucru bun”, a adăugat oficialul român.

Sorin Grindeanu afirmă că finalizarea acestora va consolida conectivitatea transfrontalieră și va stimula dezvoltarea regională.

Vicepremierul Republicii Moldova, Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, a subliniat că podurile devin simboluri ale apropierii dintre Moldova și Europa și contribuie la siguranța rutieră, mobilitatea populației și dezvoltarea economică.

O companie de publicitate cere Primăriei Capitalei un prejudiciu de 66 milioane de euro

Operatorul de publicitate EpaMedia solicită un prejudiciu de peste 66 de milioane de euro de la Primăria Chișinău. Despre aceasta scrie consilierul municipal al Partidului Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, Victor Chironda, pe pagina sa de Facebook. Consilierul solicită edilului Ion Ceban și viceprimarului Ilie Ceban convocarea urgentă a Consiliului municipal Chișinău, ca să prezinte informații la acest subiect, transmite IPN.

Victor Chironda susține că a primit o notificare de arbitraj de la compania de publicitate EpaMedia și o notă informativă emisă de Direcția Asistență juridică a primăriei. Motivul invocat în act este că Primăria nu și-a îndeplinit obligațiile conform unui contract de parteneriat public-privat, încheiat în 2017 între municipalitate și operatorul de publicitare, care solicită, în consecință, achitarea unui prejudiciu de peste 66 de milioane de lei.

Contractul prevedea construcția a 300 de stații de așteptare a transportului public, cheltuielile fiind pe seama companiei de publicitate. La rândul său, primăria era obligată să pună la dispoziția investitorului locații pentru 1850 de panouri de reclamă.

Potrivit lui Victor Chironda, deși demersurile companiei către primărie au început în noiembrie 2024, despre această solicitare de arbitraj, consilierilor municipali li se comunică abia la 22 aprilie, când e data limită de desemnare a unui arbitru din partea autorității publice.

Șeful Institutului de Virologie din Wuhan: ,,Acest virus nu provine de aici”
Articolul anterior
Costi Burlacu și Corina Țepeș: ,,Sărbătoare de Paști petrecută acasă”
Articolul următor
Close menu