Mașină cu numere diplomatice, parcată neregulamentar pe pista pentru bicicliști

O mașină cu numere diplomatice a fost parcată neregulamentar, în centrul capitalei. Imaginea foto cu automobilul parcat pe pista pentru cicliști, deschisă recent pe strada 31 august 1989 din Chișinău, a fost făcută publică în seara zilei de 11 octombrie, pe rețelele de socializare. Potrivit surselor NM, mașina este utilizată de Ambasada Turciei și este pentru a treia oară de la începutul toamnei când mașina încalcă Regulamentul Circulației Rutiere, scrie newsmaker.md.

Contactată de NM pentru un comentariu, Diana Fetco, șefa secției comunicare și protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP), a precizat că șoferul va fi sancționat.

„Poliția despre cazurile precedente nu cunoaște, acest caz însă a fost înregistrat. Vom solicita Ministerului de Externe să ne fie furnizată informația cine se afla la volan în momentul comiterii contravenției, cu prezentarea ulterioară a persoanei la sediul poliției și documentarea acesteia. Chiar dacă sunt cetățeni străini, aceștia cad sub incidența Codului nostru Contravențional. Respectiv, va fi aplicată amenda, dar și obligată persoana să restituie prejudiciul produs”, a declarat Fetco pentru NM.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), Natalia Golovco, a declarat că oamenii legii „vor stabili toate circumstanțele, iar agentul constatator va lua o decizie”.

Amintim că autoritățile au inițiat lucrările de montare a delimitatoarelor pentru pista de cicliști pe strada 31 August 1989 din centrul capitalei la sfârșitul lunii septembrie. Astfel, strada a devenit „Coridor Verde”, circulația automobilelor fiind disponibilă pe o singură bandă, cealaltă bandă fiind destinată exclusiv transportului alternativ, în special bicicletelor.

„Rugăm șoferii să fie atenți la indicatoarele rutiere și să parcheze doar pe locurile special amenajate, pentru a nu bloca circulația transportului pe această stradă”, se arata în nota informativă emisă de Primărie pe 27 septembrie.

Lebădă salvată după ce a suferit fractură la aripă și nu putea ieși la mal

La data de 21 noiembrie 2024, angajații IGSU au fost solicitați să intervină într-o misiune mai puțin obișnuită, pentru a veni în ajutorul unei lebede rănite în satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:27, iar potrivit informațiilor, pasărea nu putea ieși singură la mal din apele râului Răut.

În ajutorul acesteia au intervenit salvatorii Inspectoratului, care, ajunși la fața locului, au constatat că lebăda a suferit o fractură la aripă și nu putea ieși la mal din cauza traumei. Angajații IGSU au reușit să recupereze lebăda din apă și noroi, în maximă siguranță. Ulterior, aceasta a fost predată angajaților Inspectoratului pentru Protecția Mediului în vederea oferirii îngrijirilor necesare și a tratamentului corespunzător pentru recuperarea completă.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024, angajații IGSU au reușit să salveze din diverse situații de risc 492 de animale.

Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a ajuns la Cluj-Napoca. Ce a spus pilotul

Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Timişoara, aeronava, care venea de la Bucureşti, a stat minute bune în zona de aşteptare, pentru a ateriza la Timişoara, însă din cauza vântului putrenic pilotul a decis să plece spre Cluj-Napoca, pentru a ateriza în siguranţă, scrie news.ro.

De asemenea, zborul de întoarcere spre Bucureşti a fost afectat.

Reprezentanţii companiei Tarom vom decide dacă pasagerii vor fi transportaţi la Timişoara pe cale aeriană sau terestră.

Alte zboruri nu au fost afectate pe Aeroportul Timişoara.

Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt.

Din cauza poleiului, mai multe camioane staționează pe carosabil, în raionul Râșcani

Traseul R7, satul Șaptebani raionul Rîșcani: Din cauza poleiului format, mai multe camioane staționează pe partea carosabilă, anunță Poliția.

Polițiștii sunt la fața locului și acordă ajutor șoferilor.

Europa, lovită de greve. Orarul zborurilor și trenurilor, dat peste cap în mai multe orașe importante
Articolul anterior
Când se schimbă ora în această lună
Articolul următor