Un copil de 7 ani plutea fără semne de viață pe apele Nistrului. A plecat de acasă fără a fi observat

Un băiețel de 7 ani a fost la un pas de tragedie. Acesta a plecat de acasă și a fost găsit de un cuplu la câțiva metri distanță de malul râului Nistru, în adâncul apelor. Totul s-a întâmplat pe 3 septembrie, în apropierea localității Grigoriopol din regiunea transnistreană.

Potrivit presei din regiune, preluată de TV8, micuțul nu prezenta semne de viață. Bărbatul de 47 de ani și femeia de 46 de ani nu au stat pe gânduri și s-a aruncat în apă. Ei au reușit să aducă copilul la mal. 

Un miracol a fost când și-au dat seama că micuțul era în viață, dar foarte speriat. Au apelat imediat serviciul de ambulanță și au anunțat poliția.

Conform anchetatorilor, băiețelul de 7 ani se mutase recent cu familia în sat și, fără știrea adulților, s-a aventurat să exploreze zona, ajungând pe malul Nistrului.

La momentul dispariției sale, mama sa lucra în grădină, iar de el avea grijă străbunica în vârstă de 79 de ani. Femeia în vârstă s-a distras pentru doar câteva momente. Când a constatat că nepotul ei nu mai era în curte, a alertat mama copilului. 

Femeia tânără a căutat disperată fiul în tot satul, cu bicicleta, dar fără succes. A auzit sirena ambulanței, s-a îndreptat spre sunet și l-a văzut pe fiul ei primind ajutor pe malul râului.

În acest context, părinții sunt îndemnați să nu-și lase copiii nesupravegheați.

Republica Moldova și Italia au semnat un Memorandum în domeniul agriculturii

La Roma, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a Republicii Moldova și Ministerul Agriculturii, Suveranității Alimentare și Silviculturii al Republicii Italiene, de către miniștrii Vladimir Bolea și Francesco Lollobrigida.

Memorandumul are ca obiectiv principal promovarea cooperării economice, sociale și tehnologice între Republica Moldova și Italia în sectorul agricol și dezvoltarea rurală. Documentul prevede schimbul de cunoștințe și experiență în diverse aspecte ale agriculturii, inclusiv diversificarea produselor, digitalizarea și inovația, bunăstarea animalelor, sustenabilitatea mediului și gestionarea riscurilor.

Un element esențial al documentului este armonizarea legislației și politicilor agricole cu cele ale Uniunii Europene. Totodată, se urmărește dezvoltarea programelor comune de cercetare agricolă, schimbul de experiență în crearea și funcționarea cooperativelor agricole, precum și elaborarea unor programe comune de studii superioare în domeniul agrar.

Colaborarea dintre țările noastre va include și îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor agricole prin organizarea vizitelor de studiu, programelor de formare pentru funcționari și participarea la seminarii, ateliere și conferințe.

Memorandumul de Înțelegere rămâne valabil pentru o perioadă de zece ani, consolidând astfel angajamentul reciproc pentru dezvoltarea unui sector agricol modern și sustenabil.

Cineastul moldovean Oleg Condrea a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu de scurtmetraj dramatic la Cannes 7th Art Awards

Cineastul moldovean Oleg Condrea a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu de scurtmetraj dramatic la Cannes 7th Art Awards cu proiectul său „Tangled Tails”, a anunțat secretarul de stat în cadrul Ministerului Cluturii Andrei Chistol, într-o postare pe Facebook.

„Premiile Cannes 7th Art Awards sunt renumite pentru recunoașterea și celebrarea cinematografiei independente, oferind o platformă pentru cineaștii din întreaga lume, scrie tvrmoldova.md.

Mai mult, acest scenariu a obținut și alte peste 80 de premii în perioada decembrie – mai, la festivaluri importante din New York, Florence, Berlin, Paris sau Londra.

Oleg mai predă una din Profesiile Viitorului- animația. Iar participarea sa la workshop-ul Animation Worksheep a fost o piatră de temelie, oferindu-i ocazia să câștige o bursă la cel mai mare festival de animație din Europa, la Annecy.

Această realizare demonstrează că Moldova are toate șansele să se remarce pe scenele internaționale ale industriilor creative datorită oamenilor și a creațiilor acestora!”, a transmis oficialul Ministreului Culturii.

Oligarhul fugar Ilan Șor a primit cetățenia Federației Ruse

Oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a primit cetățenia Federației Ruse. Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a confirmat pentru „Teleradio-Moldova” că Șor a primit cetățenia Rusiei încă de la începutul acestui an.

Într-un interviu cu un blogger rus, Șor a spus că a obținut cetățenia rusească, fără a preciza când și nu a menționat dacă intenționează să renunțe la cea moldovenească. Oligarhul fugar are în prezent trei cetățenii – a Republicii Moldova, a Israelului și a Federației Ruse, deși poate deține doar două, conform legislației Republicii Moldova, a menționat Țentiu, potrivit sursei citate.

„Din informațiile operative, noi am cunoscut că Ilan Șor deține cetățenia Federației Ruse încă de la începutul anului, mai exact din ianuarie. Fiind anunțat în căutare internațională, cu această informație a fost completată baza de date. În Republica Moldova este aprobată legea cu privire la dubla cetățenie, adică cetățenii ar putea să dețină nu mai mult de două cetățenii. Constatăm acum că, de facto, Ilan Șor este cetățean a trei state”, a declarat Viorel Țentiu.

Șeful Interpol Moldova a precizat că, având în vedere că Șor a primit cetățenia Rusiei, este puțin probabil ca Moscova să decidă să-l extrădeze pe Șor în Republica Moldova.

„Având în vedere că este și cetățean al Federației Ruse, conform procedurilor internaționale, nici un stat nu-și extrădează propriii cetățeni. Faptul că el a părăsit statul Israel pe 25 februarie și de atunci nu a mai revenit devin niște acțiuni clare în acțiunile sale”, a mai declarat Viorel Țentiu.

„Nu este de mirare faptul că un om care a participat la furtul miliardului, destabilizează țara și a încălcat legea într-un hal fără de hal, continuă să o facă în așa manieră”, a declarat șeful Cabinetului președintei Maia Sandu, Adrian Băluțel, pentru TRM.

Contactat pentru o reacție, șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu a declarat pentru sursa noastră că Ilan Șor nu a depus, până în prezent, nici-o cerere de renunțare la cetățeni.

Imagini jalnice! Plante verzi artificiale atârnate de copacii lipsiți de viață din scuarul din centrul Capitalei
Articolul anterior
Lupta pentru averile lui Prigojin și împărțirea bunurilor au început încă înainte de moartea sa
Articolul următor