Marii producători de lux sunt pe creștere, deși e inflație. Vânzările Prada au crescut cu 89%

Marii producători de bunuri de lux îşi continuă ascensiunea, compensând încetinirea vânzărilor în China cu creşteri în Europa şi SUA, într-un sector unde îşi permit să majoreze preţurile fără să piardă din clienţi, neafectaţi de situaţia economică mondială incertă, relatează Reuters, citat de Agerpres

Marii producători de lux sunt pe creștere, deși e inflație în lume. Explicația? Bogații au bani pentru LVMH, Prada sau Moncler

LVMH, Kering, Hermes, L’Oréal, Prada sau Moncler, rând pe rând toate marile nume din industria de lux au anunţat săptămâna aceasta rezultate semestriale excepţionale, cu creşteri ale vânzărilor mondiale cuprinse între 20% şi 30% şi un avans similar al profiturilor.

„Există cerere” explică Arnaud Cadart, analist la Flornoy. Spre deosebire de sectorul de sectorul distribuţiei pe scară largă, clientela de lux este compusă din persoane înstărite, de categorii „mai avute, care sunt mai puţin sensibile la inflaţie, la riscul de recesiune şi la temerile legate de încetinirea pieţei muncii”, explică analistul. În plus, din punct de vedere geografic, „toate pieţele sunt pe creştere, cu excepţia Chinei, care este într-o uşoară scădere”, adaugă Arnaud Cadart.

Rezultatele semestriale ale companiilor producătoare confirmă acest lucru. Vânzările de articole de lux au crescut în SUA, în Japonia şi în Europa, compensând pentru încetinirea vânzărilor în China din cauza carantinelor impuse în contextul pandemiei de Covid-19.

Vânzările Prada au crescut cu 89% în Europa, iar în cazul Moncler creşterea a fost de 42%, graţie revenirii turiştilor, în special a celor americani, care profită de pe urma aprecierii dolarului în raport cu euro. „În Europa, avem în prezent o majorare de patru ori a vânzărilor către americani, comparativ cu anul trecut, şi suntem peste situaţia din 2019”, a confirmat Jean-Marc Duplaix, director financiar la Kering (Gucci, Yves Saint Laurent, Balenciaga) într-o conferinţă telefonică cu jurnaliştii.

Aprecierea dolarului în raport cu moneda euro este binevenită pentru industria de lux, care produce în principal în Europa (în euro), mai ales în Franţa şi Italia, dar îşi vinde produsele peste tot în lume (în dolari).

„Estimăm că, în medie, zona euro reprezintă doar aproximativ 15% din cifra de afaceri totală a companiilor europene din sectorul de lux”, au apreciat analiştii de la HSBC într-un raport publicat la mijlocul acestei luni. Sectorul beneficiază astfel de „un sprijin puternic graţie deprecierii monedei euro”, se arată în raportul citat.

Liderul mondial al sectorului de lux, grupul francez LVMH, a anunţat că cifra sa de afaceri a crescut cu 28% în primul semestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 36,7 miliarde de euro. Un sfert din această creştere se datorează evoluţiilor cursului de schimb, a precizat grupul francez.

În contextul creşterii costurilor cu materiile prime şi cu transportul, sectorul îşi permite să majoreze preţurile. „Pentru moment, clienţii nu sunt sensibili la această creştere. Vânzările din Franţa au înregistrat o creştere record cu 41%”, subliniază Pierre Michaud, analist la Monocle, vorbind de situaţia clientelei grupului Hermes.

În cazul LVMH, care deţine printre altele mărcile Louis Vuitton, Dior şi Tiffany, „majoritatea mărcilor au majorat preţurile…de la 3% până la 7%”, a explicat directorul financiar Jean-Jacques Guiony. Potrivit acestuia, „atunci când are loc o recesiune, ajustăm şi ne adaptăm”.

În pofida unui viitor economic mondial incert, marile nume din industria de lux se declară încrezătoare. Kering a anunţat chiar că, pe termen mediu, vrea să dubleze vânzările mărcii Yves Saint Laurent pentru a ajunge la cinci miliarde de euro pe an şi să majoreze de 1,5 ori vânzările mărcii Gucci până la 15 miliarde de euro.

În acelaşi timp, constructorul auto italian Ferrari a anunţat că vizează o cifră de afaceri de 6,7 miliarde de euro în 2026, ceea ce ar însemna o creştere de 40% comparativ cu veniturile de 4,8 miliarde de euro pe care le aşteaptă pentru acest an. 

sursa

Isprava unui tânăr s-ar putea încheia cu închisoare după ce a răpit o mașină de lux

Un tânăr din capitală a fost reținut de polițiști la scurt timp după ce ar fi răpit o mașină.

Poliția a fost sesizată de un bărbat de 46 de ani, care a comunicat că pe timp de zi i-a fost sustras din parcarea subterană din sectorul Ciocana un automobil de marca ,,Toyota”, în valoare de 60 000 de euro. Ca urmare a măsurilor de investigație întreprinse de polițiști, automobilul a fost depistat în apropierea raionului Strășeni, accidentat, totodată fiind identificată și persoana care a sustras mijlocul de transport.

Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni. Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar tânărul a fost arestat pentru 30 de zile. Conform legii penale, persoana vinovată de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Se schimbă procedura de înmatriculare a vehiculelor! Obligațiile care au fost eliminate definitiv

Agenția Servicii Publice amintește că în martie 2024 Executivul  a aprobat o hotărâre de Guvern prin care a fost simplificată procedura de înmatriculare a vehiculelor. Potrivit modificărilor aprobate pentru a reduce numărul vizitelor la ghișeu, un șir de acte nu vor mai fi obligatorii, iar accesul la documentele disponibile pe platforma MConnect va fi extins. 

Astfel, prin simplificarea procedurilor de înmatriculare a vehiculelor a fost exclusă obligativitatea prezentării multiplelor formularelor în cazurile în care datele conținute în aceste documente sunt disponibile în resurse informaționale și pot fi furnizate prin intermediul platformei de interoperabilitate, și anume:

  • se elimină necesitatea prezentării în format fizic a documentelor ce confirmă asigurarea obligatorie RCA (răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule),  dovada inspecției tehnice periodice valabile și dovada achitării taxei de utilizare a drumurilor. 

Totodată, a fost stabilit termenul de 30 de zile în care este valabil raportul de identificare a vehiculului (anterior termenul a fost doar de 5 zile lucrătoare).

De asemenea, prin hotărârea aprobată a fost exclusă obligativitatea prezentării vehiculului la ASP pentru prestarea serviciilor  de:

  • transcrierea transmiterii dreptului de proprietate;
  • eliberarea duplicatului certificatului de înmatriculare;
  • radierea din evidență a vehiculului.

Prin urmare, procedura de identificare a vehiculului prin verificarea numerelor șasiului, caroseriei și motorului se va desfășura doar la înmatricularea primară  de stat și la eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a reutilării vehiculului

Proiectul Hotărârii a fost elaborat de Agenția Servicii Publice cu suportul Ministerului Afacerilor Interne al RM  în vederea implementării recomandărilor din Raportul de evaluare SIGMA din octombrie 2023 care vizează digitalizarea serviciilor și simplificarea procedurilor de reînnoire a documentelor de identificare personală, înregistrarea unui vehicul, etc. Totodată, elaborarea și aprobarea Hotărârii a fost condiționată de obiectivele din Programului de activitate a Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană”, cum ar fi  extinderea accesului la servicii electronice pentru cetățeni și antreprenori, promovarea digitalizării serviciilor publice, excluderea obligativității prezentării pe suport fizic de către cetățeni și antreprenori a actelor emise de autorități și implementarea serviciilor publice automatizate, fără necesitatea solicitării explicite a acestora, simplificând interacțiunea cu statul, anunță ASP într-un comunicat.

Caz șocant la o maternitate! Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. După ce le-a dat alt copil la externare, doctorul a fost obraznic

Cazul petrecut la Maternitatea din Ploiești, România la începutul acestui an, a stârnit revoltă în spațiul public. După ce că li s-a dat alt copil la externare, unul dintre medici le-a răspuns obraznic părinților, scrie presa română.

Echipa medicală a unității spitalicești a încurcat doi nou-născuți, fiecare dintre aceștia ajungând în alte familii. Deși au trecut câteva luni de la incident, părinții cer ca medicii să plătească pentru faptele sale.

Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. În urma incidentului, părinții unuia dintre bebeluși au depus o plângere penală. Asistenta vinovată a primit o sancțiune disciplinară, constând în reducerea salariului pe o perioadă de trei luni. Totodată, acesteia i s-au atribuit alte responsabilități la aceeași unitate medicală.

Mama care a rămas în spital, după ce copilul ei a fost luat din greșeală, a observat că fetița adusă nu este a sa.  Aceasta a alertat imediat personalul medical, iar femeia care s-a externat mai devreme a fost contactată și înștiințată. Conducerea secției de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a confirmat oficial incidentul.

Revolta părinților

Conducerea unității medicale a inițiat o anchetă internă în acest sens. Totodată, managerul spitalului și a anunțat că va revizui procedurile de externare și va stabili un program de pregătire mai riguroasă a personalului.

„În timp ce îmbrăca copilul, noi i-am spus că nu e copilul nostru. I-am arătat poze cu copilul nostru și doamna a început să îi facă la față, să o modeleze, ca să semene cu copilul din poză”, a precizat tatăl uneia dintre cele două fetițe născute.

După incident, soții Ioniță, părinții uneia dintre fetițe își caută dreptatea în instanță. Aceștia au depus o plângere penală împotriva Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești-Maternitatea Ploiești, acuzând instituția de rele tratamente aplicate minorului și neglijență în serviciu.

„Frustrant este și faptul că doctorul Călin Boieru mi-a spus în față că trebuie să zic mersi că mi-am găsit copilul și că la noi a fost o situație ușoară, pentru că a fost vorba despre o naștere care a fost precedată de o procedură de fertilizare in vitro”, a mai spus acesta.

Putin i-a păcălit pe rușii răniți în Ucraina. Mulți nu își mai primesc cele 3 milioane de ruble promise
Articolul anterior
O femeie și-a omorât copilul adoptat după ce s-a săturat de el. ,,L-au dat unui monstru”
Articolul următor