Protestele organizate de Partidul „Șor” sunt finanțate din „bani murdari”, iar prin acestea, Ilan Șor ar intenționa „să destabilizeze situația”. O spune ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, potrivit căruia Șor va reuși doar ca, „într-un final, legea să triumfe”.
„Lucrurile cred că sunt foarte clare. Șor este disperat, îi fuge pământul de sub picioare. Toată lumea știe cine este Șor. Acum, aruncă practic banii pe care i-a furat de la cetățeni pentru a încerca să destabilizeze situația, pentru a scăpa de justiție. Banii cu care se finanțează aceste proteste sunt bani murdari”, a declarat ministrul în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV, transmite tv8.md.
Totuși, oamenii care vin la proteste nu pot fi judecați, fiindcă au ajuns în pragul sărăciei, susține Litvinenco.
„Din păcate, oamenii care vin au ajuns la pragul sărăciei din cauza unor astfel de personaje care au furat de-a lungul timpului bugetul Republicii Moldova de la cetățeni și acum aruncă acești bani către oameni. Noi nu avem o problemă cu oamenii, îi înțelegem, noi avem o problemă cu fugarii”, a subliniat ministrul Justiției.
Litvinenco mai spune că Șor nu va putea să destabilizeze situația.
„Dar Șor trebuie să înțeleagă că doleanțele lui sunt iluzorii, lui nu îi va reuși nimic, nu-i va reuși destabilizarea. Ceea ce va obține el e doar ca legea, într-un final, să triumfe. Dacă vina lui va fi dovedită în mod corespunzător, în instanța judecătorească, indiferent ce ar face, el va fi condamnat și averea va fi confiscată”, a menționat ministrul.
„Apropo, lui Șor vreau să-i transmit o zicală românească pe care sunt sigur că o știe: Nu mor caii când vor câinii. Faptul că el încearcă să destabilizeze, dincolo de proteste, încercările lui de destabilizare sunt un atentat la securitatea statului și a cetățenilor. Din punct de vedere juridic, ar trebui să știe că răspunderea pentru astfel de acțiune este chiar mai mare decât răspunderea pentru furturile pe care le-a comis: furtul miliardului și tot așa mai departe”, a punctat Sergiu Litvinenco.