Marea Britanie raportează peste 1.000 de morți de Covid-19, în doar o zi

Marea Britanie a înregistrat peste 1.000 de decese provocate de Covid-19 pentru prima dată din luna aprilie.

Marea Britanie se află în carantină naţională în încercarea de a ţine sub control infectările cu noua tulpină, transmite libertatea.ro.

Cel patru ţări care alcătuiesc Regatul Unit au înregistrat în ultimele 24 de ore 1.041 de decese COVID şi 62.322 de noi cazuri de COVID-19, potrivit datelor oficiale.

Datele reprezintă un alt semnal puternic al gravităţii acestei crize în contextul în care Anglia şi Scoţia au intrat săptămâna aceasta într-un nou lockdown, cetăţenii fiind nevoiţi să rămână la domiciliu. 

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat reîntoarcerea la izolare și i-a sfătuit pe oameni să rămână în case.

Premierul a precizat că restricțiile vor dura cel puțin șase săptămâni, iar școlile vor fi închise până la jumătatea lunii februarie.

Cu o zi în urmă, Marea Britanie raporta 60.916 de noi infecţii cu coronavirus şi 830 de decese.

Marea Britanie se numără printre ţările cel mai grav afectate de COVID-19, cu cel mai ridicat număr de decese din Europa.

Burse mai mari pentru studenții-doctoranzi

Bursele de studii ale studenților-doctoranzi vor crește cu peste 50%, ajungând la 4 400 de lei, iar Bursa de excelență a Guvernului și Bursa pe domenii științifice vor fi, de asemenea, majorate. Măsura urmărește stimularea implicării tinerilor în activitatea de cercetare și creșterea numărului de doctoranzi în instituțiile de învățământ din țară. O decizie în acest sens a fost aprobat astăzi de către cabinetul de miniștri, și va intra în vigoare din luna ianuarie 2025, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Ministrul Dan Perciun a subliniat importanța sprijinului acordat tinerilor cercetători și rolul acestora în dezvoltarea țării, anunțând o măsură esențială pentru stimularea cercetării. „Dublăm bursele doctoranzilor, a viitorilor noștri cercetători, a celor pe care îi așteptăm în universități și în instituțiile de cercetare pentru a face știință, a inova și a contribui la creșterea economică. Ne dorim ca tinerii talentați să fie motivați să rămână în Republica Moldova și să își dezvolte aici cariera academică.”

Conform noilor prevederi, cuantumul bursei pentru studenții-doctoranzi din anul I va crește cu 2 570 de lei, doctoranzii anului II vor beneficia de o majorare de 2 390 de lei, iar studenții anului III vor primi cu 2 210 de lei mai mult. 

De asemenea, Bursa de excelență a Guvernului va crește cu 50% ajungând la 6 600 lei (cu 3 435 de lei mai mult decât în anii precedenți), iar Bursa pe domenii științifice va crește cu 30% și va fi de 5 720 de lei (cu 3 080 de lei mai mult decât anterior). Pentru implementarea acestei măsuri, vor fi alocate suplimentar 4,1 milioane de lei din bugetul Ministerului Educației și Cercetării. 

La intrarea în vigoare a hotărârii, studenții doctoranzi vor primi un supliment echivalent cu diferența dintre noul cuantum al bursei și suma achitată începând cu 1 ianuarie 2025. 

În anul de studii 2023-2024 au fost înmatriculați 207 studenți-doctoranzi, dintre care 48 la forma de învățământ cu frecvență.

Moldovagaz a semnat cu Tiraspoltransgaz contractul de împrumut privind gazele naturale

Moldovagaz a semnat cu Tiraspoltransgaz contractul de împrumut a 3 milioane de metri cubi de gaze naturale. Despre aceasta a informat șeful interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, transmite IPN.

Potrivit lui Ceban, livrările se vor efectua pe baza solicitărilor parvenite de la Tiraspoltransgaz.

Volumul de gaze împrumutat urmează fi restituit până la 1 martie anul curent.

Comisia Europeană a propus, luni, un pachet de asistență de urgență în valoare de 30 de milioane de euro, ca un prim pas pentru a sprijini Republica Moldova în soluționarea crizei energetice grave provocate de Gazprom. Prin intermediul acestui pachet, UE este pregătită să finanțeze achiziționarea și transportul de gaze naturale către regiunea transnistreană.

Premierul Dorin Recean a anunțat că trei milioane de metri cubi de gaze naturale pot fi livrate regiunii transnistrene în baza unui contract de împrumut. Acordul va fi garantat de Uniunea Europeană.

Marfă de contrabandă, în valoare de peste 350.000 lei, depistată de ofițerii vamali 

La data de 28 ianuarie, ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, în baza informațiilor deținute, au efectuat controale vamale la patru unități comerciale din municipiul Bălți, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma controlului documentar și fizic al articolelor vestimentare expuse spre comercializare, s-a stabilit că, acestea erau comercializate fără deținerea actelor de origine și proveniență legală, totodată, fiind susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Conform estimărilor, valoarea mărfurilor depistate în cele patru unități comerciale este de peste 350 000 lei.

Drept urmare, mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar investigațiile pe caz continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.

Locuitorii unui oraş din Bulgaria au marcat Boboteaza dansând în apa rece ca gheața a unui râu
Articolul anterior
Ce nu ați știut despre relația Diannei Rotaru cu sora ei, Tatiana Pleș
Articolul următor
Close menu