Mărturia femeii care a salvat doi copii din groapa unde a murit o fetiță de 9 ani, din Chirca

Tragedie de nedescris la Chirca, Anenii Noi, unde o copilă de nouă ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un bazin acvatic, amplasat lângă terenul de fotbal. Copiii au scăpat mingea în apă, iar în încercarea de a o recupera, fata și încă doi băieți au căzut în ea. În ajutor le-a venit vânzătoarea de la magazinul din aproriere, care a reușit să salveze doar băieții. Oamenii din sat sunt indignați de faptul că de patru ani, de când a apărut lângă teren, groapa nu a fost izolată și s-a ajuns la o asemenea tragedie, scrie tv8.md.

„Eram la magazin și a venit o fetiță care s-a apropiat și a spus: dacă puteți să veniți, acolo o fetiță a căzut în apă și doi băieței au sărit să o ajute și s-au înecat, dacă puteți să veniți repede și m-am dus, fetița nu mai era, băiețeii erau în apă și am dezbrăcat haina, am aruncat-o și i-am tras spre mal ca să poată ieși”.

Cei doi băieți au fost salvați de Olga Trambițcaia, care este vânzătoare la magazinul din apropiere. Femeia povestește că i-a văzut pe copii cum joacă fotbal pe teren, iar în jurul orei 16, a fost alertată despre tragedie. Din spusele acesteia, fetița decedată ar fi încercat să scoată din apă o minge. Ea și-ar fi scos încălțămintea, motiv pentru care a alunecat și a căzut în apă.

„- Iată asta nu pot să vă spun, are câțiva ani, poate sunt vreo patru sau cinci, nu știu că nu prea mă plimb pe acolo dar așa se aude, că udau din ea, nu știu cine a săpat-o, nu am idee”.

„Nicoleta Sîrbu, reporteră TV8: „Din câte se poate observa, groapa plină cu apă se afla la doar câțiva metri distanță de ternul de fotbal amenajați pentru copiii din sat. Sătenii spun că aceasta a stat aici cel puțin patru ani iar cu apa care se acumula aici se uda apa de pe teren. Abia după tragicul incident de ieri aceasta a fost acoperită cu pământ.”

„Sătenii au rămas șocați de cele întâmplate. Oamenii s-au arătat indignați de faptul că groapa nu a fost izolată și că autoritățile locale nu au făcut nimic pentru a elimina acest pericol.

„E jale mare, desigur, aseară se spunea că fata a alunecat, că a căzut peste ea malul, dar azi că spune că numai era săpată groapa și ea a alunecat și era adâncă acolo, corect dacă a făcut să ude, trebuie să fi fost acolo câțiva metri adâncime”.

„- Deja nu-i mai permit pe acolo să se joace, deja au acoperit-o, dar târziu, trebuia cumva să facă să nu fie gaura acolo, e foarte periculos pentru copii. – Asta s-a întâmplat ieri în jurul orei patru, dar când s-a astupat groapa?- Seara, după ce au plecat criminaliștii, ambulanța, atunci și au acoperit-o, au venit repejor și au acoperit-o”.

Pe Ana Danuța, care este primărița satului, nu am găsit-o la locul de muncă pentru explicații. Secretara acesteia a discutat cu noi.

„Ana Boboc, secretara consiliului local Chirca: „- Acest râuleț pe care voi l-ați văzut este de foarte mulți ani existent aici și nu s-a făcut nimic intenționat.- De ce nu a fost îngrădit acest pârău despre care spuneți că este de mulți ani și se joacă copiii acolo pe stadion? Și groapa a fost acoperită abia ieri noaptea, după tragedie.- Încă o dată vă repet, nu cunosc aceste detalii, dacă o să avem informații mai multe decât cunosc la momentul dat, o să vă anunțăm”, a menționat secretara consiliului local Chirca, Ana Boboc, mai scrie sursa citată.

Un individ din Strășeni, acuzat de violarea fiicelor sale minore timp de 5 ani, a fost localizat și reținut

Un bărbat de 48 ani din satul Lozova, raionul Strășeni, acuzat de viol, acțiuni cu caracter sexual neconsimțite și acțiuni cu caracter sexual săvârșite cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani, fapte comise în perioada 2012-2017 în privința fiicelor sale minore, a fost localizat și reținut.

În ianuarie 2024, Curtea de Apel Chișinău a emis sentința de condamnare în privința inculpatului la 25 ani privare de libertate, acesta eschivându-se de la executarea pedepsei.

În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii din Strășeni, cu suportul ofițerilor de investigație ai INI, condamnatul a fost localizat și reținut în localitatea Horodca din Ialoveni.

Acesta a fost plasat în Penitenciar.

Din 1 aprilie, pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 10%

Din 1 aprilie, pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 10%. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată de Guvern. Aceasta vizează îmbunătățirea protecției sociale pentru pensionari și alte categorii de beneficiari, prin ajustarea mărimii pensiilor, indemnizațiilor și alocațiilor, conform evoluției economice, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Indexarea cu 10% se aplică pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de dizabilitate, indemnizațiilor de dizabilitate și altor prestații. Coeficientul de indexare va fi aplicat doar pentru partea pensiei ce nu depășește cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul curent în mărime de 16100 de lei. 

Astfel, pensia minimă pentru limita de vârstă va crește la 3055 de lei, pensia medie – la 4407 de lei, iar pensiile minime de dizabilitate vor varia între 1527 de lei și 2291 de lei. 

În paralel, Guvernul a aprobat și actualizarea coeficienților de valorizare a venitului asigurat pentru anul 2024, care vor fi aplicați la calculul pensiilor din 1 aprilie 2025. Acest proces va contribui la calcularea echitabilă a pensiilor pentru viitorii beneficiari, reflectând creșterea salariului mediu pe economie.

Studiile superioare din Republica Moldova vor putea fi făcute și la distanță

Guvernul a aprobat un nou regulament care permite desfășurarea studiilor superioare de licență și master la distanță și cu frecvență redusă în universitățile din Republica Moldova. Această decizie vine în sprijinul studenților care au nevoie de mai multă flexibilitate în procesul de învățare, inclusiv celor care sunt angajați în câmpul muncii, persoanelor cu dizabilități, dar și tinerilor veniți din diasporă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„Acest regulament va face posibilă desfășurarea studiilor la distanță în universitățile noastre și va deschide această oportunitate pentru un număr mai mare de persoane, inclusiv persoane cu dizabilități, cetățeni aflați în diasporă sau persoane care muncesc și au dificultăți în a combina  procesul de studiu cu munca”, a spus ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun  în cadrul ședinței de Guvern. 

Învățământul la distanță este o formă de instruire flexibilă, oferă studenților posibilitatea de a alege locul și timpul pentru instruire. Diploma obținută de absolvenții studiilor la distanță sau cu frecvență redusă este identică celei pe care o obțin studenții care învață cu frecvență. 

Învățământul la distanță și învățământul cu frecvență redusă va fi organizat pentru toate specialitățile cu excepția celor care necesită prezența fizică la ore, lucrul în ateliere sau laboratoare specializate pentru formarea practică. Acestea sunt: arte, arhitectură, medicină veterinară, sănătate, motricitate specială și recuperare, și servicii ale securității.  

Misiune mai puțin obișnuită: O pisică, blocată într-o gură de canalizare, salvată de un copil curajos și angajații IGSU
Articolul anterior
Atac de groază la Odesa – cel mai amplu de la începutul războiului din Ucraina
Articolul următor
Close menu