Marea Britanie elimină măștile de protecție și certificatele Covid

Victorie locală asupra Covid! Marea Britanie anulează obligația de a purta masca de protecție, munca de la distanță și pașapoartele Covid. Pot purta măști doar cei care doresc să o facă.

Restricțiile au fost introduse în decembrie din cauza răspândirii tulpinii Omicron. Acum, cafenelele și restaurantele pot decide singure dacă solicită sau nu certificate digitale de la vizitatori, relatează mir24.tv.

Măștile nu mai sunt necesare nicăieri, dar guvernul recomandă totuși purtarea lor în spațiile interioare aglomerate.

Autoritățile pun această decizie pe seama succesului campaniei de vaccinare.

Aproape 85% din populația adultă a fost vaccinată în țară. Carantina a fost redusă la cinci zile.

Până la sfârșitul lunii martie, carantina va fi exclusă complet, iar Coronavirusul va fi declarat ca fiind o viroză comună.

Denumirile geografice de pe teritoriul Republicii Moldova vor fi scrise obligatoriu în limba română. Proiectul de lege, votat de Parlament

Denumirile geografice de pe teritoriul Republicii Moldova, precum cele ale localităților, gărilor, aeroporturilor, aerodromurilor, porturilor, podurilor, râurilor, zonelor istorice și culturale vor fi scrise în limba română, potrivit unui proiect de lege votat de către Parlament.

Singura excepție de la lege o constituie ariile locuite tradițional sau în număr substanțial de persoane aparținând minorităților naționale și dacă există o cerere suficientă. Aici, denumirile geografice vor fi scrise, pe lângă română, și în limbile minoritare vorbite de către locuitorii din aceste localități.

Potrivit documentului, cererea de atribuire sau de schimbare a denumirilor geografice urmează a fi depusă la Comisia națională pentru denumiri geografice, însoțită de decizia autorității publice centrale/ autorității administrației publice locale/ grupului de experți/ persoanei fizice și/ sau juridice ce are afiliere cu obiectul denumirii geografice adoptată în urma consultărilor publice.

Comisia națională pentru denumiri geografice, constituită din reprezentanți de nivel decizional delegați de către autoritățile publice centrale și locale, din savanți și reprezentanți din societatea civilă, urmează să verifice corectitudinea denumirii propuse, iar avizul Comisiei naționale pentru denumiri geografice va fi expediat autorităților publice centrale și celor ale administrației publice locale.

Legea va intra în vigoare la expirarea a trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Până în prezent, R. Moldova nu a avut un cadru normativ care să reglementeze domeniul denumirilor geografice, acest lucru fiind lăsat, începând cu anul 1990, pe seama Academiei de Științe a Moldovei.

Undă verde pentru construcția liniei electrice aeriene Bălți-Suceava

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va oferi Republicii Moldova un împrumut de 30,8 milioane de euro pentru construcția liniei electrice aeriene de 400 kV care va interconecta localitățile Bălți și Suceava.

Parlamentul de la Chișinău a ratificat joi, 25 aprilie, acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) privind realizarea proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”.

Acest împrumut reprezintă 40 % din valoarea totală a proiectului menit să sporească securitatea energetică a Republicii Moldova, prin interconectarea cu România. Banii vor fi acordați pentru o perioadă de 18 ani, cu o perioadă de grație de 4 ani.

Încă 30,8 milioane de euro vor fi alocate de Banca Europeană de Investiții, în baza unei decizii de realocare din contul acordului de împrumut contractat anterior, pentru implementarea primei faze a proiectului. De asemenea, Republica Moldova va beneficia de un grant de 15,4 milioane de euro, alocat de Uniunea Europeană prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.

Bugetul total al proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II” este de 77 de milioane de euro.

Banii vor fi cheltuiți pentru construcția liniei electrice aeriene de transport a energiei electrice cu tensiunea de 400 kV între municipiile Bălți și Suceava, reconstrucția stației electrice Bălți 400 kV, reabilitarea unor segmente de rețele electrice de transport de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv prin înlocuirea elementelor de comutație și protecție și a transformatoarelor electrice.

sursa

Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău. Cine este proprietarul ,,locuinței”

Imaginile video care surprind o casă cu două etaje construită pe un bloc de locuit cu cinci etaje din Chișinău au făcut înconjurul rețelelor de socializare în ultimele zile.

Pretura sectorului Centru arată, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că această casă a fost construită încă anul opt ani, în 2016.

Totuși, autoritățile capitalei se declară neputincioase în acest caz.

„Autoritatea publică locală a sesizat despre construcția ilegală edificată pe acoperișul blocului de locuit din strada Grenoble nr. 159/7, încă în anul 2020, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică, responsabil de verificarea legalității și a disciplinei în construcții. Având în vedere faptul că APL nu poate întocmi procese-verbale contravenționale pe art. 178, al. 4, pct. d) construcția anexelor, balcoanelor, copertinelor, transformarea acoperișurilor sau extinderea celor existente, care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative, examinarea cazului este de competența Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției”, susține Pretura sectorului Centru din municipiul Chișinău.

Anterior, locatarii acestui bloc au declarat că bărbatul care a construit casa deține două apartamente la ultimul etaj și nu și-a întrebat vecinii atunci când și-a ridicat o nouă locuință pe acoperiș.

sursa

Doina Dascălui va purta tricolorul Moldovei la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing
Articolul anterior
Autoritățile de la Chișinău califică ilegale exercițiile Rusiei din stânga Nistrului și cer Moscovei să-și retragă trupele din regiune
Articolul următor