România nu va abandona Republica Moldova și va găsi soluții, inclusiv pe subiectul securității energetice. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul unor declarații alături de șefa statului moldovean. La rândul ei, Maia Sandu a spus că Moldova vrea să cumpere gaze din România și este important ca acest lucru să fie posibil cât de curând.
„Am discutat despre rolul foarte important și potențialul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, ca element esențial în arhitectura de securitate energetică a Republicii Moldova. Pe lângă conectarea Republicii Moldova la rețeaua europeană de energie electrică în martie, interconectarea rețelelor de energie electrică din România și Republica Moldova are o relevanță strategică. Am convenit să facem pași decisivi în această direcție”, a spus Iohannis cu privire la discuția cu Maia Sandu.
Președintele României a precizat că se așteaptă „o iarnă complicată în condițiile în care gazul livrat de Rusia devine tot mai puțin și gazul de pe piața internațională devine tot mai scump”.
„Suntem foarte conștienți de situația extrem, repet – extrem de dificilă, în care se găsește Republica Moldova. Și astăzi, la guvern, se vor purta discuții pe această temă, și mâine, și poimâine, până găsim soluția cea mai bună. Un lucru este cert: nu vom abandona Republica Moldova și vom găsi soluții așa cum se pot găsi pentru oricare din variantele care pot apărea”, a conchis Iohannis.
La rândul ei, Maia Sandu a declarat că Moldova este, după Ucraina, țara cea mai afectată de război.
„Combinația de crize cu care se confruntă acum Republica Moldova este o povară grea pentru țara mea, o povară pe care nu o putem duce singuri. (…) Dar situația ne cere să acționăm cu urgență maximă și să căutăm soluții alternative pentru a păstra stabilitatea țării și a trece cu bine de iarnă. Moldova are nevoie de soluții pentru securitatea energetică acum”, a spus președinta.
Sandu a mai precizat că Moldova dorește să cumpere gaze din România și este important ca acest lucru să fie posibil cât de curând.
„Acest lucru este critic pentru a ne asigura că oamenii noștri nu vor îngheța la iarnă și pentru a menține stabilitatea socială în țară. Suntem o țară mică, vulnerabilizată de război, iar cetățenii noștri plătesc cel mai mare preț raportat la venit pentru energie din toată Europa”, a ținut să precizeze Sandu.