Marea Britanie începe vaccinarea copiilor între 12 şi 16 ani

Un studiu britanic va analiza răspunsurile imune ale copiilor la schemele de vaccinare anti Covid-19, în timp ce oficialii încearcă să stabilească cea mai buna abordare a dozelor de rapel pentru adolescenţi, relatează Reuters.

Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare, în timp ce adolescenţii cu vârste între 16 şi 17 ani sunt elibigili pentru vaccin din luna august.

Cu toate acestea, în timp ce copiilor li se va oferi o prima doză de vaccin Pfizer-BionTech, oficialii au spus că sfaturile cu privire la a doua doză vor fi date mai târziu, odată cu strângerea datelor necesare, scrie Mediafax.

Comitetul britanic mixt pentru vaccinare şi imunizare (JCVI) a refuzat iniţial să recomande vaccinul pentru toţi copiii cu vârsta cuprinse între 12 şi 15 ani, invocând incertitudinea cu privire la impactul pe termen lung. Unul dintre efectele secundare ale vaccinului pe bază de mesager ARN este miocardita, inflamaţia muşchiului inimii.

Oficialii de la Hong Kong au sfătuit copiii să primească o singură doză de vaccin, din cauza îngrijorărilor legate de inflamaţia inimii. Studiul, numit Com-COV3, va testa diferite scheme de vaccinare la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani, analizând răspunsurile imune şi efectele secundare mai uşoare.

„Îngrijorarea noastră este legată de riscurile miocarditei, în special în urma dozei a doua de vaccin aplicată bărbaţilor tineri”, a declarat cercetătorul principal al studiului, Matthew Snape de la Oxford Vaccine Group.

„Studiul va oferi JCVI informaţii esenţiale privitoare la imunizarea adolescenţilor din Marea Britanie”, a adăugat Snape, potrivit sursei citate.

Cercetarea va oferi tuturor participanţilor o primă doză de vaccin Pfizer-BioNTech. Aceasta va fi urmată, opt săptămâni mai târziu, fie de o a doua doză completă, fie de o jumătate de doză de vaccin Pfizer, o doză completă de vaccin Novavax sau o jumătate de doză de vaccin Moderna.

Procesul recrutează 360 de voluntari, nu suficient de mari pentru a evalua în mod direct riscul de miocardită al diferitelor combinaţii de vaccin. Potrivit declaraţiilor profesorului Snape, riscul dezvoltării de inflamaţii cardiace în urma a două doze de vaccin Pfizer este de 1 la 15.000.

Snape desfăşoară, în paralel, un alt studiu pe adulţi, oferind programe de vaccinare mixte atât la patru, cât şi la 12 săptămâni. Potrivit profesorului, rezultatele vor fi publicate în curând.

Trump vine cu noi declarații despre pacea în Ucraina

La o zi după ce a părut să critice lipsa de acțiuni ale Rusiei în ceea ce privește o încheiere a războiului din Ucraina, președintele american Donald Trump a revenit cu un mesaj vehement privind negocierile de pace, scrie hotnews.ro

„Cred că Ucraina-Rusia ar putea merge în direcția bună și veți afla destul de curând. Există un punct în care trebuie să faci sau să taci. Vom vedea ce se întâmplă”, le-a declarat Trump, sâmbătă, reporterilor aflați la bordul Air Force, potrivit Reuters.

„Rusia trebuie să se miște. Prea mulți oameni mor, mii pe săptămână, într-un război teribil și fără sens – Un război care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată și nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi fost președinte”, a declarat Trump, vineri, într-o postare pe platforma Truth Social.

În aceeași zi, trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff a efectuat o călătorie neanunțată la Santk Petersburg pentru a se întâlni cu mai mulți oficiali ruși, inclusiv cu președintele Vladimir Putin. După încheierea discuţiilor, Kremlinului a transmis că cei doi au discutat aspecte ale unei soluţionări a conflictului din Ucraina, fără să facă alte precizări.

Discuțiile de la Moscova au avut loc într-un moment în care dialogul dintre SUA și Rusia menit să convină asupra unei încetări a focului în Ucraina pare să fi stagnat din cauza dezacordurilor privind condițiile pentru o pauză completă a ostilităților.

SUA continuă eforturile pentru încheierea războiului din Ucraina

În finalul lunii martie, Casa Albă a anunțat că a intermediat un acord de încetare parțială a focului între Rusia și Ucraina, vizând Marea Neagră și infrastructura din sectorul energiei.

Cu toate acestea, de atunci au fost raportate numeroase încălcări ale înțelegerii, iar Kievul și Moscova încă nu au căzut de acord oficial asupra termenilor. Între timp, Putin a semnalat că este reticent în a accepta o încetare deplină a ostilităților.

Donald Trump a părut să își schimbe tonul în ultimele săptămâni, declarând pentru NBC News că este „foarte supărat” pe Vladimir Putin după multiplele încercări americane de negociere a unui armistițiu.

Președintele SUA a amenințat, de asemenea, că va introduce tarife de 50% împotriva țărilor care cumpără petrol rusesc dacă Moscova nu va fi de acord cu o încetare a focului. Rusia și Belarus nu sunt vizate de taxele anunțate în această lună de liderul de Casa Albă.

De partea cealaltă, Rusia a continuat să vorbească într-o notă optimistă despre schimbarea din relațiile cu SUA și despre discuțiile care se desfășoară. Vineri, ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a spus că Washingtonul încearcă să abordeze „cauzele primare” ale conflictului și a descris într-un registru pozitiv poziția lui Trump.

„Un atac rusesc oribil şi laş”, „Pentru ruși, nimic nu pare sacru — nici bisericile, nici copiii ucraineni,” – reacțiile liderilor europeni după atacul din Sumî

Liderii europeni au condamnat atacul cu rachete al Rusiei asupra orașului Sumî din nord-estul Ucrainei, în urma căruia au fost uciși cel puțin 32 de oameni, inclusiv doi copii, și alți 84 au fost răniți, scrie Kyiv Independent și AFP.

Rusia a lansat duminică două rachete balistice asupra orașului Sumî din nord-estul Ucrainei, în dimineața Floriilor, când mulți cetățeni sărbătoreau această zi religioasă.

Atacul a avut loc la doar două zile după ce trimisul special al SUA, Steve Witkoff, s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin la Sankt Petersburg pentru negocieri de pace.

Premierul italian Giorgia Meloni a denunţat „un atac rusesc oribil şi laş”.

„În această zi sfântă a Duminicii Floriilor, un nou atac rusesc oribil şi laş a avut loc la Sumî, făcând din nou victime civile nevinovate, din păcate, inclusiv copii. Condamn cu fermitate această violenţă inacceptabilă, care contrazice orice angajament real pentru pace (…) Vom continua să lucrăm pentru a pune capăt acestei barbarii”, a transmis şefa guvernului italian pe Whatsapp, potrivit Agerpres.

De asemenea, declarându-se „consternat” de atac, premierul britanic Keir Starmer a spus că acesta este „o reamintire puternică a vărsării de sânge continue comise de Putin”.

„Preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski şi-a arătat angajamentul faţă de pace, preşedintele (rus Vladimir) Putin trebuie acum să fie de acord cu o încetare completă şi imediată a focului, fără condiţii – aşa cum a făcut Ucraina”, a adăugat el.

La rândul său, condamnând „atacul barbar”, cancelarul german Olaf Scholz a atras atenţia că „astfel de atacuri ruseşti arată ce se întâmplă cu presupusa dorinţă de pace a Rusiei”. El a cerut Moscovei „să accepte în sfârşit o încetare a focului cuprinzătoare”.

Președintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat indignarea faţă de atac, spunând că Rusia continuă războiul „fără a ţine cont de vieţile omeneşti, dreptul internaţional şi ofertele diplomatice ale preşedintelui (american Donald) Trump”.

„Toată lumea ştie că Rusia, singură, a vrut acest război. Astăzi, este clar că numai Rusia alege să îl continue”, a scris el într-un mesaj pe X.

„Sunt necesare măsuri puternice pentru a impune Rusiei o încetare a focului. Franţa lucrează neobosit la acest lucru, împreună cu partenerii săi”, a adăugat el.

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a scris pe X că atacul a fost „sfâșietor”, în condițiile în care cetățenii se adunaseră pentru a sărbători Floriile „doar pentru a fi întâmpinați de rachete rusești”.

„Un exemplu îngrozitor al intensificării atacurilor de către Rusia, în timp ce Ucraina a acceptat o încetare necondiționată a focului,” a adăugat ea, referindu-se la acordul Kievului privind o încetare completă a focului timp de 30 de zile, după discuțiile mediate de SUA la Jeddah, pe 11 martie.

Ambasadoarea UE în Ucraina, Katarina Mathernova, a numit atacul asupra credincioșilor în timpul Floriilor o „crimă de război” și a spus că Europa „crește presiunea asupra Rusiei și sprijină Ucraina în toate modurile posibile”.

„Pentru ruși, nimic nu pare sacru — nici bisericile, nici copiii ucraineni,” a adăugat ea. Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut mai multă apărare antiaeriană pentru Ucraina și a adăugat că Moldova „jelește alături de Ucraina”. Ea a spus că „Floriile sunt o zi a păcii,” subliniind că Rusia „trebuie trasă la răspundere” și că „nu există justificare pentru un astfel de rău”.

Prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, a declarat că atacul dovedește că „scopul Rusiei este ștergerea Ucrainei”. El a subliniat că ajutorul pentru Ucraina nu poate fi amânat și a adăugat că „fără presiune asupra Rusiei, nu va exista pace”.

Luptătorul Victor Ciobanu a cucerit medalia de bronz la Europene

Luptătorii moldoveni au cucerit 6 medalii la Campionatele Europene de resort de la Bratislava. Ultima, cea de-a șasea, a fost dobândită de luptătorul de stil greco-roman Victor Ciobanu din Florești, care a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere în categoria de greutate de până la 60 de kilograme, transmite Moldova1.

Luptătorul de stil greco-roman Victor Ciobanu a cucerit a 5-a sa medalie la Campionatele Europene. În finala mică a categoriei de greutate de până la 60 de kilograme, discipolul lui Mihai Cucul l-a învins cu 10:0 pe georgianul Amiran Șavadze.

Aceasta a fost prima medalie de bronz cucerită de Victor Ciobanu la Campionatele Europene. În 2019 Victor a devenit campion continental, el mai având în palmares și alte 3 medalii de argint.

Reamintim că sportivii din Republica Moldova au mai cucerit alte 5 medalii la competițiile continentale ce s-au încheiat la Bratislava.

Irina Rîngaci și-a adjudecat medalia de argint, iar Mariana Drăguțan, Artiom Deleanu, Vitalie Eriomenco și Alexandru Solovei s-au învrednicit de medalii de bronz.

Un primar din Căușeni lucrează în Italia în timpul concediului
Articolul anterior
Cel mai înalt popor din lume devine mai scund. Explicațiile specialiștilor
Articolul următor
Close menu