Maia Sandu: ”Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa”

„Republica Moldova se confruntă, în această perioadă, cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa și felul în care vom trece de iarna care vine depinde de noi toți”. Declarația a fost făcută de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, în debutul ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocat luni seară pentru a discuta despre amenințările la adresa securității energetice.

Membrii CSS au analizat situația creată în sectorul energetic al Republicii Moldova unde, din 24 octombrie 2022, se înregistrează un deficit de energie electrică. Aceasta vine după sistarea vânzării de curent electric de către Ucraina, în urma distrugerilor semnificative ale sistemului electroenergetic al acestei țări de către Rusia.

Reprezentanții instituțiilor responsabile de domeniul energetic, dar și cele de securitate, au oferit informații despre situația de pe piața de energie și au descris diverse scenarii de evoluție a lucrurilor, inclusiv riscul ca Gazprom să reducă și mai mult sau să stopeze definitiv livrarea de gaze naturale către Republica Moldova.  De asemenea, au fost analizate alternativele de asigurare cu electricitate a populației și a economiei, dar și măsurile ce se impun pentru a reduce impactul crizei energetice. Deficitul de energie electrică poate fi compensat prin achiziții pe alte piețe, dar la prețuri mai mari.

Președinta Maia Sandu a solicitat Guvernului Republicii Moldova să vină cu un set de acțiuni, obligatorii pentru toate instituțiile publice, de monitorizare continuă și de reducere a consumului de energie electrică. La fel, Guvernul de la Chișinău va estima impactul creșterii prețurilor la energie electrică asupra populației și a mediului de afaceri, și va propune măsuri de diminuare a lui. În mod special, este vorba de impactul asupra păturilor vulnerabile ale societății, dar și asupra întreprinderilor, a căror competitivitate este afectată de creșterea prețurilor la factorii de producere.

 Guvernul și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică vor intensifica comunicarea cu cetățenii și mediul de afaceri cu privire la necesitatea și metodele de reducere a consumului de energie. De asemenea, Agenția Națională de Reglementare în Energetică va revizui reglementările privind investițiile private în sursele alternative de energie electrică.

sursa: www.infoprut.ro

Ansamblul Hecenii, spectacol de zile mari în finala ,,Românii au talent”

Ansamblul Hecenii a făcut un spectacol de zile mari în finala „Românii Au Talent”. În această seară, tinerii din ansamblul Hecenii au încins scena cu un joc dans din Bucovina. Dansatorii din Republica Moldova luptă pentru premiul în valoare de 120.000 de euro cu alți 10 finaliști ai sezonului 14 Românii Au Talent.

După prestația spectaculoasă, jurații au fost impresionați de prestația ansamblului Hecenii din marea finală, transmite realitatea.md.

„Sunt foarte mândră de ei, m-au făcut să mă îndrăgostesc pe ei, motiv pentru care am apăsat Golden Buzz. Sper din suflet ca oamenii să vă voteze. Îmi doresc să colaborăm și să fim împreună la următorul concert”, a declarat Andra.

„Am consumat calorii privindu-i… Trebuie să mergeți cu mine la sală! Sunt surprins că scena noastră încă nu s-a rupt. Sunt foarte, foarte buni!”, a spus Andi Moisescu.

„ Voi ați reușit să veniți cu ceva nou, dar cu același tip de energie. Sunteți foarte buni!”, a punctat Dragoș Bucur.

„Eu cred că, la cât sunteți de talentați, drumul vostru abia a început! Aveți tot ce trebuie să mergeți mai departe. Sunteți fenomenali”, a specificat Bobonete.

Doliu la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. S-a stins din viață artista de cor Angela Isac

S-a stins din viață Angela Isac, artista de cor a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Un anunț în acest sens a fost făcut de colectivul teatrului, care a adresat un mesaj de condoleanțe.

Angela Isac a activat timp de peste 21 ani în cadrul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, scrie realitatea.md.

„Cu profundă tristețe, colectivul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” anunță trecerea în neființă a doamnei Angela Isac, artista de cor care a fost alături de noi timp de peste 21 de ani. Angela Isac a fost o prezență constantă, fiind înalt apreciată de întreg colectiv al teatrului.

În această perioadă dificilă, dorim să transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei și prietenilor îndurerați. Gândurile noastre sunt alături de voi. Angela Isac va rămâne mereu în amintirile noastre ca o artistă desăvârșită și o persoană minunată. Dumnezeu s-o odihnească în pace”, se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Ministrul afacerilor externe, Mihai Popşoi, a avut întrevederi cu ambasadorii Greciei și Slovaciei

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popşoi, a avut vineri, 31 ami, întrevederi cu ambasadorul Greciei, Nikolas Krikos, şi cu ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan.

În cadrul discuţiilor cu ambasadorul Nikolas Krikos, Popşoi a salutat deschiderea în acest an a ambasadei Greciei la Chişinău, fapt ce confirmă dinamica ascendentă a relaţiilor bilaterale şi intensitatea dialogului politic la nivel înalt dintre cele două ţări, transmite infotag.md.

 Părţile au apreciat stadiul cooperării economice şi au discutat perspectivele de aprofundare a cooperării în sectorul turismului, în contextul lansării unui zbor direct Atena-Chişinău, precu m şi alte domenii de interes pentru ambele ţări. 

Părţile au reiterat importanţa eforturilor depuse de autorităţile moldoveneşti în vederea demarării negocierilor de aderare la UE şi a sprijinului acordat de Grecia în acest sens. 

În cadrul întrevederii cu ambasadorul slovac, oficialii au discutat subiectele prioritare de pe agenda bilaterală, reiterând starea excelentă a relaţiilor bilaterale. Părţile au subliniat importanţa promovării dialogului interparlamentar şi a cooperării economice şi sectoriale între cele două ţări.

Punctul de trecere a frontierei Mirnoe-Tabaki și-a sistat temporar activitatea
Articolul anterior
VIDEO! Rușii au prins în capcană o coloană de blindate ucrainene
Articolul următor