Familia lui Evghenii Prigojin a început să se lupte pentru vastul său imperiu de afaceri și să-și pună în buzunar bunurile acestuia înainte ca fondatorul grupării de mercenari Wagner să moară într-un misterios accident de avion pe 23 august, potrivit adevarul.ro.
Canalul rus de știri online „Mojem Obiasnit” (Putem explica) susține că a început redistribuirea activelor din imperiul lui Prigojin, care include zeci de companii și un venit anual de sute de miliarde de ruble. Dar chiar înainte de moartea acestuia, rudele lui Prigojin au început să-și transfere bunurile.
Întinderea imperiului „fostului bucătar al lui Putin” este necunoscută, dar în timpul unui raid al poliției ruse asupra casei sale din Sankt Petersburg, după ce a condus o revoltă eșuată împotriva Kremlinului, pe 24 iunie, autoritățile au descoperit sigiliile a 600 de entități juridice diferite, sugerând că el a fost implicat în activitățile a sute de companii. Potrivit documentelor, el avea afaceri în cel puțin 15 țări.
Prigojin era cel mai bine cunoscut pentru contractele de catering pe care le-a obținut de la Kremlin, care i-au adus porecla de „bucătarul lui Putin”. Afacerile sale includ, de asemenea, „fabrica de troli” care avea oameni pentru a răspândi dezinformarea, o companie de dezvoltare imobiliară și Megaline, o companie care supraveghează construcția taberelor militare.
Companiile bănoase ale lui Prigojin
Mojem Obiasnit a identificat opt dintre cele mai profitabile companii ale lui Prigojin — Lahta Plaza, Lahta Park, Megaline, Main Line, Pișcevik, Food Plant, RIA FAN și Nevskie Novosti — și a constatat că în unele au avut loc schimbări structurale înainte de moartea sa.
Cu câteva zile înainte de moartea lui Prigojin, s-au făcut schimbări la compania de dezvoltare Lahta Plaza, care construiește centre de afaceri, hoteluri și clădiri rezidențiale în Sankt Petersburg și este controlată de fiul său, Pavel Prigojin. Pe 18 august, compania a creat o entitate spin-off în scopuri fiscale.
Noi directori generali au fost numiți pentru companie și altele deținute de fiul lui Prigojin pe 26 iunie, la câteva zile după revolta eșuată a șefului Wagner.
De asemenea, s-a descoperit că mama lui Prigojin, Violeta, a ascuns informații despre ea în registrele de stat. A fost fondatoarea fundației Colors of Life, care a organizat expoziții de artă.
Văduva lui Prigojin, dată de-o parte
Văduva lui Prigojin, Liubov, a fost înlăturată din funcția de proprietar a două dintre cele mai mari companii ale lui Prigojin și înlocuită de Dmitri Koșara, un partener de lungă durată al „bucătarului lui Putin”.
Potrivit publicației Mojem Obiasnit, relațiile dintre Liubov și soțul ei s-au deteriorat și ea fusese deposedată de acțiuni la o serie de companii din imperiul lui Prigojin. Ea nu a fost văzută la înmormântarea oligarhului.
Amintim că pe 23 august, un avion, care transporta comandanți de rang înalt din cadrul Wagner deasupra regiunii Tver, s-a prăbușit în Rusia. Agenția Federală de Aviație din Rusia (Rosaviația) a raportat că toți pasagerii – Evghenii Prigojin, Dmitri Utkin, Sergei Propustin, Evghenii Makarian, Alexander Totmin, Valeri Chekalov, Nikolai Matiuseev – au murit în accident împreună cu cei trei membri ai echipajului.
Cauza prăbușirii este încă neclară, dar localnicii din apropierea locului au declarat pentru Reuters că au auzit o explozie și apoi au văzut avionul căzând în picaj spre pământ.
Avionul s-a prăbușit exact la două luni de când Prigojin a preluat controlul asupra orașului Rostov din sud, la sfârșitul lunii iunie, deschizând astfel seria unei răscoale care a zguduit temeliile Rusiei președintelui Vladimir Putin.