Medalie de bronz și două mențiuni de onoare pentru Moldova la Olimpiada Internațională de Biologie

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut o medalie de bronz și două mențiuni de onoare în cadrul Olimpiadei Internaționale la Biologie, desfășurată în Al Ain, Emiratele Arabe Unite, în perioada 3-11 iulie 2023.

Medalia de bronz a fost obținută de Nikita Chiosa, elev al Instituției Private Liceul „Da Vinci” din Chișinău, iar mențiunile de onoare – de Bianca-Sofia Leahu, elevă a Instituției Private de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău și Ana Iftodi, elevă a Liceului Teoretic „George Călinescu” din Chișinău. 

La cea  de-a 34-a ediție a Olimpiadei Internaționale la Biologie au participat circa 320 de elevi din 80 țări, Republica Moldova fiind reprezentată de 4 elevi și 2 profesori:

  • Bianca-Sofia Leahu, elevă în clasa a X-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”,  Durlești, mun. Chișinău;
  • Andrian Zadic, elev în clasa a XII-a, Liceul Teoretic Republican „Aristotel”,  mun. Chișinău;
  • Nikita Chiosa, elev în clasa a X-a, Instituția Privată Liceul „Da Vinci”, mun. Chișinău;
  • Ana Iftodi, elevă în clasa a XII-a, Liceul Teoretic „George Călinescu”, mun. Chișinău;
  • Mihai Leșanu, doctor în biologie, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova;
  • Anna Moldovan, doctor, cercetător științific superior, Institutul de Zoologie, lector universitar, Universitatea de Stat din Moldova.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează mulțumiri membrilor Consiliului Olimpic Republican la Biologie pentru dedicație și implicare în pregătirea lotului olimpic național.

Totodată, adresăm felicitări premianților, profesorilor și părinților, dorindu-le succese în continuare.

Proteste masive în Georgia: Zeci de mii de persoane au cerut anularea legii controversate privind „influenţa străină”

Circa 50 000 de manifestanţi au ieşit în stradă sâmbătă seara la Tbilisi, în Georgia, transmite Reuters. Oamenii protestează împotriva unui proiect de lege controversat privind „influenţa străină”, susţinut de guvern, însă criticat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, relatează Agerpres cu referire la AFP.

În mulţime, care s-a îndreptat spre Piaţa Europei, manifestanţii au fluturat steaguri ale Georgiei şi ale Uniunii Europene, la care Tbilisi vrea să adere, în pofida acestui text pe care detractorii săi îl consideră similar cu legislaţia rusă folosită împotriva opoziţiei.

„Georgia! Georgia!”, au scandat manifestanţii care au mărşăluit de-a lungul malului fluviului Kura, pe o ploaie torenţială.

Printre cei prezenţi, Mariam Meunargia a declarat că a venit să arate că ţara ei doreşte „pur şi simplu să facă parte din societatea europeană”. „Ne protejăm viitorul European”, a spus ea.

Manifestaţii care au mobilizat uneori zeci de mii de persoane împotriva acestui text zdruncină Georgia de la începutul lunii aprilie.

Acest text, iniţiativă a partidului aflat la putere „Visul Georgian”, a provocat mânia unei părţi a populaţiei, care îl consideră contrar aspiraţiilor europene ale acestei ţări din Caucazul de Sud.

Proiectul de lege prevede să impună oricărei organizaţii neguvernamentale sau media care primeşte mai mult de 20% din finanţarea sa din străinătate să se înregistreze în calitate de „organizaţie care urmăreşte interesele unei puteri străine”.

Guvernul georgian susţine că această măsură este destinată să asigure „transparenţa” asupra finanţării organizaţiilor.

Criticat de asemenea de ţările occidentale, proiectul este inspirat dintr-o lege utilizată de mai mulţi ani de Kremlin pentru a reprima vocile disidente în Rusia.

Cum a votat publicul din Moldova la Eurovision 2024

Chiar dacă Republica Moldova nu a reușit să se califice în finala Eurovision 2024, publicul și juriul din țara noastră a avut ocazia să voteze concurenții celorlalte țări participante. Astfel, spectatorii și juriul din Moldova au acordat punctaj maxim – câte 12 puncte – prestației reprezentantelor țării vecine Ucraina. 

Potrivit site-ului Eurovision, la ediția concursului muzical din 2024, publicul din Moldova a acordat Ucrainei 12 puncte, Israelului – 10, Suediei – 8, Croației – 7, Franței – 6, Elveției – 5, Italiei – 4, Greciei – 3, Irlandei – 2, iar Armeniei – 1.

La rândul său, juriul din țara noastră a acordat Ucrainei 12 puncte, Italiei – 10, Croației – 8, Elveției – 7, Franței – 6, Lituaniei – 5, Portugaliei – 4, Israelului – 3, Luxemburgului – 2, iar Suediei – 1, scrie Newsmaker.

Precizăm că Eurovision Song Contest, ediția 2024, a avut loc în perioada 7 – 11 mai, în orașul Malmo, Suedia.

Elveția a câștigat concursul muzical din acest an. Țara a fost reprezentată de interpretul Nemo, cu piesa „The Code”, despre indentitatea nonbinară. Croația, reprezentată de Baby Lasagna, cu piesa „Rim Tim Tagi Dim”, a completat podiumul liderilor, clasându-se pe locul doi. Pe locul trei s-a clasat Ucraina, reprezentată de interpretele alyona alyona & Jerry Heil cu piesa „Teresa & Maria”.

Interpreta Natalia Barbu, care a reprezentat Republica Moldova în acest an, nu a reușit să se califice în finala concursului Eurovision.

Cel mai bun rezultat pe care l-a obținut vreodată Moldova la Eurovision a fost în 2017. Atunci, trupa Sunstroke Project, cu piesa Hey Mamma, s-a clasat pe locul 3.

Primăria Chișinău adresează un apel către conducătorii auto, în contextul Blajinilor

În scopul asigurării unei bune desfășurări a serviciilor de transport către Cimitirul “Sfântul Lazăr”, Primăria Chișinău adresează un apel către conducătorii auto.

Se solicită ca locurile destinate autobuzelor de rută să fie păstrate libere, evitând parcarea neregulamentară în aceste zone.

„În atenția conducătorilor auto!

Vă rugăm să nu parcați neregulamentar în locurile destinate autobuzelor de rută către Cimitirul „Sfântul Lazăr”.
Păstrarea acestor locuri libere este esențială pentru buna desfășurare a serviciilor de transport și pentru a facilita accesul călătorilor către destinație. Totodată nu parcați neregulamentar sau fiți atenți cum staționați astfel ca să nu fie blocată circulația altor unități de transport, inclusiv unităților publice”, se arată în declarația Primăriei Chișinău.

Accident în Capitală: Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale
Articolul anterior
Actorul moldovean Nicu Țurcanu s-a logodit!
Articolul următor