O acțiune sub forma unui mafest tacit a avut loc și într-o instituție de învățământ din țară! Profesorii s-au solidarizat, astfel, revendicărilor cadrelor didactice din Republica Moldova.
Profesorii Gimnaziului din satul Drăsliceni, raionul Criuleni, membri ai sindicatelor, au ieșit cu plancarde în mâini, în fața instituției, pentru a se face auziți.
”Pentru o muncă decentă – un salariu decent!
Stop violenței școlare! Ocrotiți Pedagogii!”, au scris aceștia într-o postare pe rețelele de socializare.
Deși puțini la număr, pentru că aceasta e situația tristă în școlile din mediul rural, profesorii și-au pus pe hărtie doleanțele:
”Investiți într-o Moldovă educată!”, ”Oferiți-ne salarii competitite!”, ”Investiți în educație!”, ”Cerem egalarea salariului mediu în educație cu salariu mediu în economia națională!”, ”Să stopăm violența în școală!”, ”Octoriți pedagogii prin lege!”, ”Vrem salarii decente!”, cer profesorii din Drăsliceni.
Profesorii moldoveni cer o lege anti-violență, condiții decente de muncă, dar și salarii mai mari. Revendicările au fost înaintate autorităților, iar Ministerul Educației și Cercetării a venit cu un răspuns și au anunțat majorări cu 15% a salariilor cadrelor didactice începând de anul viitor.