Margarita Gracheva, rusoaica în vârstă de 29 de ani, căreia soțul gelos i-a tăiat brațele cu toporul, le-a răspuns celor care i-au reproșat că ar profita de starea ei pentru a câștiga bani din Instagram. Margarita a devenit mamă pentru a treia oară în luna august, după ce s-a recăsătorit.

Aceasta a născut un fiu, Yaroslav, de la soțul ei, Maxim. Soții îi cresc și pe cei doi copii ai Margaritei, Daniel și Dmitry, din prima căsătorie.

La fel ca mulți bloggeri, Margarita publică postări sponsorizate, iar odată cu apariția bebelușului, numărul acestora a crescut.




Unii dintre abonați au început să-i reproșeze femeii că vrea să facă bani din cazul ei.
Tânăra mamă a decis să-și explice poziția. A trebuit să le reamintească fanilor ce i-a făcut primul ei soț, Dmitri Grachev.
„Cum îmi valorific nenorocirea? Știu că mulți mi-ați reproșat. Când am rămas cu brațele frânte, dintr-odată au dispărut o mulțime de opțiuni de muncă. Din punct de vedere fizic nu pot face multe lucruri, efectiv nu pot. Scrieți că îmi valorific nenorocirea și m-am scufundat în reclamă. Nu cred, încerc să mă adaptez la noua mea viață ”, a răspuns Margarita.
Aceasta a subliniat nevoia de a-și crește copiii. „Venitul din pensia de invaliditate nu este suficient pentru mine și pentru cei 3 copii ai mei. Prin urmare, contul meu, într-o oarecare măsură, este câștigul meu”, a spus femeia.

sursa foto: Instagram