Bătrânul a fost găsit fără suflare în curtea casei sale de către un consătean. Avea hainele arse pe el.
Un bărbat în vârstă de 90 de ani a fost găsit fără suflare într-o curte din raionul Edineț. Poliția a fost alertată ieri, 6 septembrie, în jurul orei 16:38 de un bărbat locuitor al satului Trinca, Edineț, scrie replicamedia.infor.
„ La 6 septembrie, în jurul orei 16:38 minute, în Serviciul de Gardă al Inspectoratului de Poliție Edineț a parvenit informația telefonică de la un bărbat locuitor al satului Trinca, care a comunicat faptul precum că, a depistat cadavrul unui bărbat de 90 de ani, în ograda casei acestuia. Deplasându-se la fața locului Grupa operativă a subdiviziunii, a depistat cadavrul unui bărbat în vârstă de 90 de ani în gospodăria ce-i aparține, afară, lângă șopron, în poziția sprijinit cu spatele de ciaunul unei instalații artizanale de preparare a alcoolului”, informează oamenii legii.
Urmare a examinării preliminare a cadavrului de către medicul legist, nu au fost stabilite pe corpul acestuia, careva leziuni corporale caracteristice maltratării fizice.
Potrivit oamenilor legii, partea de sus a cadavrului și hainele de pe el erau parțial arse posibil de focul care a ars sub instalația menționată.
Ulterior, cadavrul a fost ridicat și transportat la Centrul de medicină legală Edineț pentru examinare și stabilirea cauzei decesului.
Bărbatul locuia de unul singur aproximativ de 15 ani, copiii săi fiind plecați la muncă peste hotare.
La moment se petrec toate acțiunile necesare întru stabilirea tuturor circumstanțelor și primirea unei decizii legale pe caz.