Poetul, prozatorul și publicistul Nicolae Dabija, laureat al Premiului Național și al mai multor premii internaționale, ar fi împlinit astăzi, 15 iulie, 74 de ani.
Cunoscutul poet, eseist, prozator și publicist Nicolae Dabija a decedat după ce s-a infectat cu noul tip de coronavirus, la data de 12 martie 2021, transmite stiri.md.
S-a născut la 15 iulie 1948, în satul Codreni, raionul Cimișlia. În 1972 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova.
În 1975 a debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, urmat de cărțile de poezie „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”, „Lacrima care vede”, „Oul de piatră”, „Cerul lăuntric”, „Tăceri asurzitoare”, „Mierla domesticită”, „Fotograful de fulgere”, „Maraton printre gloanțe”, „Psalmi de dragoste” ș.a.
În ultimul deceniu, Nicolae Dabija a editat trei cărți de proză. Romanul său „Tema pentru acasă” (2009) a ajuns la cea de-a opta ediție, cu peste 60.000 de exemplare vândute, fiind tradus în mai multe limbi, ceea ce constituie un record pentru o carte de proză românească și apreciat în Franța cu prestigiosul Premiu „Prix de l’ Autre Edition” și care a apărut și în Statele Unite ale Americii. Este autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri.
Din 1986, Nicolae Dabija a fost redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”, publicație care în perioada sa de glorie depășea tirajul de 260 de mii de exemplare.
A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990-1994, 1998-2001), contribuind la promovarea unor legi istorice, precum Declarația de Independență, legile despre Tricolorul în calitate de Drapel de Stat, Stema de Stat și Imnul de Stat al Republicii Moldova.
A fost președinte al Asociației Oamenilor de Știință, Cultură și Artă, membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere (L’Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres – ALESAL) cu sediul la Paris, laureat al Premiului Național.
Nicolae Dabija a fost distins cu Ordinul Republicii, Ordinul Steaua României în grad de Comandor, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste, Premiul „Giacommo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei din Recanati, Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani”, oferit la Fantana i Liri, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana ș.a.