”Luna Filmului European 2023” a ajuns în premieră la Chișinău

Unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din Europa a ajuns în Republica Moldova. Astfel, începând cu acest an, în luna noiembrie, țara noastră se alătură proiectului „Luna Filmului European”. Orașul Chișinău va deveni unul dintre cele peste 45 de orașe europene în care publicul va avea posibilitatea să privească, pe marile ecrane, pelicule care au câștigat sau au participat la festivaluri internaționale de film, precum Cannes, Berlin sau Locarno, informează MOLDPRES.

În cadrul unei conferințe de presă de astăzi, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a menționat că este îmbucurător faptul că R. Moldova a aderat la acest program. ”Ceea ce ne dorim noi este ca cinematografia moldovenească să se integreze în cinematografia europeană”, a subliniat oficialul.

În context, Valentina Iusuphodjaev, directorul Centrul Naţional al Cinematografiei, a afirmat că misiunea instituției pe care o conduce este de a apropia cinematografia R. Moldova de cea din UE. În același timp, Raluca Costache, lider de echipă, Proiectul „Comunicare strategică și suport pentru mass-media din Republica Moldova”, a specificat că această inițiativă de a organiza acest eveniment face parte din proiectul ”Europa creativă”.

Potrivit Centrului de Informare Europeană în R. Moldova, printre peliculele care vor fi prezentate publicului din Moldova se va număra și câștigătorul din acest an al premiului Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, „Anatomy of the Fall” (Franța), dar și filme premiate la festivalurile internaționale de film din Berlin, Locarno, Sarajevo și Sundance. Toate proiecțiile vor avea loc în cadrul „Lunii Filmului European 2023”.

Proiecțiile de film vor avea loc în fiecare săptămână, în zilele de vineri și duminică, începând cu ziua de 3 noiembrie 2023, la cinematograful Cineplex Loteanu din Chișinău, iar celelalte evenimente sunt programate în incinta celui mai important centru de informare al Uniunii Europene, Europe Café. Intrarea la toate proiecțiile de film va fi liberă.

„Luna Filmului European” este o inițiativă a Academiei Europene de Film (EFA), organizată simultan, în fiecare an, în peste 45 de orașe din toată Europa. În cadrul acestor evenimente, publicul va avea posibilitatea să privească, pe marele ecran, cele mai importante filme ale anului, toate fiind nominalizate la premiul pentru „Cel mai bun film european” de către EFA. Anual, după maratonul de proiecții din toată Europa, EFA anunță filmul câștigător într-o gală specială. În acest an, cel mai bun film din Europa va fi anunțat pe 9 decembrie, la Berlin.

Proiectul „Luna Filmului European 2023 la Chișinău” este realizat la inițiativa Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova în parteneriat cu proiectul „Comunicare strategică și suport pentru mass-media în Republica Moldova” și Europe Café, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Rusia: Doi jurnaliști ruși, arestați pe motiv că au colaborat cu o fundație fondată de Alexei Navalnîi

Doi jurnaliști ruși au fost arestați sub acuzația de „extremism” și vor rămâne după gratii în așteptarea procesului. Autoritățile ruse îi acuză pe cei doi că au lucrat pentru un grup fondat de Alexei Navalnîi, relatează Hotnews.

Konstantin Gabov și Serghei Karelin au negat ambii acuzațiile. Ei riscă între doi ani și șase ani pentru presupusa „participare la o organizație extremistă”, potrivit legislației ruse care a scos în afara legii organizațiile fondate de fostul lider al opoziției ruse care a decedat într-o pușcărie din Siberia în februarie.

Gabov și Karelin sunt acuzați că au pregătit materiale pentru un canal YouTube condus de Fundația Navalnîi pentru Combaterea Corupției.

Gabov, care a fost reținut la Moscova, este un producător independent care a lucrat pentru mai multe organizații, inclusiv pentru Reuters.

Karelin, care are dublă cetățenie rusă și israeliană, a fost reținut vineri seara în regiunea Murmansk, din nordul Rusiei. În vârstă de 41 de ani, el a lucrat pentru mai multe publicații, inclusiv pentru Associated Press. A fost cameraman pentru publicația germană Deutsche Welle până când Kremlinul a interzis agenției să opereze în Rusia în februarie 2022.

„Associated Press este foarte îngrijorată de detenția videojurnalistului rus Serghei Karelin”, a declarat agenția de presă într-un comunicat. „Căutăm informații suplimentare.”

Cei doi sunt doar ultimii jurnaliști arestați pe fondul unei represiuni demarată de guvernul rus asupra disidenței și a presei independente, care s-a intensificat după invadarea pe scară largă a Ucrainei în urmă cu mai bine de doi ani.

Guvernul rus a adoptat legi care incriminează ceea ce consideră informații false despre armată sau declarații considerate că discreditează armata, interzicând efectiv orice critică la adresa războiului din Ucraina sau discurs care se abate de la narațiunea oficială a Kremlinului.

Vineri, un jurnalist al ediției ruse a revistei Forbes, Serghei Mingazov, a fost reținut sub acuzația de răspândire de informații false despre armata rusă.

Igor Grosu, întrevedere cu reprezentantul USAID: SUA ne ajută să fortificăm instituțiile statului

SUA sunt partenerii noștri importanți în procesul de reformare și de a construi o Moldovă puternică și europeană. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei întrevederi cu administratorul adjunct pe politici și programe al USAID, Isobel Coleman. Cei doi au mai discutat despre principalele provocări cu care se confruntă R. Moldova ca urmare a agresiunii ruse din Ucraina.

„Aici, mi-am exprimat recunoștința pentru tot sprijinul acordat de-a lungul anilor, în mod special în ultimii 3 ani. Statele Unite ale Americii ne ajută să fortificăm instituțiile pentru a avea o economie puternică, pentru a deveni independenți energetic și în lupta cu propaganda și grupările criminale” a scris Grosu pe Facebook.

Potrivit lui, chiar în zilele următoare se va semna un Memorandum de Înțelegere pentru construcția noii linii de tensiune înaltă între Republica Moldova și România susținută financiar de USAID.

Isobel Coleman va participa și la evenimentele din cadrul Săptămânii Educației și va dona echipamente din partea USAID către Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „Cybercor”.

Echipa USAID este recunoscută în toate localitățile din R. Moldova, deoarece prin proiectele realizate cu suportul lor, cetățenii pot simți și vedea impactul valoros al acestora în viața de zi cu zi, dar și în activitatea lor profesională, conchide Grosu.

Vicepreședintele Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită la Chișinău

Vicepreședintele Radei Supreme a Ucrainei, Olena Kondratiuk, va vizita mâine Republica Moldova, se notează într-un comunicat al Parlamentului.

Vicespeakerul ucrainean va avea o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. De asemenea, Olena Kondratiuk se va întâlni cu omologul său, vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman. Ulterior, Gherman și Kondratiuk vor susține o conferință de presă.

Agenda vizitei mai include discuții cu ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, cu reprezentanți ai Ministerului de Externe și ai Ministerului Educației și Cercetării, cu conducerea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, cu femeile de afaceri din comunitatea ucraineană.

În România, carnea ar putea avea etichete de avertizare, la fel ca ţigările. Românii, total nemulţumiţi
Articolul anterior
Foști titulari de patentă acuză controale inopinate contrar promisiunilor autorităților
Articolul următor