Mediul online din R. Moldova va deveni mai sigur pentru copii

Copiii din Republica Moldova trebuie să aibă acces la un mediu online sigur și sănătos. Cabinetul de miniștri a aprobat un plan de acțiuni, menit să asigure protecția copiilor de riscurile utilizării internetului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Programul va include extinderea rețelei de parteneriate a serviciului de raportare a materialelor de abuz sexual asupra copiilor. În același timp, vor fi desfășurate campanii de informare despre riscurile online la care pot fi expuși minorii, dar și de promovare a serviciilor de raportare a cazurilor de violență în mediul online. De asemenea, în cadrul instituțiilor de învățământ general, va fi monitorizată implementarea standardelor pentru protecția și siguranța online a elevilor.

Aceste acțiuni vor asigura minimizarea expunerii minorilor la riscurile din mediul online, creșterea responsabilității utilizării internetului, dar și desfășurarea activităților de educație și  conștientizare pentru a informa atât copiii, cât și adulții despre siguranța online.  

Anual, în luna februarie, Republica Moldova marchează Ziua Siguranței pe Internet. 

Ursula von der Leyen va aduce la Chișinău un nou instrument de asistență UE pentru Moldova

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta săptămâna viitoare la Chișinău un nou instrument de asistență financiară pentru Moldova, au declarat surse de la Bruxelles Europei Libere.

Mecanismul de Reformă și Creștere este deja folosit de UE pentru a stimula transformările din țările din Vestul Balcanilor, pentru care a fost lansat în luna mai a anului curent.

Pentru Balcanii de Vest, el cuprinde fonduri de 6 miliarde de euro pentru anii 2024-2027, dar nu este limpede care este suma prevăzută pentru R. Moldova.

Autoritățile de la Chișinău nu au dorit să comenteze știrea vizitei Ursulei von der Leyen, care ar urma să aibă loc cu doar aproximativ 10 zile înaintea alegerilor prezidențiale la care Maia Sandu va căuta să obțină un nou mandat și a referendumului privind aderarea la UE.

În cazul candidatelor balcanice, dar foarte probabil și al Moldovei, Mecanismul are ca principal obiectiv de a sprijini alinierea la valorile, dispozițiile legislative, normele, standardele, politicile și practicile UE, în vederea aderării în viitor la UE, precum și integrarea progresivă în piața unică a UE și convergența socioeconomică cu UE.

Natalia Morari promite program ipotecar de stat cu 1% dobândă anuală

Program ipotecar de stat, cu o dobândă anuală de doar 1%. Aceasta va fi una dintre primele inițiative legislative pe care le va propune candidata la funcția de președinte, Natalia Morari, odată aleasă în funcție, transmite IPN.

Potrivit Serviciului de informare și comunicare cu mass-media al candidatei, programul oferă soluții accesibile pentru tineri și diaspora, contribuind la reducerea exodului și la încurajarea revenirii celor plecați.

Programul prevede reglarea prețurilor pe piața imobiliară și un sistem de creditare avantajos. Mai exact, inspirat dintr-un model de succes din anii ’90, Banca Națională va oferi băncilor comerciale resurse cu dobândă redusă (0,5% anual), pentru a facilita accesul la ipotecă.

Natalia Morari mai propune să fie creată Agenția Națională de Ipotecă, care va fi responsabilă de oferirea creditelor ipotecare direct cetățenilor, preluând riscurile de la băncile comerciale și asigurând stabilitatea pieței imobiliare. Agenția Națională de Ipotecă va deveni creditorul de ultimă instanță pentru participanții pe piața imobiliară.

În cadrul programului ipotecar inițiat de Natalia Morari, dobânda la împrumuturile ipotecare pentru locuințe unice va fi fixă – 1% anual în lei. „Nu vor fi percepute comisioane suplimentare și nu vor exista restricții de vârstă. Adică nu ne vom limita la vârsta de până la 45 de ani. Va fi suficient un document care să confirme existența unui loc de muncă permanent, a unei afaceri proprii sau a pensiei”, propune candidatul la președinție.

Potrivit lui Morari, pentru cetățenii care nu locuiesc pe teritoriul țării mai mult de 180 de zile, astfel de documente nu vor fi necesare. Totuși, aceștia vor trebui să-și asume responsabilitatea că, în termen de un an de la achiziția imobilului, vor fi prezenți în țară mai mult de 180 de zile și fie vor fi angajați, fie vor deschide propria afacere. Avansul inițial nu va depăși 10% din valoarea locuinței. Participanții la acest program vor putea vinde locuința ipotecară fără permisiunea creditorului, doar cu notificarea acestuia.

De asemenea, va fi creat un registru al companiilor de construcții de încredere, de la care cetățenii pot achiziționa apartamente în etapa de construcție sub garanția agenției. În plus, agenția va putea acorda împrumuturi ipotecare pentru achiziția apartamentelor viitoare de la companiile din registrul de încredere.

Prin acest program, Natalia Morari își propune să faciliteze accesul la locuințe pentru tinerii din țară și să ofere diasporei o șansă de a se întoarce și a trăi în condiții similare celor de peste hotare.

11 cetățeni moldoveni au fost evacuați de urgență din Liban cu ajutorul Ucrainei

11 cetățeni moldoveni au fost evacuați de urgență din Liban, în contextul situației tot mai tensionate din Orientul Mijlociu. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. Operațiunea a fost realizată cu ajutorul Kievului și Organizației Internaționale pentru Migrație, scrie Europa Liberă.

Vicepremierul a precizat că moldovenii evacuați se află în Polonia și urmează să ajungă în R. Moldova mâine dimineață. Împreună cu aceștia, au mai fost evacuați și alți 167 de cetățeni din Ucraina, Polonia, Cehia, Lituania și Brazilia, potrivit autorităților ucrainene.

„Acești cetățeni, 11 la număr, mame cu copii… sunt în siguranță în Polonia și mâine dimineață urmează să vină în Republica Moldova. Mâine pe la amiază ar trebui să fie în siguranță”, a declarat Popșoi jurnaliștilor înaintea ședinței de Guvern din 2 octombrie.

În Liban se mai află încă 4 cetățeni moldoveni care așteaptă să fie evacuați, a adăugat oficialul.

Ambasada Republicii Moldova în Liban, cu reședința la Ankara continuă să recepționeze cereri de evacuare, potrivit MAE. Cetățenii aflați în dificultate pot contacta ambasada la numărul +90 541 687 2104 sau pe email la consulat.ankara@mfa.gov.md.

Ursula von der Leyen va aduce la Chișinău un nou instrument de asistență UE pentru Moldova
Articolul anterior