Din cei 7-8 pacienţi care sunt externaţi zilnic din Secţia de terapie intensivă Covid de la Institutul de Medicină Urgentă din capitală, jumătate sunt persoane decedate.
Datele oficiale arată că rata infectărilor zilnice şi a deceselor, creste de la o zi la alta, iar spitalele şi secţiile de terapie intensivă din ţară sunt pline până la refuz. Mai mult, în fiecare zi, în instituţiile medicale spitaliceşti din Moldova ajung peste 400 de pacienţi noi cu COVID-19, iar acest lucru pune o presiune enormă pe sistemul medical din ţară.
Specialiştii susţin că unica metodă şi cea mai bună de prevenire şi tratament a infecţiei Covid la moment este vaccinarea şi îndemnă populaţia să se imunizeze, transmite Mesager.
În prezent, în secţia de terapie intensivă a Institutului de Medicină Urgentă (IMU) din capitală sunt trataţi cei mai gravi pacienţi cu COVID-19, aduşi din întreaga ţară. În ultimele două luni, numărul persoanelor internate în stare extrem de gravă aici este în continuă creştere, spun doctorii.
„La moment, noi avem 62 de pacienţi în stare extrem de gravă, dintre care 12 sunt intubaţi. În ultima lună starea devine critică, fiindcă absolut toate paturile pe care le avem sunt pline. Cererea de internare pentru astfel de pacienţi creste din zi în zi. Dar dacă luăm numărul de externări, la noi, în secţia de reanimare, pentru 62 de paturi avem cam 7-8 externări, dintre care jumătate din ei, din aceşti 8 care se externează, sunt decese”, povesteşte directorul IMU, Mihail Ciocanu.
în prezent, în secţia de terapie intensivă Covid de la Institutul de Medicină Urgentă, activează practic non-stop în jur de 120 de cadre medicale.
„Sa-şi închipuie cum noi stăm în combinizoane, cum stau asistenţii, infermierii, medicii cate 4-6 ore la rând la patul pacientului, cum ne sufocam. Ne este foarte greu să lucrăm, dar oricum facem faţă situaţiei. Pacienţii sunt mult mai gravi, este mult mai severă aceasta tulpină”, menţionează asistenta medicală şefă, Olga Pinteac.
„Pentru că, o mare parte dintre pacienţi ajung să facă forme grave care necesita spitalizare, inclusiv mulţi pacienţi necesită internare în secţia de terapie intensivă. În această situaţie, suntem practic în situaţia când trebuie să rearanjăm, să extindem fondul de paturi care este disponibil, paturile sunt ocupate la capacitate foarte înaltă, atât în municipiul Chişinău, cât şi în raioanele din Republica Moldova”, subliniază secretarul de stat la Ministerul Sănătăţii Svetlana Nicolaescu.
Institutul de Medicină Urgentă are şi o secţie post-reanimare COVID, unde sunt internaţi pacienţii care încă prezintă stări foarte grave, dar nu au nevoie de terapie intensivă. Pe motiv că instituţia este una cu profil non-chirurgical, administraţia face totul pentru ca să nu ignore şi necesităţile altor pacienţi.
„Angajaţii încă fac faţă situaţiei, dar evident că efortul emoţional, efortul fizic este foarte mare şi rugăm încă o dată populaţia să se vaccineze în mod de urgenţă, deoarece nu există o alta metodă mai bună de prevenire, dar şi de tratament a infecţiei, decât vaccinarea”, îndeamnă directorul IMU, Mihail Ciocanu.
Medicii mai spun că mulţi dintre cei ajunşi în stare gravă cu greu reuşesc să se trateze, întrucât 9 din 10 persoane care nimeresc în secţiile de terapie intensivă nu sunt vaccinate.
„Îndemnam toate persoanele să se protejeze în primul rând pe sine, pentru că vaccinul, cunoaştem astăzi că ne protejează de formele grave şi de spitalizări. Astăzi, din totalul pacienţilor care sunt internaţi cu COVID-19 în spitale, peste 88 la sută sunt persoanele care nu au schema completă de vaccinare. Dacă ne referim la persoanele internate în terapia intensivă şi la cei care sunt la ventilaţie asistată, în cazul dat, în această categorie – peste 91-92 la sută din aceşti pacienţi nu sunt imunizaţi”, menţionează Svetlana Nicolaescu.