Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că economiile acumulate în timpul activității sale la Banca Mondială s-au epuizat, iar acum trăiește cu salariul de președinte, care este de 16.000 de lei.
Ca răspuns la o întrebare în cadrul proiectului NONFICTION, „este suficient un salariu de 16.000 de lei pentru un președinte?”, Maia Sandu a răspuns: „Țară săracă, așa salariu… când țara va fi mai bogată, atunci vom crește salariul”, transmite a-tv.md.
,,Doar din salariu trăiți?”, a fost pusă întrebarea. „Doar cu salariul. Am rămas fără toate economiile mele”, a spus Maia Sandu.
Nu este prima dată când Maia Sandu vorbește despre finanțele sale. Înainte de a deveni președinte, și fiind doar președintele PAS, Maia Sandu a declarat că trăiește „din economii care vor dispărea în curând”.
„Nu am un salariu pentru că partidul nostru nu are destui bani. Plătesc 600 de lei pentru utilități, 200 de lei pentru un telefon. Cheltuiesc cam 5.000-6.000 de lei pe lună”, a spus Maia Sandu la emisiunea Cutia Neagră la TV8.
În 2022, conform declarației de venit depusă de președinte, salariul ei lunar era de 13 mii de lei. Șefa statului a spus apoi că „face tot posibilul, reieșind din resurselor de care dispune”.
„Dacă ai mai mult, atunci cheltuiești mai mult, dacă ai mai puțin, atunci cheltuiești mai puțin, așa cum se întâmplă în fiecare familie”, a spus șefa statului în emisiunea Puncte de reflecție de la Vocea Basarabiei TV.