Pe parcursul a mai multor ani, în contextul realizării politicilor guvernamentale de reintegrare a țării și de asigurare a dreptului la educație și de acces la studii superioare pentru cetățenii Republicii Moldova din raioanele de est ale țării și din mun. Bender, Guvernul alocă anual locuri cu finanțare din bugetul de stat pentru absolvenții instituțiilor de învățământ general din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și din perimetrul Zonei de Securitate.
Astfel, pentru anul de studii 2023-2024 Guvernul Republicii Moldova urmează să aloce 262 de locuri bugetare, pe domenii, precum: științe ale educației – 45 de locuri, tehnologii ale informației și comunicațiilor – 30, inginerie și activități inginerești – 30, sănătate – 25, arhitectură și construcții – 15, informează Biroul de reintegrare.
În ultimii 5 ani, Guvernul a acordat 1326 de locuri bugetare pentru candidații din regiunea transnistreană și din perimetrul Zonei de Securitate.