Maia Sandu, alături de Vladimir Zelenski, Ursula von der Leyen, Charles Michel și alți oficiali, în Grecia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit luni seara, în Grecia, cu mai mulți oficiali europeni. Șefa statului a discutat cu lideri din Europa de Sud-Est și Balcanii de Vest despre parcursul european al țării, dar și colaborările bilaterale.

Sandu, alături de Zelenski, von der Leyen, Michael și Ciolacu în Grecia

La Atena, președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu prim-ministrul Bulgariei, Nicolai Denkov. La fel, Sandu a avut întrevederi bilaterale cu prim-ministrul Croației, Andrej Plenkovic și premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovachevski, transmite Newsmaker.md.

„Sunt onorată să mă alătur întâlnirii liderilor din Europa de Sud-Est și Balcanii de Vest, pentru a discuta despre aderarea Moldovei la UE, întărirea legăturilor și încurajarea cooperării regionale. (…) Pe măsură ce Moldova avansează către UE, ne angajăm să promovăm relații mai puternice și să explorăm noi căi de cooperare”, a scris șefa statului după întrevederile cu liderii europeni.

Premierul României, Marcel Ciolacu, a reiterat, la rândul său, în cadrul unei întrevederi cu președinta Sandu, sprijinul României pentru Republica Moldova. „Le-am cerut partenerilor noștri din Uniunea Europeană să facă și mai mult. România susține în mod vocal necesitatea ca negocierile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană să înceapă anul acesta”, a scris oficialul pe rețelele de socializare.

Luni seara, pe 21 august, șefa statului a participat la o cină informală, alături de președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. La eveniment a fost prezentă, inclusiv, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel.

Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și omologul său ucrainean Vladimir Zelenski se află într-o vizită de lucru la Atena. Cei doi șefi de stat au fost invitați de prim-ministrul Republicii Elene, Kyriákos Mitsotákis. Liderii de la Chișinău și Kiev participă la o reuniune de lucru a șefilor de stat și de guvern din Sud-Estul Europei și Balcanii de Vest, organizată de premierul Mitsotákis.

La reuniune au mai fost invitați președinții Serbiei, Muntenegrului și României, prim-miniștrii din Kosovo, Macedonia de Nord, Bulgaria și Croația, precum și președintele consiliului de miniștri al Bosniei și Herțegovinei, a informat printr-un comunicat de presă biroul lui Mitsotákis.

Ziua Ușilor Deschise la Centrul de Fertilitate și FIV Medpark

Călătoria spre visul de a deveni părinți este individuală pentru fiecare cuplu. Uneori, momentul conceperii sarcinii poate să întârzie și atunci este recomandată consultarea unui medic reproductolog.

Centrul de Fertilitate Medpark invită la Ziua Ușilor Deschise toți doritorii de a afla mai mult despre provocările în conceperea unei sarcini, pregătirea cuplului, metode de diagnostic, indicațiile pentru Fertilizarea In Vitro și metode alternative de tratament.

Înregistrează-te acum pentru a-ți rezerva locul la evenimentul din 9 noiembrie, ora 11:00, cu genericul „Depășirea problemelor de fertilitate”: https://forms.gle/sVaGuxt7UPS4hsRC6.

Invitați speciali:

  • Dr. Diana Al Faraj, medic reproductolog, va explica etapele esențiale pentru diagnosticarea infertilității. Vei afla detalii despre analizele hormonale, precum AMH și FSH, dar și despre testările genetice și investigațiile imagistice necesare pentru evaluarea completă a fertilității.
  • Dr. Victoria Ghimpu, medic reproductolog, va aborda cele mai răspândite mituri legate de fertilitate, explicând cum tehnologiile de ultimă generație și expertiza medicală pot schimba cursul tratamentelor.
  • Dr. Iren Kiziloz, embriolog certificat, va prezenta rezultatele impresionante ale programului FIV de la Medpark, incluzând performanțele din 2023 și avantajele unor tehnici inovative, cum ar fi biopsia embrionară, care contribuie semnificativ la creșterea ratelor de succes.

 *Evenimentul se va desfășura în limba română.

Bonus pentru participanți!
Toți cei prezenți la eveniment vor primi un voucher de 5000 MDL pentru o procedură FIV viitoare, un sprijin valoros în parcursul spre a deveni părinți.

Participarea este gratuită, în baza înregistrării prealabile: https://forms.gle/sVaGuxt7UPS4hsRC6

Completează formularul și vino să descoperi cum Medpark îți poate transforma visul de a deveni părinte în realitate!

_____________________________________________________________________________

Centrul de Fertilitate Medpark este mai mult decât un simplu centru de reproducere asistată. Echipa noastră multidisciplinară de specialiști și laboratorul de embriologie de ultimă generație oferă soluții personalizate și eficiente, fiind singurul centru FIV din Moldova recunoscut la nivel internațional pentru excelența în tehnici reproductive (acreditat ESHRE).

Mai mulți maneliști români au făcut propagandă pentru Stoianoglo, iar peste o zi și-au șters clipurile

Patru maneliști-influenceri români care au făcut propagandă pentru candidatul pro-rus Alexandr Stoianoglo și-au șters clipurile, scrie g4media.ro.

Toți cei patru maneliști-influenceri români care au făcut propagandă pentru candidatul pro-rus Alexandr Stoianoglo și-au șters clipurile după doar o zi. E vorba despre Culiță Sterp, Iancu Sterp și Denisa Coțolan, care și-au șters joi clipurile postate miercuri pe TikTok. Ultimul influencer care și-a șters clipul este Bogdan Mocanu.

O campanie de promovare a candidatului pro-rus Alexandr Stoianoglo la președinția Republicii Moldova a început miercuri în România, pe platforma TikTok, prin intermediul mai multor influenceri.

Primele videoclipuri au fost publicate chiar miercuri seară, în jurul orei 19:00, urmând același tipar. Influenceri cu peste 1 milion de urmăritori vorbesc despre Stoianoglo și îl descriu în termeni elogioși, însă nu precizează vreun moment că ar fi vorba despre o acțiune de promovare contra-cost, cum, de altfel, se practică pe TikTok când e vorba de produse comercializate.

Mesajul influencerilor urmează același tipar: vorbesc despre Alexandr Stoianoglo și proiectele acestuia, lăsând să se înțeleagă că au dat din întâmplare peste filmulețe în care candidatul pro-rus vorbește și au rămas impresionați de prestația acestuia.

Un vloger din Republica Moldova, Sandu Ustețchii, este acuzat de mai mulți utilizatori pe contul său de Instagram că e cel care i-a racolat pe influencerii români în campania pro-Stoianoglo. De altfel, Ustețchii a publicat el însuși pe Instagram un clip în care apare alături de Iancu Sterp și Denisa Coțolan, la nunta acestora.

G4Media l-a contactat pe Sandu Ustețchii pentru a-i adresa întrebări despre campania de promovare, dar bărbatul care a răspuns a susținut că numărul de telefon e greșit. Numărul său de telefon e cel postat chiar de Sandu Ustețchii pe conturile sale de Instagram și Viber.

Succes remarcabil pentru sportivii noștri! Vitalie Spînu a devenit triplu campion mondial

Lotul Moldovei a cucerit 5 medalii de aur, 2 de argint și 10 de bronz la Campionatul Mondial de karate shotokan printre seniori, tineret și juniori, care s-a desfășurat la Belgrad. S-a remarcat liderul Vitalie Spînu, care a cucerit trei medalii de aur la nivel de seniori, scrie olympic.md.

Medaliații cu aur:
• Vitalii Spînu (Bălți) – proba kumite individual [ippon shobu], seniori, +80 kg;
• Vitalii Spînu (Bălți) – proba kumite individual [sanbon shobu], seniori, +80 kg;
• Vitalii Spînu (Bălți) – proba kumite individual, Open, seniori;
• Anastasia Spînu (Bălți) – proba kumite individual, [sanbon shobu], seniori, -58 kg;
• Maxim Guțu (Bălți) – proba kumite individual, [sanbon shobu], tineret, +78 kg;

Medaliat cu argint:
• Alina Țugui (Bălți) – proba kumite individual [ippon shobu], juniori, +57 kg;
• Alina Țugui (Bălți) – proba kumite individual [sanbon shobu], juniori, +57 kg;

Medaliați cu bronz:
• Vasilii Dovzii (Bălți) – proba kumite individual [sanbon shobu], seniori, – 80 kg;
• Daniel Mutelica (Bălți) – proba kumite individual [ippon shobu], seniori, -80 kg;
• Anastasia Spînu (Bălți) – proba kumite individual [ippon shobu], seniori, – 58 kg;
• Anastasia Spînu (Bălți) – proba kumite Masters [kata individual, kumite individual], seniori;
• Sandu Gazea (Dubăsari) – proba Masters [kata individual, kumite individual], seniori;
• Daniel Mutelica (Bălți) – proba kumite individual [ippon shobu], tineret, -78 kg;
• Daniel Mutelica (Bălți) – proba kumite individual [sanbon shobu], tineret, – 78 kg;
• Cristian Braga (Bălți) – proba kumite individual [ippon shobu], juniori, – 63 kg;
• Corina Copacinschi (Bălți) – proba kumite individual [ippon shobu], juniori, – 57 kg;
• Milena Ciobanu (Bălți) – proba kumite individual [sanbon shobu], juniori, +57 kg.

O bunică de 92 de ani, emoționată și surprinsă la maximum. A fost adusă pentru prima oară să viziteze Chișinăul
Articolul anterior
Putin nu va mai călători în Turcia. Vizita sa la Ankara a fost amânată
Articolul următor