Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Margret Maria Uebber, în cadrul căreia au discutat despre prioritățile agendei bilaterale și direcțiile principale de cooperare.
Șeful statului a mulțumit ambasadoarei Uebber pentru susținerea pe care o arată țara sa pentru parcursul european al R. Moldova și pentru prezența cancelarului Olaf Scholz la Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat la 1 iunie.
Maia Sandu a subliniat că Germania este unul dintre partenerii strategici ai R. Moldova, care sprijină eforturile de transformare a țării prin diferite proiecte în domenii precum: agricultură, energie verde, apărare și ordine publică, dar și sectorul digital.
La sfârșitul lunii mai, Guvernul german a anunțat o asistență nerambursabilă de aproape 39 de milioane de euro pentru finanțarea proiectelor de producere a energiei regenerabile și de dezvoltare a eficienței energetice. Iar la sfârșitul anului trecut a fost făcută o donație de 30 de automobile pentru Poliția de Frontieră, în valoare de aproximativ două milioane de euro. La fel, pentru modernizarea tehnică a Armatei Naționale, Guvernul federal a donat 19 transportoare blindate.
Prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) au fost realizate, în ultimul deceniu, mai multe proiecte de dezvoltare a satelor și orașelor noastre. De exemplu, în satul Roșu, raionul Cahul, a fost construit sistemul de canalizare, în orașul Leova și satele din împrejurimi – Iargara, Filipeni, Romanovca și Cupcui – au fost îmbunătățite serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare. La fel, au fost susținute proiecte de eficiență energetică în școli, printre beneficiari numărându-se Liceul Teoretic „Matei Basarab” din orașul Basarabeasca și Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din orașul Leova.