Măsura drastică luată de o italiancă împotriva fiilor ei, care nu voiau să părăsească casa părintească deși aveau peste 40 de ani

Adulții din Italia refuză să părăsească casa părintească. Acesta este și cazul unei femei, în vârstă de 75 de ani. Sătulă să acopere cheltuielile casei și să-i întrețină pe cei doi fii, în vârstă de 40 și 42 de ani, italianca a decis să-i dea în judecată, relatează The Guardian citat de adevarul.ro.

Femeia, care este din orașul Pavia, situat în nordul țării, ar fi încercat de mai multe ori să-i convingă pe cei doi adulți să-și caute o locuință, mai ales că aceștia erau angajați.  

Însă niciunul dintre ei nu a vrut să audă”, a mărturisit ea, conform unui reportaj din ziarul local „La Provincia Pavese”.

În plus, mama era nemulțumită de faptul că fiii ei nu participau la cheltuielile sau treburile gospodărești. Prin urmare, i-a dat în judecată, iar o judecătoare din orașul în care locuiesc, Simona Caterbi, a înțeles prin ce trecea femeia și a emis un ordin de evacuare împotriva bărbaților. 

În decizia sa, Caterbi a precizat că, dacă inițial acest lucru era justificat de „obligația părintelui de a asigura întreținerea„, acest lucru nu mai este valabil având în vedere că au trecut de vârsta de 40 de ani. Cei doi bărbați trebuie să părăsească casa părintească până la 18 decembrie. 

Aproape 70% dintre cetățenii italieni încă locuiesc cu părinții

Potrivit datelor din 2022, aproximativ 70% dintre cetățenii italieni cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani locuiesc încă cu părinții: 72,6 % dintre bărbați și 66 % dintre femei. 

Un studiu din anul 2019 a arătat că, dintre tinerii adulți care locuiesc încă în casa părintească, 36,5% erau studenți, 38,2% aveau un loc de muncă și 23,7% erau în căutarea unuia. 

De asemenea, mai multe generații trăiesc sub același acoperiș în Italia, însă numărul tinerilor adulți care încă locuiesc cu familia a crescut în ultimii ani, în special ca urmare a situației economice dificile și a timpului îndelungat de care este nevoie pentru a găsi un loc de muncă stabil. 

În orice caz, mulți dintre ei sunt numiți „bamboccioni” (n. red copii mari), un termen utilizat pentru prima dată de un politician italian în 2007 pentru a ironiza adulții care continuă să locuiască la părinți. 

Mai mult decât atât, au existat cazuri în Italia în care părinții au fost aduși în fața instanței de către copiii lor adulți care încă așteptau ajutor financiar. Un asemenea caz s-a petrecut în anul 2020, Curtea Supremă din Italia respingând apelul unui muzician, în vârstă de 35 de ani, care a susținut că nu-i ajung cei 20.000 de euro pe care îi câștiga și că avea nevoie de bani de la părinții săi. 

 

Cum ar putea arăta scuarul din faţa Centrului Comercial „UNIC” după renovare

Centrul comercial „UNIC” trece printr-un proces de renovare și modernizare. Acesta include modernizarea fațadei edificiului, scuarului și zonei înconjurătoare.

În zonă, au fost eliminate toate construcțiile ușor demontabile, cum ar fi piața de flori, terasa de vară etc.

Proiectul, dezvoltat de compania de prestigiu Chapman Taylor, are ca obiectiv transformarea scuarului într-un spațiu modern și atrăgător, și include construcția unei parcări subterane cu aproximativ 1000 de locuri.

Noi detalii despre accidentul de la Căușeni: un mort și zeci de răniți

Un autocar cu 50 de pasageri la bord s-a răsturnat după ce ar fi fost tamponat în plin de un Nissan Qashqai, scrie Studio-L Căușeni. Șoferul mașinii a decedat la fața locului. Accidentul a avut loc în seara zilei de vineri, 26 aprilie, între localitățile Grigorievca și Baccealia din raionul Căușeni.

Autocarul era plin cu colaboratori ai Muzeului Național de Istorie. 25 dintre ei (doi dintre care în stare gravă, o pacientă fiind transferată la Chișinău), printre care și o femeie însărcinată, au ajuns la spitalul raional Căușeni, iar alți 5 pacienți au fost internați în spitalul raional Anenii Noi.

Potrivit sursei citate, șoferul de 48 de ani din Nissan Qashqai ar fi ieșit pe contrasens fără a se asigura și a intrat în autocar. Poliția urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului.

Atac cu rachetă asupra unui spital din Harkov: în blocurile instituției se aflau peste 1000 de oameni

În noaptea de 26 spre 27 aprilie 2024, ocupanții ruși au tras cu o rachetă S-300 asupra teritoriului unde se află mai multe clădiri ale unui spital de psihiatrie din Hrakov. O pacientă de 53 de ani a fost rănită, potrivit presei din Ucraina.

Acest lucru a fost anunțat de președintele Administrației Regionale de Stat din Harkov, Oleg Sinegubov. „La momentul bombardării, în cel mai afectat bloc, erau 60 de pacienți și 5 lucrători medicali. Explozia a deteriorat clădirea de catering, alimentarea cu apă și liniile electrice”, a menționat Sinegubov. Acesta a precizat că o pacientă de 53 de ani a fost rănită și a primit îngrijiri medicale pe loc. Toți ceilalți pacienți au fost repartizați între blocurile spitalului.

Valul de explozie a afectat mai multe clădiri și linii electrice adiacente.

Un virus mortal a început să se răspândească în Europa. Provoacă sângerarea ochilor celor bolnavi
Articolul anterior
Celebra sticlă Coca-Cola ar putea dispărea în Europa
Articolul următor