Luptă „pe viață și pe moarte” între doi giganți cripto care ar putea decide viitorul monedelor digitale

Giancarlo Devasini, unul dintre cei mai noi miliardari ai lumii, este principalul proprietar al Tether, al cărei dolar digital reprezintă o parte indispensabilă a universului criptomonedelor. Bogăția și influența uriașă dobândită de Devasini l-au propulsat până aproape de cercul de aliați ai președintelui Donald Trump, însă fondatorul Circle, rivalul cel mai mare al Tether, amenință să îi distrugă întreaga afacere și a declanșat o bătălie pe viață și pe moarte pentru viitorul unei industrii de trei trilioane de dolari, relatează The Wall Street Journal citat de digi24.ro.

Lupta la vârful industriei cripto se poartă acum între Devasini și Jeremy Allaire, fondatorul principalului rival al Tether, Circle, care emite propriile sale monede stabile (stablecoin) numite USD Coin – sau USDC. Allaire, care pare să se simtă în largul lui atât la Davos, cât și pe Wall Street sau pe holurile Congresului american, conduce acum o campanie pentru reglementarea industriei cripto și distrugerea Tether. Circle încearcă să pună Tether într-o lumină cât mai proastă în fața politicienilor și cere ca autoritățile să adopte măsuri împotriva companiei fondate de Devasini, le-a dezvăluit fostul chirurg estetician din Italia partenerilor săi de afaceri. Circle ar vrea ca industria cripto să fie o parte ca oricare alta a finanțelor reglementate, în timp ce Devasini își dorește să nu renunțe la originile antisistem și nonconformiste ale criptomonedelor. „Circle nu va câștiga dacă Tether rămâne în viață”, a spus Devasini acum câteva luni de față cu asociații lui.

Administrația pro-cripto a lui Trump era de așteptat să deschidă calea spre o epocă de aur a monedelor digitale – la finalul săptămânii trecute, Trump a anunțat formarea unei rezerve strategice de criptomonede. În realitate, însă, apelul pentru integrarea monedelor digitale în mainstream prin reglementări guvernamentale a declanșat o bătălie pe viață și pe moarte între jucătorii de pe piața cripto. Cu toate că legile ce vor fi adoptate vor fi cel mai probabil benefice industriei, ele ar putea fi devastatoare pentru actori precum Tether, dacă sunt prinși de partea greșită a noilor reguli. Allaire a încurajat guvernul american și din alte țări să introducă legi prin care să interzică folosirea criptomonedelor Tether, care sunt emise offshore.

O astfel de lege a intrat în vigoare în UE în decembrie, iar proiecte de lege similare au fost introduse și în SUA. Tether este de departe liderul industriei: moneda sa stabilă este folosită în patru din cinci tranzacții cu criptomonede. Tether Holdings, compania care deține Tether și a cărei principal acționar este Devasini, a declarat un profit de 13 miliarde de dolari anul trecut – de două ori mai mult decât BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume.

Criticii lui Devasini spun că Tether a devenit instrumentul preferat al infractorilor care își pot transfera în acest fel banii oriunde pe glob. Tether a fost acuzat anul trecut și că este folosit pentru finanțarea teroriștilor, iar Trezoreria americană și Departamentul de Justiție au spus că investighează moneda digitală pentru posibila încălcare a legilor contra criminalității financiare. „Vrem să ne asigurăm că USDC este dolarul digital preferat”, a spus Allaire într-un interviu. De partea cealaltă, Devasini a încercat mereu să rămână cât mai în umbră și aproape că nu vorbește niciodată public. În ciuda faptului că îi place să împartă cărți de vizită pe care scrie „fără titlu, fără job, nimic”, el a condus mereu operațiunile Tether.

În lupta contra Circle și a reglementărilor anti-Tether susținute de Allaire, Devasini se bazează pe sprijinul actualului secretar pentru comerț din administrația Trump, Howard Lutnick, a cărui firmă, Cantor Fitzgerald, deține o mare parte din rezervele Tether. Devasini și-a propus de la bun început să rezolve problema conectării monedelor digitale ale companiilor cripto cu sistemul bancar tradițional. Misiunea lui Allaire a fost una diferită: el și-a dorit să creeze un nou sistem financiar pentru era internetului care să modernizeze mozaicul învechit al rețelelor bancare ce deseori complicau inutil procesul plăților internaționale.

În timp ce cea mai mare parte din comunitatea cripto a prosperat datorită pieței nereglementate, strategia lui Allaire de a dezvolta Circle lucrând împreună cu autoritățile de reglementare a fost exact pariul opus. În aprilie 2024, Trezoreria americană a scos în evidență rolul pe care l-a jucat Tether în finanțarea mașinăriei de război a Rusiei.

Activiștii au acuzat compania cripto că permite folosirea monedei sale digitale de către teroriști și carteluri de droguri și au numit Tether „următoarea FTX”, făcând referire la platforma de schimb de criptomonede a lui Sam Bankman-Fried, autorul „celei mai mari fraude financiare din istoria SUA”, care a intrat în faliment. Rămâne de văzut dacă Lutnick, asul din mâneca lui Devasini, va reuși să îl convingă pe Trump și echipa lui să salveze Tether.

Mariage Soirée 2025: Revine pe podium! Pe 30 aprilie, moda și rafinamentul se întâlnesc într-un spectacol inedit

Pe 30 aprilie, Tesalia devine locul unde moda și rafinamentul se întâlnesc într-un spectacol dedicat colecțiilor bridal și ținutelor de seară. Mariage Soirée 2025 aduce pe podium cele mai noi creații ale branduri-lor autohtone și internaționale, punând accent pe stil, eleganță și tendințele sezonului.

Ce te așteaptă la această ediție?

Pe lângă show-ul de modă, evenimentul include și o zonă expozițională, unde vei putea descoperi furnizori de bijuterii, perle, produse artizanale și lumânări parfumate. O oportunitate perfectă pentru a explora noi inspirații și a interacționa direct cu specialiști din industrie.

Mai mult decât un fashion show.

Mariage Soirée 2025 este o experiență care aduce laolaltă designeri, creatori și pasionați de modă. Vei avea ocazia să vezi în premieră colecțiile sezonului, să te conectezi cu profesioniști și să descoperi idei care îți pot completa stilul.

Data: 30 aprilie

Locație: Tesalia, Ialoveni

Ora: 17:30

Bilete: AICI!

Rezervă-ți locul și fii parte din cea mai bridal experiență din Moldova!

Acest articol este publicat în cadrul unui parteneriat gratuit de promovare a evenimentelor culturale.

Caz grav la Rîbnița: Un copil a ajuns la spital, după ce a înghițit mercurul din termometru

Incident grav la Rîbnița. Un copil de doar 3 ani a ajuns la spital, după ce a înghițit mercurul din termometru, scrie newtv.md.

Mama copilului, în vârstă de 33 de ani, a povestit că a vrut să îi măsoare temperatura corpului. A lăsat copilul și a mers într-o altă odaie, iar când a revenit a văzut că termometrul este stricat, iar mercurul a dispărut.

Femeia a chemat urgența și salvatorii. Copilul a fost transportat de urgență la spital.

Demisii după moartea gravidei de la Edineț: O comisie specială a identificat grave încălcări ale protocoalelor medicale

O comisie specială înființată pentru a investiga circumstanțele decesului unei femei însărcinate de 32 de ani, care a murit brusc la sfârșitul lunii ianuarie la maternitatea din Edineț, a identificat grave încălcări ale protocoalelor medicale. Printre acestea se numără lipsa implicării medicului de gardă, care nu s-a apropiat de pacientă în timpul travaliului. Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a prezentat concluziile anchetei în emisiunea „Новая неделя” de la TV8, scrie tv8.md.

Potrivit ministrului, decesul gravidei a fost cauzat de o embolie de lichid amniotic, o complicație rară, dar fatală. Totuși, comisia a evidențiat încălcări majore în asigurarea îngrijirilor medicale.

”Medicul de gardă nu a intervenit, iar echipa medicală a eșuat în a oferi ajutorul necesar”, a declarat Nemerenco, transmite tv8.md.

Ca urmare, Ministerul Sănătății a recomandat concedierea tuturor personalului medical care a lucrat în acea noapte. „Am transmis raportul conducerii Spitalului Edineț și am cerut demiterea medicilor implicați. Încălcările constatate justifică această măsură conform Codului Muncii”, a subliniat ministrul.

Nemerenco a atras atenția asupra unei probleme sistematice din unele spitale, în special în maternități: pacienții care „negociază” cu medicii pentru servicii medicale.

„Aceasta este o schemă periculoasă. În acest caz, medicul nu a intervenit probabil pentru că familia nu a plătit. Aceasta este o mentalitate greșită – să crezi că banii pot înlocui profesionalismul”, a explicat ea.

Nemerenco a recunoscut că autoritățile centrale au puteri limitate în privința sancționării personalului medical, putând demite doar directori și directori adjuncți. Totuși, a insistat ca administrația spitalului să ia măsuri împotriva angajaților neglijenți.

În urma decesului, rudele femeii au acuzat spitalul de neglijență, iar Inspectoratul de Poliție Edineț a deschis o anchetă. Cazul a stârnit indignare în rândul publicului, punând din nou în discuție calitatea serviciilor medicale din regiune.

Ministrul Sănătății promite măsuri mai stricte pentru combaterea corupției și a neglijenței în sistemul medical. Între timp, ancheta continuă, iar medicii implicați riscă nu doar concedierea, ci și sancțiuni penale.

Descoperire: Cancerul de colon, crescut de o bacterie din gură, foarte rezistentă
Articolul anterior
Ai dureri de cap? Iată ce afecțiuni ai putea avea în funcție de localizarea durerii
Articolul următor
Close menu